Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

niciun schelet în valiză

1 min lectură·
Mediu
nu ne vom întâlni cu toți ai noștri
îi vom lăsa acasă pe cei buni frumoși
ne vom lua doar pungile din frigider
stâlpul pentru transfuzii pila pentru canini
eu mă voi dezbrăca de toate fustele
unele după altele voi trage peste cap minunările
minunile magia magiile porumbelul va rămâne
în pălărie pălăria agățată în cuier
îmi voi scoate brățările parfumul cu tot cu lobul
urechii cu tot cu încheietura mâinii
vor rămâne duhoarea de sulf toate duhorile
și rândul de piele cu porii închiși
mă voi îmbarca într-o valiză de lemn
și-mi voi da drumul pe dâmbovița
tu așteaptă-mă la semafor la unirea
cu o prăjină să mă tragi la mal
să nu chemi poliția să nu aduci armata
promit că voi fi tranșată gata
dezosată ambalată ziploc etichete
doar gura mea va bâgui într-o limbă necunoscută
o rugăciune comunistă în care va avea credința
că voi cei rămași veți fi egali
074.972
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
153
Citire
1 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

Ioana Barac Grigore. “niciun schelet în valiză.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-barac-grigore/poezie/207486/niciun-schelet-in-valiza

Comentarii (7)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Ioana, iar ai aparut pe Dambovita cu o scriere de o tristete devastatoare. Poezie ta imi aminteste de sloganul celor din parlamentul rusinii: \"la vremuri noi, tot noi.\" Cum adica gata transata? Ce nu-ti este bine. Placerea oricarui macelar este sa delimiteze atent partile anatomice ale operei si sa le desparta de schelet astfel incat elementele de postmodernism, sa fie corect departajate de atmosfera elegiaca sugerata de gemantanul gol. In concluzie, iti marturisec ca mi-a placut tabloul \"magicianului-sinucis\" de dragul celor care-l astepta la semafor la U_N_I_R_E_A face puterea. Si izul de canal de trista amintire si culoarea chinezilor mici si aprigi, pe care am putea sa-i numim pitici care ne bantuie pe dinlautru si ne ataca pe dinafara. Cel mai bine ti-a iesit dezbracarea de sine, pentru ca este plina de cliseele impuse de recuzita de zi cu zi a show-man-ului. Ce ramane dupa ce am lasat jos bagheta? Curgerea pe raul pestilential spre centru civic a unui gemantan gol?
0
@ioana-barac-grigoreIGIoana Barac Grigore
iti multumesc mult ca ma citesti si imi lasi semn. am apreciat mereu inteligenta ta si puterea de a trece dincolo de vorbe.
inca o data multumesc.
0
Dumnezeule...pentru tine democrația înseamnă ceva! Deși natura ne-a făcut inegali.
0
@liviu-nanuLNLiviu Nanu
Cred că te-ai grăbit puțin spre final, poezia ori este foarte bună, ori am citit-o eu într-o stare anume. Rămîne să văd dacă la o recitire, după un timp, voi avea aceleași senzații.
0
@ioana-barac-grigoreIGIoana Barac Grigore
cred ca democratia poate fi aplicata numai iubirii. ce poate fi mai simplu si mai solar decat sa iubesti totul si nimic?!

liviu, ma bucur ca iti mai arunci ochii, din cand in cand, pe ce scriu. astept momentul senzatiei finale.

va multumesc amandurora
0
O dulce și otrăvitoare luciditate te stăpânește. Mă speriu...!
0
@ioana-barac-grigoreIGIoana Barac Grigore
nu te speria, nu atinge pe nimeni altcineva luciditatea mea poetica in afara de mine. multumesc pentru lectura.
0