gourmet

pe vremea aia confundam canibalismul cu antropofagia

mâncam de foame

hulpavnic

ca un pui de sudanez ciocolata

- aruncată din elicopter de croix-rouge -

cu tot cu staniol și pușca pe umăr

mi se umfla pântecul ca de naștere

regurgitam râgâiam adormeam năucă

ani de-a rândul cu un nod în gât

când îmi era sete

îmi înfigeam colții fără să întreb

“te rog frumos lasă-mă să-mi înfig colții

în beregata ta să îți sorb sângele să mă satur”

nici măcar asta nu spuneam

politețea îmi era necunoscută

habar nu aveam că este cea mai bună apărare

nu-mi puteam stăpâni mușchii feței

grimasa de silă

scuipam de față cu toți la masă

pe șervetul cu monogramă în farfuria de porțelan

cu dungă de aur uneori vomitam

bucăți întregi de piele păroasă

se întâmpla să nu mestec

de atâta foame să înghit dintr-un foc

orașe întregi colcăind de arși

- suflarea lor încinsă îmi deschide ulcerul

între anotimpuri -

de când m-am săturat am devenit pedantă

aștept răsăritul de soare în straie de crengi

piatră seacă și abur

mă confund cu tot ce se vede ca fără vreo teamă

pândesc printre crengi de sub pietre

- un cameleon o euglenă un virus -

îmi ascut ghearele cu grijă și îl aștept

pe cel ce l-aș putea iubi

*

îmi amintesc într-o zi fotonică mă odihneam la marginea unei mări oarecare. mă încerca o poftă sărată - pentru prima oară pofteam - îmi limpezeam tălpile printre năvoade cu pești putreziti și meduze nomura. se poate să mă fi aflat pe țărmul japoniei sau la marea moartă. nu mai țin minte. de la o barcă mi s-a tras întâia indigestie adevărată. mi-a fost să mor de la atâtea jivine, mă întrebam, devorate cu tot cu dresor în cuștile lor nămoloase. prietenii mei adevărați s-au îngrijorat abia atunci. au verificat “nu a fost arca”. omenirea fusese salvată încă o dată dintr-o întâmplare. făceau cu rândul la patul meu reavăn, vorbeau încet îmi aranjau branula cu ceai - transfuziile mi-au fost intrezise - tata nu mă mai alinta pantacruelle nu mai glumea. era îngrijorat îmi aducea cornuri pline cu semințe și fructe, le răsturna peste cearșaf peste mine, salonul se îneca în miros de flori de gutui, ce rău mi-a fost semințele prindeau rădăcini în carnea mea din brațele mele creșteau lujeri grași. în gura mea pocneau muguri se deschideau corole, parfumul lor m-a cufundat într-un fel de coșmar botanic, părul se încâlcise se-nverzea ca matasea broaștei și roua. roua se aduna curgea pe pereți se ridicase până la fereastră. era să mor de înec în somn gata eram dacă nu ar fi venit vizita. când ușa s-a deschis valuri de rouă au năvălit din salon ca dintr-un acvariu. pe mine se asterunse nisip. fiul meu construia castele pe pântecul meu și cânta. mi-era foame.

...