Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

terorism individual*

2 min lectură·
Mediu
te-am comandat online erai la reducere
în promoția de vară pentru picioare netede
și subraț care nu pătează hainele de firmă
mi s-a garantat
te-am ales după masacrul de vineri încă eram tristă
că lumea se duce de râpă uite câți copii mor nevinovați
de mâna unui alt băiat
îl naști îl crești îl iubești și el
cine și-ar fi imaginat că a adunat atâta frustrare
un blond frumos cu nas fin și fruntea înaltă
iar zâmbetul
probabil o mulțime de tipe roiau în jurul lui
excitate de eroul terorist individual cu țeapă
te-am pus în coș așadar sub impresia chipului solar al lui breivik
mi-am zis treacă de la mine nu ai cum să fii și tu un dement
precum o bombă nu cade într-o groapă de obuz
dar dacă
m-ai costat destul recunosc
speranțe iluzii ani buni de așteptare insomnii metafizice
în care m-am întrebat dacă am sau nu voie să-mi pun capăt zilelor
dacă totul e vis ce este omul viața unde se duce sufletul când mori
ce rost are răul pe lume și cum se simte fericirea
plus jumătate din economiile pentru sejurul la malta
acum aștept cu teamă livrarea se va face în câteva zile
inseminarea apoi iar după trei luni jumate
te avortez și pe tine
cu toate riscurile
și pledez nevinovată




*Terorism Individual- Este un caz foarte rar in care indivizi izolati comit acte de terorism. In general numarul de victime si pagubele materiale produse de acesti teroristi sunt foarte mici, dar efectul de frica si psihoza produsa pot fi destul de serioase. Terorismul individual este cel mai dificil de combatut. In general terorismul individual e comis de persoane cu probleme psihice majore. Cel mai cunoscut terorist individual a fost (sic) Kaczynski - Unabomber. Este absolvent al Universitatii Harvard, doctor in matematica si fost profesor la Universitatea California Berkley. Suferind de schizofrenie, a comis un numar de 23 de atentate pe parcursul a 18 ani, omorand 3 persoane si ranind alte 18. A fost capturat numai datorita faptului ca fratele sau i-a recunoscut scrisul, intr-un manifest publicat in presa, si a anuntat politia.\"









024512
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
350
Citire
2 min
Versuri
29
Actualizat

Cum sa citezi

Ioana Barac Grigore. “terorism individual*.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-barac-grigore/poezie/13985755/terorism-individual

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@petrut-parvescuPP
Petruț Pârvescu
***
am citit cu placere.
da. un posibil raspuns liric..., bine orchestrat, stapanit, mesaj.

n.b.m-ai costat destul recunosc
speranțe iluzii ani buni de așteptare insomnii metafizice
în care m-am întrebat dacă am sau nu voie să-mi pun capăt zilelor
dacă totul e vis ce este omul viața unde se duce sufletul când mori
ce rost are răul pe lume și cum se simte fericirea
plus jumătate din economiile pentru sejurul la malta
acum aștept cu teamă livrarea se va face în câteva zile
inseminarea apoi iar după trei luni jumate
te avortez și pe tine
cu toate riscurile
și pledez nevinovată

cu prietenie,
0
@ioana-barac-grigoreIG
multumesc pentru lectura si aprecieri. m-a bucurat ca cineva a avut o opine aici, despre subiect.
0