noapte de august

a fost prăpăd de fulgere în cer un ceas întreg pân` după miezul nopţii fără de tunete spăimântător doar muget grav tremurător prevestitor de moarte... în sânul nopţii singur în balcon sub bici de foc ce-mi vătăma retina realizam cu încetinitorul cum muritorul care sunt se lasă fără de durere înjunghiat până-n plăsele de recele cuţit de gând: în universul fără de hotare cu fără sau cu trup de sunt părând că duc pământul legat de picioare fiind întruna centrul lui mă zbat aiurea-n nemişcare şi-atunci de ce m-aş teme că-s nevrednic? şi fulgerele s-au oprit vremelnic doar cât să înceapă ploaia... m-am aşezat mai bine în şezlong s-ascult cu ochii-nchişi cum gâdurile mele pierdute-n timp se-ntorc şi-mi bat în geam cu bune rele... când ploaia s-a oprit eram trist dar oare de ce şi zâmbeam?...