cântă-mi toamnă din frunză

un cântec de-aramă duios legănat să mă simt ca atunci de demult după izgonirea din rai în braţele mamei cu rădăcini adânc înfipte în lutul ce sunt am tot crescut adunând în frunzare atingeri de gâze murmur de ploi şi de vânt zumzet de-albine şi raze de soare ciripit de păsări şi triluri de cânt amintiri astăzi sub brumă valsând în şoaptă de gând... cântă-mi toamnă din frunză cânt de uitare că sunt copac spre uscare că mama-i pământ...