masca și-un dram de iluzie

eu chiar am crezut în dragostea lumii și-am fost fericit că m-am născut om s-o cunosc și-am iubit-o de-o vreme chipul ei e o mască stranie o privesc în ochiul stâng întuneric în cel drept un întuneric la fel de adânc și-n albul de moarte al măștii gura e-un trist hău de-ntuneric o-ntreb cu ce ți-am greșit că-n ochii tăi pentru mine nu-i loc de lumină și gura ta pentru mine de ce nu mai are cuvânt și urlă atât de lugubru-n tăcere... o mască e lumea și singur fiind privind pe fereastră cum viscolește mă lepăd de mine și-mi caut fericirea în gând zicând că sunt un atom ionizat undeva la cercul nordului pol dănțuind în auroră pe cer cu alți însingurați ca mine ioni și parcă un pic mai bine mă simt...