distorsiunile-ți sublime

ești formidabil, extra, para, ultra, nici pleonasmele superlativului nu-mi sunt de-ajuns să-ți definească genialitatea... invidios pe tine îs. cum poți să fii atât de bun, nebun de bun nici nu-mi închipui. ești lamură, ești măduvă de os, inteligentu-ți e indescriptibil- oricât aș vrea să te-nțeleg efortu-mi este de prisos. o, doamne, ești poet prea bun de-aceea-mi ești de ne-nțeles. cum poți să-i dai nimicului un sens și sens major să-ți fie doar nimicul? eu ți-o spun sincer, chiar mă lași perplex și te întreb: îți scarpini singurel buricul? distorsiunile-ți sublime... cuvântul brut, cu pana ta își șterge, în sfârșit, sudoarea... buldozere îți trec prin vene și mesteci piepturi fără de grăsimi, dulcegăriile-s otravă... tu n-ai să faci un diabet poetic ci doar colesterol lingvistic... te văd la masa ta de scris- o fiară suplă-ți umblă pe sub tâmplă și sfâșie cu ghiara viitorul... tu scrii gândind la exegetul ce viața lui o-nchină ție, cotrobăind prin marea ta prostie și-n jocul ăst închipuit cu el, vrei să-i induci ideea de idee ascunsă-n universul tău (aparte zic: tembel) îți va lua "poemul" ca pe-o pulpă apetisantă de găină punând-o în tigaia lui încinsă. va sfârâi în draci pocnindu-și apa și fript pe ochi, pe creier,pân" la urmă va arunca zgârciul sfrijit, scuipând un urma lui: "rahat, degeaba..."