ioan peia

Mă conformez dorinței tale, recomandată lui Daniel, de a amicaliza apelativul și îți mulțumesc pentru efortul critic făcut, promițând că-mi voi relua, din când în când, exercițiile de revitalizare a unei forme de exprimare, ce, adeseori m-a ispitit, dar, intuind nemiloasele rigori ce impun calități poetice de excepție, am tot amânat. Voi începe cu însăși rindeluirea acestui text, ținând cont de observațiile făcute și îl voi posta, cu viză în regulă. Încă odată, mulțumesc, dorindu-ți sănătate și inspirație pe mai departe!

Dragă Anda, cum bag samă,
Te pricepi la epigramă:
Ai și rime, ai și poante,
(Mai Anda...nte, mai Anda...nte!)

Stilul acesta de dispunere a versului și respirația scurtă, îmi sunt cunoscute. Le-am exersat și le exersez în continuare și eu.
Acum am prilejul să văd cumva lucrurile din afară, oarecum obiectiv, profitând de faptul că versurile îmi sunt străine. Ce cred eu:
Expresiile sunt mult prea sentențioase. Au un aer sec de aforism personal. Ar fi trebuit, din loc în loc, îndulcită ariditatea lor cu ceva metafore. Sau depresurat limbajul prin mici șicane stilistice. Spre exemplu: în prima parte, doar \"Gând îmbrăcat în alb la o întâlnire amoroasă cu moartea.\" ar merge ca notă majoră, sub care ar fi trebuit să glosezi. Primele trei versuri sunt mult prea pretențioase. Induc o stare de reflecție sobră, înnăsprind brusc atmosfera poetică. Ar mai merge cumva și \" Imagini disparate de cuvinte dansând hip hop într-un brain storming obosit\", dar parcă și el conține o doză abrazivă de meditație livrescă. Ar trebui ceva mai mult elan, mai multă respirație, ceva mai mult orizont, în care să vezi, în fundal, un șir nesfârșit de cocori. Un tablou, mai degrabă, decât un vestiar de circumstanțe cogitative.
Așa zic, dar nu afirm categoric. Oricum, tu știi despre ce vorbești. Eu doar încerc să trag un pic spuza pe turta mea. Cititor năzuros și rebel!...

De, o fi ceva divin
Pe la popa sub sutană
Dacă fata stă-n declin
Nemișcată ca o stană !

Uite că nu mă pot abține să te comentez și aci, cât mai apuc! E o onoare pentru mine să te însoțesc pe ultima alee a despărțirii! Deci, zici tu:
1. \"pur și simplu încurci
umbre pe tot ce ne place\" (!!!)
Genială formulare, Lory! Arghezi s-ar tăvăli-n mormânt de invidie, crede-mă! De-aia trebuie să-l menajăm și să-i spunem că-i ești nepoată, și că, așa, ca-ntre rude, se iartă micile obrăznicii lirice!!
2. \"Anatema fie-ți...\"!! De când e lumea și papa, anatema se cam aruncă, nu se ... există pe ceva! Da\' la matale se scuză, că punem de-un peisaj și sar rimele la bătaie, mai ceva ca peștii-n iazuri!
3.\"pur și simplu nu ești
în stare să arzi
te topești\"... E o chestie!! Mă topesc fără ardere! Ai uitat să descrii procedeul tehnologic, Lory... Puneai de-un patent-două... Câștigai un ban grămadă! Sau poate ai fi vrut să spui că am înghițit vreun furnal și-acu-mi fierbe lava-n pântece, mai ceva ca vulcanii mitici. O fi! Numai, așteaptă să mă laminez nițel...
3. \"pur si simplu te-ascunzi
dar noi te-ajutăm bucuroși
să te-afunzi\"...
Nu știu în numele cui vorbești, dar tu se pare că ești domnișoara (hai că n-oi avea 40 de ani, zic zău!) președintă de bloc, care și-a convocat staful asociaționist, în intenția generoasă de a mă vârâ cu capul în cada rasă cu apă! Nu pot decât să rămân ambetat de așa generozitate și să sper că voi reuși să supraviețuiesc spiritului tău caritabil, care pare destul de revoltat de nemaipomenita îndrăzneală de a nu-ți număra ochiurile de la ciorapi, laolaltă cu recenzorii matale peisagiști! Scuze, Lory, dar parcă o cam meritai...

Nea Mitică s-a tirat
Și doar eu am să mă bat...

Fie, hai s-o facem lată!
Ce ziceați de-o biată fată?
C-ar fi plâns cu lacrimi grele
Că n-avu parte de... cele?
Că la Măgar s-ar fi dus
C-ar fi el, hăt, mai presus?
Las-o-n colo, nea Olare,
Chiar te crezi așa de tare?
Mai citii eu printr-o carte
Că plătiși ...oalele sparte
Unei domane, tot cu oale,
Ce-a crezut vorba matale
Și la urmă, pe-nnoptate,
Când fu vremea... ioc păcate!!

Pasămite, biet măgar,
Doar urechi avea, nu har!
De-a glăsuit Doamna-amar:
\" Tulai, Doamne...marș afar\'!\"

Cât privește Papuașu...
Și el tot așa...cu cașu\'...
I-a pus cheag, ca să se prindă,
Și îl ține sus, în grindă,
Astfel, panoplia lui
Demult e-acățată-n cui...

Eu cred c-ai făcut eroare
Gravă de interpretare:
Katiușa plângea-n neștire
De prea multă fericire,
Fiindcă-am tras prin al ei scut
Zece gloanțe pe minut!...
Așa că, vezi cum stă treaba?
Mi te-ai înfoiat degeaba...

N-ai decât paf să rămâi:
Noi suntem pe locu\'-ntâi!!

Când o operâ de artă
Se ascunde-n blana ei,
Speculantului se iartă
Specula cu nurii cei...

În primul comentariu făcut aci scrisesem scurt: inspirație! Am socotit că esențialul poate fi tot atât de bine surprins și într-o foarte laconică expresie... Dar se pare că nu e așa!! Cînd am fost în Rusia, consideram că știu destul de bine limba lui Dostoievski, ca să mă poată înțelege toată lumea! Aiurea! Nu pricepea nimeni ce bâiguiam eu pe-acolo! Așa că, în cele din urmă, a trebuit să recurg la simbolistica omnifilologică: gestica! Printr-un obositor efort de imaginație trebuia să mă fac înțeles. După un timp de asidue exerciții, reușeam să transmit și să primesc informații destul de complicate! De atunci am rămas cu această nostalgie: a vorbi făr\' de cuvinte! Sau, dacă e posibil, cu cât mai puține. Nostalgie! Se pare că, uneori, e nevoie de o adevărată echilibristică verbală pentru a putea convinge că ceea ce dorești să comunici poate avea și simplitatea logaritmică unei formule matematice! Chiar și în dragoste... Îmi cer iertare că a trebuit să dezvolt o astfel de teorie în spațiul tău personal. Dar știu că tu nu te vei supăra. Acu sper să fiu lăsat să pot spune, totuși, simplu: inspirat! Relativ la textul tău...
P.S. Uneori, un simplu cuvânt - paradoxul paradoxelor și contrapondere absurdă a celor spuse mai sus! - un simplu și nevinovat cuvânt poate avea însemnătatea epocală unei revoluții universale!! Și asta tocmai după ce scriseseși o epopee! Nu știu de ce trebuie să rimeze cu o femeie!??...

Chiar o turmă de țigăi?
- Ei că asta-i peste poate! -
Cu berbeci, măgari, dulăi,
Și,-n plus, or fi și fătate!

\"Textul...trădează o rară naturitate...\"

\"Despre coarnele aceste
Prea vorbești cu mult umor.
Nu cumva, de la neveste,
Tu le ai la purtãtor?!\" (Anda Andrieș)

Uite,-aci, o spun fățiș:
De cerboaice nu mai scap...
Și am coarne - un hățiș
Grămădit pe al meu cap!

\"Vrea sa dreaga busuiocul
Insa-l drege-n mod sarac,
Caci l-a parasit norocul
Ale lui fiind... de drac!\" (Anghelina Andreea)

De-i așa cum zici, rezon,
În ispită vreau să cad
Și, ca în Decameron,
Să-l băgăm pe dracu-n iad!!

\"căci pe când eram pisoi
mi-a plăcut biologia
și vânam mâțe de soi
doar... pe sait la Agonia\" (Claudiu STROE)

Oi fi fost tu pui de lele,
Dar mi-au zis niște iscoade
Că prindeai mâțele cele
Doar ca să le tragi de coade !

Voi încerca, totuși, să postez \"Balada...\" pentru ca \"Răspunsul...\" domniei-voastre să devină mai explicit...

La rugămintea ta, am să fac câteva scurte considerații legate de poema de mai sus. Părerea mea este că distihul, în special, nu poate fi folosit cu succes decât în două situații: când atmosfera poemului este încărcată de lirism, sau când poezia este o satiră, o formă fixă cu tentă umoristică, atent echilibrată și bine șlefuită. Poema ta este ceva ce nu ține, nici de una, nici de cealaltă, în mod expres, ci rătăcește stilistic pe undeva, pe la mijloc – într-o aforistică puțin cam palidă și un lirism forțat de expresie, care nu convinge decât parțial, pe bucățele, fără a avea un punct de convergență din care să radieze o idee de ansamblu, sau să existe un centru de culoare care să dea o tentă unică tabloului sugerat de… bucățelele de care vorbeam. În plus, greșelile de ritmică sunt extrem de deranjante.
Mai mult, exprimările sunt, când forțate, când simpliste, ceea ce dă un aer de facil pompos întregului text. Și ca să nu fac pe grozavul pe degeaba, am să încerc să refac textul în cauză, urmărind înlăturarea inconvenientelor de care ți-am vorbit și respectând, în special, tema punctului central de convergență, precum și păstrarea ritmicii, astfel încât muzichia versului să sune în armonie cu tabloul sugerat de acesta. Iată o formă posibilă care, sigur, nu-i cea mai grozavă, dar ar putea să fie luată ca variantă…

Un zeppelin în aer înserează –
E gându-mi ars ce încă mai visează…

Fără contur și fără de culoare
Ca vântul care vrea să mă doboare

Spre nord, spre sud - mai pendulez și azi
Cu jugul îndoielii pe grumaz

Pe-un colț de rai stau singur și mă mir
De tot ce Tatăl plămădi-n delir

Un fel de, fără capăt, rătăcire
De zeppeline arse-n asfințire

În țipăt lung, prin sensuri giratorii
Zburând în cârduri lungi, precum cocorii

În vara frântă, amurgind pe zare
Cu zeppeline-n stranie visare…

Uneori, citind un astfel de text, gândești brusc și depreciativ: ei și? Cu un efort minim, oricine poate scrie așa! Și încă ești și mai mult convins de asta, după ce îl recitești, asimilîndu-i astmosfera și luându-l definitiv în posesie. După o vreme de uitare, însă, când imaginea sugerată de către poemă continuă să te locuiască , precum un ecou de amintiri intrauterine, și ai dori să o rechemi, redându-i chipul tras în penelul unduitor al sunetului, atunci, realizezi că, nu! nu e chiar atât de simplu, că nu poți nici măcar reproduce simplități lejere, darmite simfonia întregului... Ei da... această aparentă simplitate a rostirii nu o poate fi decât privilegiul sublim al celui ce are suflet de flutur în nemărginirile multicolore ale câmpului... Și, acela, poet se numește! Căci a spune: \"calendare duminici de apă bărci deflorate gondole
impozitul nopții o arcă ciorapul meu luminos de mătase fluture fluturând fluturare\"... desenând prin aer spirale sonore, nu este la îndemâna oricui...

Mulțam, domnu\' Genu ! Pentru ca să vă vină ideea, încercați altfel :

Se pot face și minuni
După multe căutări,
Nu prin Genu..flexiuni,
Ci prin peia.ro flotări !

\"Magie-i totul; prag de eșafod...
Decapitate visuri, de-o clipită...
Reîncarnare într-o stalagmită...
Un glas în tremur pe un gând schilod.\"

O capodoperă șlefuită cu mare migală această strofă a domniei voastre. O văd apropiindu-se atât de mult de o anume stare comună de spirit, încât mă simt în ea ca în propriu-mi eu liric. Să înțeleg cum că acesta ar fi cel de-al 103-lea poem ? Atît de mult curaj aveți că nici Caron nu vă sperie ? Vă invidiez !

\"ochii pasului fără nume
îmi vor duce somnul la remaiat mătasea
se deșiră scame de așteptare\",
...în care \"ochii pasului fără nume\" e un vers stângaci, de începător. Iar \"deșiratul scamelor de așteptare\" este de-a dreptul neinspirat, ca să nu spun penibil. De asemenea:
\"vechiul lasă în urma lui paie
din curățenie se naște ne-curatul și ispita
materiei de a crește mai repede
fiecare amintire cu tine o făceam bulgări
ardeam de nerăbdare să bat cu ei îngerii
din curtea grădiniței cu program prelungit\",
... e o strofă greoaie și lipsită de sens în ansamblul textului.
Excelente primele două strofe, hai să zicem: trei, căci mai e un vers de început. M-aș fi oprit acolo, dacă nu ar fi fost continuarea, începând de la \"fetița cu părul lung\", care salvează oarecum textul de impresia facilă a unui amestec de inspirație bine dozată, alături de rateuri inexplicabile. Nu mai pomenesc de redundanța care se face simțită pe ici, pe colo, obositoare și, evident, scăzând valoarea, anunțată din start, a textului.

\"Cred ca azi, castigatorul
E Ioan, parca aud,
Fi\'ndca este creatorul
Ale-Andreei poze nud...\" (Anghelina Andreea)

Tot io mi-s câștigătorul
- Și acum, ca și-alte dăți -
Că-ți dăltuii trupușorul...
Dac-ai ști ce bine-arăți!!