Zeppeline

Așa deci, și tu te mai joci.. :)
Îmi place cel mai mult \"Mă învârt aiurea în sensuri giratorii
Înverșunând, cu ochii-nchiși, cocorii\"\".. Dar aici, cu ochiul liber, am văzut că ai o silaba care strică ritmul..nu că aș fi crcotașa, dar ai putea renunța la învârt, și să lași \"mă-nvârt\" . Și eu mă învârt azi în sensuri giratorii, dar oare.. de ce tot ocolim???
Ah, mă întrebam de când cocorii au semne de circulație pe cer, dar iar sunt cârcotașa.. :))
Te las in pace.. :))
Imi place ca nu esti monoton!!!
Si sper sa nu te superi pe mine! :)
Drag mult,
Licurici.

Licurici, dupa cum observi, am modificat, si nu, nu ma supara deloc carcoteala ta :)
cocorii poate au si ei semne de circulatie pe cer, comunica si ei cumva, dand prioritate de dreapta vulturilor :) Insa in versul cu pricina, eu invartindu-ma in sensuri giratorii, am inversunat al culme zborul in V al cocorilor, care nu mai stiau ce-i cu mine :))
Multumesc de trecerea ta si te mai astept

\"Din când în când tăcerile-mi cuvântă
Și alte zeppeline în aer se avântă\"
frumos

La rugămintea ta, am să fac câteva scurte considerații legate de poema de mai sus. Părerea mea este că distihul, în special, nu poate fi folosit cu succes decât în două situații: când atmosfera poemului este încărcată de lirism, sau când poezia este o satiră, o formă fixă cu tentă umoristică, atent echilibrată și bine șlefuită. Poema ta este ceva ce nu ține, nici de una, nici de cealaltă, în mod expres, ci rătăcește stilistic pe undeva, pe la mijloc – într-o aforistică puțin cam palidă și un lirism forțat de expresie, care nu convinge decât parțial, pe bucățele, fără a avea un punct de convergență din care să radieze o idee de ansamblu, sau să existe un centru de culoare care să dea o tentă unică tabloului sugerat de… bucățelele de care vorbeam. În plus, greșelile de ritmică sunt extrem de deranjante.
Mai mult, exprimările sunt, când forțate, când simpliste, ceea ce dă un aer de facil pompos întregului text. Și ca să nu fac pe grozavul pe degeaba, am să încerc să refac textul în cauză, urmărind înlăturarea inconvenientelor de care ți-am vorbit și respectând, în special, tema punctului central de convergență, precum și păstrarea ritmicii, astfel încât muzichia versului să sune în armonie cu tabloul sugerat de acesta. Iată o formă posibilă care, sigur, nu-i cea mai grozavă, dar ar putea să fie luată ca variantă…

Un zeppelin în aer înserează –
E gându-mi ars ce încă mai visează…

Fără contur și fără de culoare
Ca vântul care vrea să mă doboare

Spre nord, spre sud - mai pendulez și azi
Cu jugul îndoielii pe grumaz

Pe-un colț de rai stau singur și mă mir
De tot ce Tatăl plămădi-n delir

Un fel de, fără capăt, rătăcire
De zeppeline arse-n asfințire

În țipăt lung, prin sensuri giratorii
Zburând în cârduri lungi, precum cocorii

În vara frântă, amurgind pe zare
Cu zeppeline-n stranie visare…

S-au strecurat și la mine două greșeli! Graba... Deci, în loc de \"în țipăt lung\" se va citi \"cu țipăt alb\". Și \"prin vara frântă...\", în loc de \"în vara frântă...\".

Marinela, ma bucur ca ceva tot ti-a palcut din zeppelinul meu si te mai astept pe la mine.
Ioane, multumesc mult de comentariul si explicatiile tale. Varianta ta este intr-adevar mult mai sugestiva. O sa tin cont de sfaturile tale daca o sa mai indraznesc sa ma aventurez pe calea asta a distihului.
Va multumesc pentru parerile si trecerile voastre.