Ioan-Mircea Popovici

Dulapul cu 5 usi are multe interpretari. De data aceasta, tu ai ales ca pe usile dulapului sa ai 5 din treptele scarii duble, fapt pentru care motivul tabloului Casa de la numarul 17 tine de cele patru batai pe care le auzi in rostogolirea bilei de pe scara in joc secund cu rosul dulapului dintre chesoane. Ce-i cu acest dulap? Se afla in magazia cu recuzita de la subsolul Teatrului National. Asa cum carara spre Arborele Sangelui o deschisese Domnisoara Julia, tanara studenta la arhitectura intalnita pe plaja de la Costinesti, taina dulapului dintre chesoane o afla cel care va reusi primul sa-i faca o poza...

Mi-ai arătat două scări gemene și mi-ai cerut să-ți zic ce văd. Și eu am zis: Je sais bien ce que c\'est un levé du soleil qui se promène trois moi sur la ligne de l\'horizon,...et je sais ce que c\'est un couché qui ne veut pas s\'endormir...

Singurele nepoetice imi par titlurile. Intregul tine de poezia singuratatii care as alterna-o cu secvente de proza, chiar de acolo de unde se respira-n amar si-n sudoare, a scrasnet de nevoia de soare. Nu stau sa-ti spun cat de mult mi-au placut ci zic doar cateva din cele care m-au durut...

o hârtie mototolită, a reușit
ți-a desenat pe chip ultimul surâs
singurul de altfel
întreg


plângi, norul tău preferat s-a dus
să plouă departelui…
plângi, basmul a fost scurt în seara aceasta

bine c-am isprăvit și septembrie că prea
mi-a stat ca un ghiont în coaste
cu via neculeasă, iubita neiubită și surâsul
încărunțit…

Marturia ta aduce a De profundis, cu autor celebru si cu scrierea din inchisoare. Incercand sa mi-l aduc aminte imi iese in fata Scrisoare catre un prieten a lui Soren Kierkegaard. Probabil o asezare-ntr-un y-grec a ce doresc sa-ti zic. Restul ti-l transmite Maria.

O voce calda si trista, pe care-o ascult acolo-n memorie, rupe din mine-o bucata de Infinit si-o lipeste de-un cerc si-o piatra. Intre cele doua atingeri, ca-ntr-un ecou-oglinda, in paranteza unui alt inceput din aceeasi poveste, tu zici atat cat poti spune. Ce nu poti urmeaza cararile altor distante...

mă născusem la căpătul pământului într-o noapte cu pendul haotic măsurând ore pustii o stea a căzut atunci și s-a lipit de țipătului meu de copil mereu surâde întrebându-mă ce mai fac și..................................

acest și l-ai continuat pe-o parte de cerc cu care-ai deschis un inchis mai vechi...

ca dintr-un pom uriaș cade până la urmă
steaua fiecăruia
coaptă la timp...............

Si astfel se implini zicerea!

Plecand de la Istmul (e), totul se toarce intai prin proba simplegadelor ca apoi sa se teasa fecioara cu licorna si plaja cu suflet. O parte din descifrare apare-n primul paragraf. Este foarte evident ca totul se desfasoara dincolo de aparente, foarte aproape de tentatia imposibilului. Luand bucatile separate, precum intervalele unei functii in scara, cu un pic de sansa, masurabilul se simte... Ma bucur ca lucrurile se aseaza fara graba si-n pas descult... primul paragraf este esential. Cele doua momente se suprapun si se obtin toate conexiunile. Bucurii si galbenul toamnei sa-ti coloreze verdele primaverii... interval in care al cincilea anotymp face totul posibil... Pasadia, potriveste cu Vasile intalnirea la mustaria din colt... prima intalnire la mustarie pe anul acesta a fost ratata...

Poate ti-am mai spus ca nu vin cu analize si justificari, cu explicitari si cu mai stiu eu ce chestii de meserie si de stilistica. Iau bucatile-n care se naste poema si simplific schema. Eu am citit-o ca un scenariu-poem, din cateva secvente dramatice. Momentul central poate fi oricare din ele (sunt cel putin trei astfel de momente... si nici nu stiu cate scene, cu conexiuni intre ele)... aici se consuma drama:

Scriu poemul acesta și cineva intră în cameră
Îmi răsucește o cheie în piept
Și aerul se fărâmițează ca o tencuială străveche.
.........................................
Portrete ale cuvintelor, lumini palide se rotesc împrejur.

Ai aici o ecuatie diofantica in care poti face in permanenta corectii. Daca proprietatea de permanenta ti-o asiguri din respiratiile cu asumare, vei reusi sa scapi de distantarea de trecut. Constiinta ca altfel nu se putea este cea prin care faci membrul drept unitar... iata ecuatia... si urmareste-o cu sinceritate si detasare...

\"Mi-e rușine de ceea ce am fost, de ceea ce sunt și de ceea ce pot deveni...\"

Acum fa diferenta intre cele doua momente si asuma-ti. Nu te grabi. Este o poveste care tine de un proces si nu de un moment... ai nevoie de-o Lema... o vei gasi...

Ioanna, cutia de tinichea miroase a cutie muzicala si-a lada de zestre. Cat despre Tymp am vorbit in zona comentariilor. Daca vezi pe unde lasa scoici culegatoarele de scoici, acolo gasesti si Peninsula Tympului si cantecul Peninsulei... evident ca toate astea tin de-un Infinit care nu este strain de asa zisul Club Infinity. Cand il vei cunoaste pe Alexis, el iti va spune mai multe...

Fac un nod intre ecouri. Ma bucur sa gasesc semnele de carte, aici, la tine-n departe. Ai continuat frumos gandul de atunci. Zilele astea voi trece pe la casa cu iedera. Uitasem ca ultima treaptă a scării casei cu iederă este facută cu pietrișul adunat de mine și de Anna cu cele mai rotunjite pietre culese vara, pe plajă. Anna le adunase în serii de câte 17. Fiecare piatră și fiecare serie au un nume pus de ea. Când ajung pe ultima treaptă, mă așez pe scară și-mi aprind o pipă... de mult se adunasera 17 ori 17 iar eu nu-mi aduc aminte decat de un nume...

așa îmi spuneai iar o dorință foșnea atât de aproape
așeza îngeri (...) în vitrina unui timp...........

cu multumiri... in poveste mult mai este...

Ti-am zis ca vara asta-i vara florii? Era provocarea Batranului. Sa-i cautam floarea asta. Este floarea crescuta in zidurile Citadelei lui Exupery si ajunsa, batuta de vant si-n zidurile Histriei. Este floarea Prieteniei. Ia vezi acum, cum se aplica principiul acela in care fatul isi viseaza mama... si restul pe care le povesteai dintru inceputuri... se aplica Lema din Theorema si-n principiul tertiului exclus dai de intervalul celebru in care vezi ca interioruil si exteriorul tin de invelis (acordat de-o cheie pe care nu o numesc, dar pe care o stii)... copilul din flori, cauti degeaba ghiveci. visul e la tine dar brisca-i la mine si stiu ca tu esti marinarul care cauti pamant. Prietenie de al amicii Yannelis, Sloterius si Zelkanu. Trage acum cu arcusul peste nevazutul dintre capete si vezi unde-i cantecul... eu ti-am zis unde este zidul... ai vazut cadranul solar de langa Ovidiu? stii cum a ajuns de la Dig acolo?

da, prietenii mei sunt flori.
e zi.
e zidit până
târziu.
a venit omul care se uita
fix într-un punct și s-au
uitat toți în același punct.

poemul de fata este precum cele deschise si inchise dintr-o topologie local plina...

Cred ca aici, in ciclul erorilor din caietul de aritmetica este izvorul erorilor urmatoare... descifreaza si tu si vezi
cum corectiile invatatoarei de atunci le face astazi o invatatoare mai varstinica, viata... cat despre \"palma serii\", cred ca-i ceva ce se leaga de principiul dominoului... toate astea tin de intuitia mea... tu stii mai bine... o singur grija-mi permit sa ti-o plasez: vezi cum literaturizezi o amintire...

Povestea asta imi pare potrivita ca pol intr-o acoperire de viata in coordonate polare... bine dozata, tinuta-n acord, cu promisiunea intrarii in povestea vietii... se simte pulsul din viata povestii...

Eu eram tare bucuroasă că așa n-o să găsească greșeli în caietul de aritmetică, cu pătrățele pentru cifre și cele patru semne, plus un egal, ce nu-l înțelegeam cum dădea asemenea rezultate, când sporite, când diminuate...
A doua zi, învațătoarea îmi găsea greșelile pe care le făceau mama și tata. Caietul meu se colora în roșu... Când ajungeam acasă, mama mă certa, eu plângeam și nu mă culcam până nu venea tata...

Sigur ca planurile povestii sunt dincolo de oglinzi si nisipuri. Oglinda lui Perseu tine de-o realitate depasita, nisipurile tin de cantec si latratul de caine... ciudat cum Oglinda lui Perseu a putut sta la verificat 5 ore (ce era oare de verificat?) si apare in alta ordine decat postarile, care tineau de-un dialog...... si astfel nici dialogurile exterioare nu se leaga asa cum au fost ele... deformarile nu deruteaza decat acolo unde cunoasterea este slaba si neincrederea-i bazata pe neiubire... (explicit, raspunsul are doua tinte...)

Sa nu lungesc asteptarea, va spun de acum, multumesc. Reamintesc ca digul, farul, asteptarea, Batranul si cutia de tinichea sunt permanentele unei prezente din Plaja cu suflet. Am descoperit digul cautandu-mi prietenii. Toti aveti dreptate. Pasadia a sesizat de la inceput ca-i vorba de-o poveste care nu se implineste de la sine, fara initiere. Sigur, am dat un raspuns incomplet, (despre ploi, am un raspuns pe pagina lui Vasile) de fiecare parte incompletitudinea raspunsului meu insemnand de fapt o noua deschidere a povestii. Cutia de tinichea este povestea care pleaca din Acum in Atunci. Digul, face drumul invers. Exista o incrucisare a celor doua drumuri, si aceasta este posibila din conditia de continuitate... sunt multe de spus, ca atunci cand stateam cu culegatoarea de scoici si-i spuneam: arunca o scoica. Oriunde ar cadea ea, intre ea si scoicile unde cade, exista o povese... matematic vorbind, rationalele se scufunda dens in reale... si culmea, in orice vecinatate a unui rational exista un irational...

Ploua-n povestea noastra, Vasile. Ploua cat spunem ca ploua. (Si se aude, parca-i acum). Dar mai ales ploua din cat inca n-am apucat sa spunem, dar scrijelim un semn de ebosa, cat sa nu uitam cand repovestim. Uite, un astfel de semn il gasesc aici, in fulgerul care iscaleste precum primarul, vers care-l leg de cele trei

Plouă spășit pe tobele mici ale frunzelor,
Ritmul bătăilor înclină umbra copacului.
Araci despicați de ciorchinii tristeților,...

Ca veni vorba de marturisiri. Doream ca diseara sa fac postarea-n eter. Cam asta mi-e ritmul. Spre seara si vineri. Dar am vazut ca ti-ai anuntat Cartea. Si fara sa mai citesc, m-am grabit sa avem treptele legate, pe aceeasi scara. S-a intamplat ca numarul 21 sa apara cu o clipa inainte.

Am vazut ca mi-ai lasat a doua stea (ascunsa vederii). Tu stii ca-n Sah cu hazardul, miscarile se fac pe Scara iluziilor... nu mai explic dar iti zic ca-n timp ce tu gaseai sensuri, eu chiar cautam mustaria din colt. De-ai sti unde-am gasit-o ai da o fuga pana-n atelierul meu de pe Stradela Vantului. Bucurii in nostalgii de toamna, cu galben de lamaita, cu galben de gutui, cu albastrul (oglindit) de mare, dincolo de asteptare, in sarbatoare. Semnul tau mi-a adus aminte ca Batranul s-a tinut de cuvant... poate ca...

chiar daca ar fi o dubla... ea ar aparea la diferenta de 5 ore... vreme in care au aparut alte doua comentarii si eu am facut o mare curba prin Tymp... spre norocul meu am salvat si comentariul apare ca un fel de motiv... caruia ii spuneam Tunelul si caruia ii spun la fel...

mi-e nebulos criteriul dupa care un text ajunge in \"atelier\". Intamplator sau nu (se zice ca nimic nu este intamplator, doar ca noi suntem atat de ignoranti si trecem iute pe seama intamplarii legaturile care nu le vedem, si astfel, extremele cu legaturi multiple le tratam prin eroare ca extreme libere, si apoi ne miram ca nu ne ies punctele stationare ca puncte de extrem... si neclasificabile)

ma opresc din mirare si spun doar ca textul acesta ma introduce intr-o pagina din Tunelul lui Sabato, pentru care-l invidiez de cate ori stau si exploatez structura arborescenta cu care-si construieste romanul plecand de la Maria Iribarne (vizitatoarea din expozitia care vazuse ceva intr-un colt de tablou). Pot spune multe despre acest text, si cred ca \"ce te legeni plopule\" este cheia textului... dar nu spun asta pentru ca sunt mai multe chei... inclusiv chestia cu fotografia... care are destule puncte intermediare cat sa poata fi construita interpolarea,...

selecte bucata din text cu care intru in Turnul de scoici, de unde se vad Turnul de abanos, Tunelul si multe altele... dar le trec sub tacere, ca sunt grabit la o bere (evident. cum unde? la cadranuil solar din Piata Ovidiu... deocamdata, cel de la Dig este inca inconjurat de o terasa de vara...)

Eu, într-un colț din tablou, dârdâiam amestecat de teamă și emoție că ceasul, ce curge ascuns prin nisip, începe din nou să meargă și să-mi bată în inimă un timp necunoscut, să-mi ia clipele și să le curgă pe pânza sub forma de așteptare, din deșert, să facă o mare lipită de ocean, fără nici un țărm, unde să se odihnească floarea din teiu\' etern.....\"ce te legeni plopule?\".....

acum zic sa te joci cu ebosa de fata si sa faci tot drumul... ai multe note acute care pot fi armonizate cu ecourile de alge din Ignoranta lui Kundera...

O lacrima sfaraie pe mucul de lumanare. Mirosul de cosnita e mai tare ca vantul care-ti lasa lumina lipita pe mucul de lumanare.

Intru în cimitir și rup buruienile.
În fotografie tata e mult mai tânăr ca mine
Vântul seceră luminile mici.

Lasa Vasile, mai e pana-n noiembrie...

Vasile, ai scris atat de clar si de bine. Eu i-as fi spus \"camp cu greieri\", daca nu \"camp de vara\" cand cantecul asta acopera cerul. Sigur ca-i un peisaj muzical dens pe care tu-l acoperi cu toate casutele sufletului tau...

eu de aici il citesc (nu ca ar incepe de aici, dar stii tu ca permutarile sunt precum sapatul straturilor):

Ploaia tipărea manuscrise în straturi. si de aici, fiecare strat este o carte in sine .In loc de Cartea rasului si-a uitarii tu zici:
O parte din mine pierise demult. Cum s-o descriu?
Cămășile-mi spuneau că singur am ajuns la marginea vârstei. Numai ca nu-i vorba aici de ras si nici de uitare, ci de substitutii. Aici te-a prins ploaia-n vremea intoarcerii sub nostalgia pelerinei, cand faceai fotografiile pe care arsura de acum te trezeste-ntr-o usturime pana la os...

Râul întoarcerii răsturna statuile cu aripa de pelerină.
Dar flacăra brichetei mi-a lins degetele până la os:
Să mă separ de cuvinte, să ard fotografiile toamnei.

De fapt ma oprisem sa-ti zic despre ultima postare, dar stii cum e pe Stradela Vantului. Mereu lasi pe maine ce gandesti azi... Sa nu uiti de mustaria din colt!...

Te citisem la pranz si imi era teama ca vei fugi de acolo. Eram al un pas sa-ti scriu si sa-ti spun ce zicea Parintele Isihie: Cand ajungi intr-un loc, stai locului si nu te grabi sa fugi de acolo.

Poezia asta este un copac cu locuri, stari si oameni in care vei sta o serie buna. Doar e un targ acolo-al-tau si-un targ e o lume care nu se termina asa, dintr-o oprire si nici dintr-o simpla traversare...

piatra asta e dintr-un meteorit... ai grija de ea:

locul nașterii e doar o linie albastră
o linie care nu desparte nimic
o linie care nu unește nimic
nimicul e doar o iluzie
iluzia un cuvânt enervant

sigur ca-i faina si strofa aceea cu toti prietenii tai, de acum, care trag toti de tine... sigur ca-n drumul asta vei afla ce mai stiu vecinii lui magda-lena si cat din ce zic ei iti aduci tu aminte...

asta sunt
o fugă perfectă
în niciun loc de pe lume nu sunt acasă

o fuga perfecta intr-o forma perfecta intr-o tinta perfecta intr-un caroiaj perfect... ca dintr-un caiet de aritmetica a sentimentelor...

Voi fi foarte scurt, ca sunt intr-o usoara intarziere si eu sunt cel care de sarbatori bat toaca la Biserica din Lemn dintre Lac si Mare... Binecuvantata esti Tu intre femei, Fecioara... un 8 luminos, intr-un cant de violoncel si-un gand de Fecioara... un altfel de Bunaoara... un trap de Inorog Alb si-o intrebare adresata cuiva (secret): ai gasit ore? inca nu, mi-a spus el... iar eu am zis ceva in gand... dar altadata...

Imi place sa am comentarii cu nume, care sa trimita in joc secund la jumatatile inegale ale scarii. Care sa intre in rezonanta cu personajul principal care este \"Starea\" si-n egala masura sa sugereze ca omul m-a vizitat si s-a hranit din cele ale casei... Visul este precum algoritmul de rezolvarea ecuatiei pe care am anunt-o in titlul istmul (e)... ecuatia existentei care este de fapt o ingustime intr-o largime cat un desert...