Palma serii

Ioan, nu-mi face gândul tău străin. Trimite-mi, te rog, ultima ta scrisoare pe care mi-ai trimis-o ieri pe caisse,... mi-a dispărut... La tine mai cânta greierii? Știu. M-am grăbit și-am greșit. Mereu fac eroarea asta de-a ajunge înaintea ta și-a uita când era de fapt întâlnirea. Tu zici să fac să se adune textul, iar eu găsesc mereu mai important pretextul. Doar ce-am citit povestea ta, și deja mi se bate ochiul copilăriei și casa e plină din nou cu iară din gândul tău, micuț bădie... Eram o școlăriță, cu uniformă albastră, cu codițe și bentiță. Mama îi spunea lu\' tata: Nelule, mai uită-te și tu în caietele lu\' fii-ta! Și tata, parcă doar acest moment bun aștepta, să mă întrebe ce s-a mai petrecut la teatru radiofonic. Pentru că el lucra în tura de după-amiază, ajungea acasă târziu. Eu eram tare bucuroasă că așa n-o să găsească greșeli în caietul de aritmetică, cu pătrățele pentru cifre și cele patru semne, plus un egal, ce nu-l înțelegeam cum dădea asemenea rezultate, când sporite, când diminuate... A doua zi, învațătoarea îmi găsea greșelile pe care le făceau mama și tata. Caietul meu se colora în roșu... Când ajungeam acasă, mama mă certa, eu plângeam și nu mă culcam până nu venea tata... Totul începea de la capăt, unde rămăsese povestea din teatru radiofonic... Mereu povesteam........doar despre ce-a mai făcut personajul pe care-l iubeam, restul parcă îl uitam. Personajul meu apărea mereu singur în lumea cea largă a peripețiilor vieții. Nu se întâlnea decât cu un altul, dintr-o piesă care urma să i-o povestesc lu\' tata,... pâna intr-o seară, când tata a ajuns înaintea mea acasă și m-a întrebat unde-am întârziat... și eu am tăcut cam mult... și tata mi-a tras o palmă și mama a spus: nu da-n fata ta, Ioane!... și el a zis ceva urât, iar eu, de Aici, ți-am tăcut... Puteam eu să-i spun atunci ce și cum? așa cum multe din cele tăcute până acum le-am aruncat pe drum... dar iți promit, Ioane, că voi avea grijă de povestea vieții mele așa cum a fost,... plină cu fără rost... sau cel putin așa pare-n multe acorduri de intâmplări rare... Și totuși, o mică parte din mine spune că așa trebuia să fie... Nimic nu poate lipsi ca palma să-și aibă sensul ei bun... Zi și tu! Și de nu era tata atunci? Ori de nu erai tu acum?... Curând mă voi pune pe drum... Te sunasem să te întreb: la tine mai cântă greierii, dar tu nu erai în atelier...