Ioan-Mircea Popovici

Acum ca se nascuse iar povestea, cu rima si cantare si motiv,/ revin si spun ca floarea-i trecatoare daca lumina ploua sub stativ/ prin curtea pietruita si rondouri, cu usi pe coridorul cu matusi/ cu ceata de flacai pe ulicioara, venim azi cu colindul, cu steaua si cu ursi...

comentarii despre floarea anului care a trecut si ce-o sa fie anul asta, avem vreme. Am trecut pe la tine, domnule (PP), (Prietene Pasadia) sa dam o fuga sa-i ducem lui Vasile un pumn de scoici de pe Plaja cu suflet si-o pietricica de pe Stadela Vantului. De-om fi bine primiti si dam de-o palinca buna, cu o lacrima de Cotnari si doua de-ale lui Ovidiu ne-om pune de acord si cu floarea si cu marea. Bag seama ca aici se facu un cerc, o sfera si-un tren de seara...

Colturile sferei sunt atat din rostogolirea bilei pe scara dubla (care-i mai mult decat o scena dubla) cat si din intalnirea unitatii imaginare cu zarul si darul. Poate de aceea, anul florii, care a fost acest 2007, se transforma in anul 2008 pe care-l am drept Anul Craciunului. Nu vin cu argumente din numerologie, dar doi si doi la puterea a treia fac un Infinit vazut pe verticala... ramane o taina insa floarea care a dat nume anului. Mereu ramane o taina imbracata intr-o haina si-un nume. cortina nu se lasă niciodată și nici nu se ridică. la răscrucile gândului
în casa cu iederă am sobă și scară interioară. In casa de pe plaja-mi gazduiesc prietenii pana de Boboteaza. Usile-s deschise. Intrarea, prin casa cu iedera de langa numarul 8. Intre ani, ca intre ganduri, ma opresc pe scari cu randuri si las versului paharul si eu joc barbut cu zarul. Tu gandesti mutari de roluri. Eu fac noduri pentru goluri. Si cu plasa unui vis, trei corabii si-un abis fac decor pentru Ulysse intre partituri nescrise. Si revin pe portativ, pe cliseul de motiv si refac un singur val, fara tarm si fara mal...

In causul parantezelor (= revelionul nu există; )= și eu nu exist, sta versul: realitatea asta... te ține în ea ca o durere știută pe de rost. Urarile-mi par mai degraba ingemanarea echivalentei dintre absurdul existentei si existenta absurdului. Si totusi, anul care vine intr-o zi de marte merita sa fie un an cu martieni, reni si mult Craciun. O sorcova din replici blande si o sanie cu cai naravasi. La mare-i cum stii si ceva in plus. si daca treci indiferent dintr-un rol într-altul cum poti face trecere dintre ani? eu o refuz oprindu-ma-n Craciun...

Iata, pot raspunde precum Igitur. Dintr-o lovitura de zaruri, patru puncte de vedere cu care se obtine rotundul sferei, din nefericire cu raza mai mica decat raza de bataie a cantecului. Pasadia, facilitatea versului vine din firescul cantului, slefuit de valuri, iar ceea ce numesti tu inorog este Ponna care latra la sfera si a carei poveste se leaga in mod tainic de Papagalul lui Alexis. Observatia cu Miron Pompiliu este o miscare prea mica fata de ce se afla in spatele ei. Lumea se opreste la suprafete in vreme ce exista eul profunzimilor si eurile suprafetelor. Multumiri tuturor si un an cu rotunjimi precum cifrele care-l compun. Eu incerc o tentativa de (imp):osibil, sa raman in Craciunul lui 2007 tot anul 2008. Scrijelesc numele vostru pe colturile sferei...George, Maria, Ioana si Liviu-Ioan lasand locuri libere pentru colturile rotunjimilor viitoare. Un cantec si-un latrat de caine lasa cortina peste jumatatile voastre inegale... \"t\" isi lua talpasita lasand numele mai multor corine cu gastele Capitoliului...

am vazut ca ai schimbat la sugestia Ioanei si-ai eliminat exact partea jucausa si tandra din finalul poemului (si astfel referintele lui Pasadia raman fara obiect). Eu n-as face astfel de schimbari si-as merge mai departe: o lovitura de zaruri as face-o nod cu Divagatii Igitur si poemul are fi ca o scrisoare mallarmeana dintr-o rostogolire-n acum. in fond, fiecare varianta tot o lovitura de zaruri ramane... si prima varianta se pastreaza precum prima dragoste

Djamal, tu singur te-ai desprins din pacla de calareti de sub dealul dintre dunele desertului. Vei vedea ca-i doar samburele de com in care comul intreg este un poem in care chemarea marii si latratul de caine se subinteleg. Sa nu ne grabim cu vinul asta. Eram in Alexandria de Egipet si ma uitam la pescarii care in barcile lor stateau cu un paharel de ceai, (cat unul de palinca), si dadeau la peste si invarteau matanii. Si tinea ceaiul din paharelul asta cat statea soarele deasupra orizontului. Asa sa tina si vinul nostru iar samburii sa incolteasca si sa se-mplineasca... Servus toc, dereke! La multi si fericiti ani, cu prietenii de aproape si cei de departe la un loc...

pluteste povestea pe aripi de inger/ se schimba de plan si se canta-n mister/ de unde nevoia de scara si fuga/ o taina se roaga la tine la ruga/ colindul deschide o usa de fier...

e alb cu zapada ce-i ninsa de-aseara/ si-i vantul mai rece si-i lacu-nghetat/ cu zarul si sfera-n barbutul din iarna/ urcam in tramvaie-n colind intr-un blat...

Mi-a scris Alexis. Ce să cred din ce zice?...Vorbesc serios, și tu nu cred că mă crezi. Ce-ți spun se împletește cu scara aceea pe care culegatoarele-i aduc scoici. În locul tău i-a pozat Adela, și a terminat pânza...

prin lumina vaporoasă
În casa albă și curată,
Bunicii,
Copiii,
O mamă,
Un tată…
Câtă liniște
desprinsă din poveste:
Câinele alb, livada, norii hai-hui,
Până și zarva din curtea vecinilor!

mergem, dar sa nu arunci samburii

o marturisire si-un dor, intr-o picatura de ploaie, sub nor. din marturisire, tin partea intreaga: scriu tot mai rar și tot mai de departe de oameni... da, aveai dreptate, uit să trăiesc în trupul meu. aveai dreptate să mă cerți, să îmi spui răspicat să îmi port de grijă, să învăț odată și-odată că e grea viața în lumea asta putredă, că nu va fi nimeni să îmi dea apă când mi-e sete, pentru că eu nici setea nu știu să mi-o arăt. dorul de dincolo pana la prima celula curge precum un alpheu (spre izvoarele de pe tarmul opus)

Iau versul tau: \"curge prin veac un râu liniștit\" si-l pun semn de carte la pagina \"despre prietenie si armonie\"...

S-a strans in nod povestea si-n jurul ei e ghem. Poemul tau, Badie, e visul care-l chem sa tina-n el o clipa intinsa-n Infinit si mijlocul de drum sa fie nesfarsit. Aceleasi urari si prietenia mea de corabier, stranse-ntr-un nod de cod, pe pod...

stau în mijlocul drumului
așteptând-o pe mama
să vină din Mecca
și pe Moșul
din mine
........
mă furișez prin fum
și privesc cerul
iar copilul
aleargă în jurul meu râzând

In seara tuturor tainelor, intre colinde si podoabele bradului, in butuc, e loc de-o taina. Si-n taina asta am aflat ca Pictorul va reusi portretele gemenelor. De aici, prin taina asta si in chei de portativ, am simtit ca e lumina si ca marele stativ e altar in care Tympul este mare slujitor pe un Tarm dintr-o samanta de pe plaja rodador. O peninsula in care e si mare e si dor si e vis de-ngemanare dintr-un (Y) si-un covor. Se deschide-aici o poarta care duce in Levant, daca mergi pe scara dubla micsorand drumul savant. Daca treci acum cu zarul si refaci gandul de ieri, vezi ca dorul este tarmul cu o toamna si cinci veri. Parca zic doar intr-o doara si-n tacere-ar fi nimicul, cand de punctul de albastru treceau soapta si piticul. Duc in sacul lor povestea pentru bradul de Craciun si lui Remy-i duc o casa pentru anul cel mai bun. (prietenii stiu de ce)

eu cred ca el preda estetica despre cer si nor si albul ninsorii s-a atins de-un cenusiu (al mintii)... de se atingea de-o picatura de rosu-vermillon, colindul de Craciun, din atunci, era mai viu acum...

veseli-m-aș si n-am cui, veseli-m-aș codrului si m-as da pe sase scanduri ratacite printre ganduri. nu ne-am auzit de-o vreme buna. bine ca ne auzim acum cand Ragno tese mai fin pe limba marelui orologiu din turn si Zeriab canta-n ninsorile de Carciun... sa dea Domnul an bun!

aici ai pus accentul pe contrapunct-la-fix!

fiara din mine o duce de minune
chefuieste păcatele lumii
sau plînge nașterea neprihănitului
totul e fericit de rece îmi tremură
și creierii din cap
nu atît de frig cît pentru tine

tu unde te mai fericești?

iara asta-i iarna lunga... lupii stau cu noi la stana crosetand ciorapi de lana... asa-mi povestea batranul cioban Nea Stanica cel ce sta-n cosmelia aceea de pe movila pe care soseaua cu plopi spre cetatea Histria o ocoleste pe la nord. si mai povestea el ca prin 1940, intre Nuntasi si Cetatea Histria se intindea o padure din care-au ramas cativa copaci in jurul carora... nu. asta tinea de-o taina care ti-o povestesc la lansarea volumului de la Biblioteca Ovidius de pe 15 decembrie. La orele pranzului. acum doar iti spun ca-n Craciunul de anul acesta voi citi prietenilor din poeziile lor... sa-mi spui ce sa citesc din tine... ca fiecare-si alege singur... eu voi fi doar cititorul, ca sa raman \"celcezice\"...

lupii vin și dau din umeri,
vremea fuge-n calendare,
cheia ăstei lumi de iarnă
pîlpîie într-un colind.............

despre ierburile inalte, din zidurile cetatii, iti voi vorbi cand este senin si se vede pe cer locul in care au puncte de sprijin...

se joaca o singura partida. matul la urma. evident ca ce-am spus atunci este din atunci. jocul continua inca, cu ce-am zis la piramida: hazardului i-am întins ultima cursă...

cum dau la rascruce de-un fotograf de august, ori iulie, sau poate marin... ma uit pe notitele dinspre far si-o gasesc pe Yourcenar... da, am intalnit-o si eu in Alexis sau Tratat despre suferinta (fericirea) zadarnica... in Jurnalul lui Hadrianus si unde n-am intalnit-o... pe vremea aceea o pictam pe Felice si tocmai pentru ca eram orb, vedeam cu simturile asa cum zici:

......cum miroseai a mare, a mare mult mai însorită decît Marea Neagră, amestecată cu marea mărilor mari,
amestecată cu Virginia Woolf spre far..........

Ce de zadar am intanit si eu si geamanul meu Nicolae pana cand am reusit celebrul Yames de 6... de atunci cred ca voi da mat hazardului... sunt multe semne...

iau punctul G din scrierea de fata si-n jurul ei desenez triunghiul...

Trebuie să mai fi rămas ceva din tine
în aparat:
poate se mai învîrt niște rotunjimi în tubul obiectivului,
poate se mai zbate ceva fierbinte în vreo lentilă,
poate a absorbit vreun geamăt în plus declanșatorul,
poate acoperă ceva capacul,
poate ascunde niște amintiri sensibile diafragma...

(ca o coincidenta : Popa Nicolae il cheama si pe bunicul Medrea, din partea mamei... cred in nume si-n coincidente... Fara sa crezi, cum sa joci sah cu hazardul. Nu?)

Maria, tu esti ca marea in care ai luat (e)-ul din logarimtul natural si l-ai inlocuit cu (i)-ul unitatii imaginare , cel care nascuse prima bila pe scara... acum, Nicolae mi-a mai dat 13 bile zicandu-mi ca prima bila este bila norocului si sa aflu eu care sunt celalte 12 bile... intelegi tu ce greu mi-e sa le urmaresc pe toate 13 cand se zice ca de fapt dimensiunea Universului este doar 11. si de fapt sunt 13 bile noi... si cu prima bila sunt 14... ceva ma face sa cred ca lipsesc totusi 3 ca sa fie 17... si totusi, daca 3 din ele sunt zaruri?

chiar ma joc pe tabla vietii lasand visul in real/ si trec cantecul durerii in albastru seminal/ recunosti de ieri caleasca si copiii cei zglobii/ care trec cu scoici si pietre prin Lactee si prin vii?.............................

ieri hazardul era legea, azi e ordinea tacerii
si din cand in cand, pe plaja, inconjor centrul durerii

salut elian

Yann si Daian (alti doi gemeni, alta lume, si un deal cu alunis, care in cantarea serii are-o curte cu pietris)