Ioan-Mircea Popovici

Vorba aceea, viaţa îşi spune cuvântul
Nu poţi rămâne surd la tot şi la toate
Fiul meu şi copiii lui se ocupă de Calculatorul Cel Nou
În prima zi a anului, primul mesaj l-am scris unui necunoscut

Iar am dat drumul la bilă
S-a atins de Infinit
Când atingerea subţire
A născut din ea o mare
Un tablou şi o cântare
La multi ani!

Matematiceşte vorbind
Cu relaţiile lui De Morgan
Şi cu altele de acest fel
Dincolo de orice aşteptare
Există o cărare coborâtoare la mare...

Pe coclauri, după lauri/ pe tărâmul nimănui/ umblă gândul dorului/ mai călare, mai pe jos/ cu doi prietenaşi frumoşi/ deşi-i zloată, să nu scoţi câinele afară din casă/ sufletele celor trei erau pline de bucurie şi de lumină/ Crăciunul de după Crăciun funcţionează/ Scaunul cu spătează, înconjurat de darurile de Crăciun, dictează/ Hei, domnişoara cu cioara de la Timişoara/ Dă-te mai aproape de noi şi povesteşte-ne/ Cum petrec croitoresele Crăciunul de după Crăciun/ Picăturile de ploaie, care băteau în geam, şuşoteau un colind/ Ce crezi că zicea colindul acela?...

De aici, din locu-n care chiar începe Infinitul/ Marea vine, valuri, valuri, spălând dor din nesfârşitul/ Gând din visul amânării cu scenarii mii şi mii/ Care trec prin viaţa noastră răspândindu-se zglobii/ Pe o plajă-n Tymp de pace cu năframă-n vârf de băţ/ Şi o trestie măiastră călărită în răsfăţ/ De copiii nemuririi care duc taina iubirii/ Într-o Mare şi-un Poet...

Stau zâmbind pe Ţărmul Mării
Semnul i, semnul mirării
Răsturnat de dorul zării

În desiş de nepătrunderi şi-n curburi de nicăieri bat târziul cu săgeata şi mă-ntorc de azi în ieri. Apele mării se sparg de dig. M-am înfrăţit cu vântul şi-am apucat să strig: Unde eşti? Unde eşti, Pipirig?...

Aşa este. Totul pare o poveste. Dar nu este chiar poveste. Pentru că, dacă ar fi doar poveste ar fi mai simplu de povestit. Din loc în loc este jurnal cu mărturisiri şi, mărturisirile trebuie să îmbrace realitatea pură, aşa cum este ea. Nici mai mult şi nici mai puţin. Pe când povestea are tot felul de ieşiri în decor. Tocmai de aceea, din loc în loc, când nu se mai poate şi densitatea este prea mare, ieşim în peisaj după cum vrea ea, inima mea. Până când m-am prins eu că inima este uneori nărăvaşă, capricioasă şi anevoioasă, am zis că doar mi se pare. Scriam ieri despre cartea "Sensul vietii" pe care mi-a adus-o chiar Mos Crăciun. Scrisoarea din carte mi-a citit-o fratele meu, Nicolae-Puiu. Azi este prima zi a Crăciunului de după Crăciun. Anul 2022 va fi anul plin de Crăciun. Nu de altceva dar aşa m-a învăţat Isihie de la Frăsinei. Crăciunul este în fiecare zi în care Hristos se naşte în inima ta. Mâine este a doua zi a Crăciunului de după Craciun. Acest mâine este azi. Pun la ureche scoica Tympului şi ascult...

Prieteniile trainice se cunosc de Crăciun. Taina Crăciunului o poartă omul, într-o nostalgie şi bucurie pe care le recunoşti dintr-o mie. Prieteniile omului sunt ca fructele pomului. Când ne-am împrietenit noi, pe coordonate stelare, Maria din Montreal venise la mare să-şI răspundă la o întrebare: Scara cu iederă există? Prima întâlnire am avut-o în gară, la o pipă şi-o ţigară. Cartea mea de vizită era unitatea imaginară, cartea ei, Muntele Real, la şapte fuse orare, în aşteptare...

Răzvane, vorba aceea, ai pus punctul pe i
Metaforic vorbind, sunt un colindător pe scara vieţii
O magine a acestei scări se vede aici
http://scarafaranume.blogspot.com/
La umbra poveştii curge un râu.
Prin unele locuri, apa ajunge la brâu.
Puţin în amonte, este o punte şi-un vad de trecere.
Apa râului este foarte rece.
Deasupra, un păianjen cu picioare lungi,
aleargă pe luciul apei.
Un clean, mai viclean, îl vânează.
Sare spre el.
Păianjenul scapă...
Stau la Casino/ La o masă rotundă/Şapte ferestre
Plutesc în parfum/ În lanul de secară/ Culori de vară...
În bucurie/ Lumina razei tale/ Naşte iubire...
Acolo unde/ Cântecele cresc ape/ Este iubire...
Cu valuri, valuri/ Marea sărută plaja/A sărbătoare...
Tu faci să fie/ Prima oră a zilei/ Numai iubire...
Floare-n sămânţă/ Nepăsătoare fire/ Prinde-n iubire...
Tu, primăvară/ Plină de fericire/ Naşti doar iubire...
Ploaie de vară/ Pe strada Vârful cu Dor/ Zbenguiala lor…
Ne oprim aici/ La Albă ca zăpada/ Cu şapte pitici…
Înţeleptului îi este destul…

Meriţi o stea albastră
Şi dacă ar fi să mă opresc
La un singur vers
Aşezat ultimul
"Din lumea asta, nimeni nu pleacă viu."
Apoi să fac cale inversă
La penultima treaptă
"Să fii senin cum e cerul de vară
în așteptarea ploii de mai târziu."
S-ar porni o ploaie de stele
Cu Jumătăţile de Infinit
Adunate în clipe lungi
Zburătoare ca pescăruşii voiajori

Zic II Petru 3,8
Şi-am spus destul
Ale lui Petru cuvinte
Ale lui Pavel şi ale Psalmistului
Vor face seminţe în inima ta
Că toate vor trece ca roua dimineţii
Dar inima curată va rămâne
Şi-l va vedea pe Dumnezeu
Curând, cei plecaţi vor fi mai mulţi
Decât cei rămaşi

O stea albastră
Se vede din fereastră
Căzătoare-n izvoare...

Azi răspund cu un colind
Colindul lui Tudor Gheorghe

“La fereastra cu gutuie,
Flori şi trandafiri,
Amintirea e şi nu e,
Flori şi trandafiri,
Dacă e, de mâini mă prinde,
Flori şi trandafiri,
Şi m-aruncă-ntre colinde,
Flori şi trandafiri…”

Cu un cântec al Mirabelei Dauer

“Dimineti cu ferestre deschise
Dimineti cu sageti de cocori
Dimineti pentru viata si vise
Dimineti fara lacrimi in zori
Dimineti fara ganduri ucise
Dimineti fara dorul de nori
Dimineti cu ferestre deschise
Dimineti pentru oameni si flori”

Pe cărarea lunii de la miezul nopţii
De pe insul cu stuf şi năduf
Barca de la Pescărie aduce colindătorii…

De aici, din versul fugii
Într-un concert de violoncel
Pe dealul fântânii cu cumpănă
Zburdă un miel
Dintr-o turmă care paşte

Maşina mea albastră
Alunecă printre băltoacele
Care-mi taie drumul

Cu piezişul, de-a curmezişul
Depăşim tufişul
Din peisajul Tympului
“Mii de stele sunt pe cer
Pân’ la ziuă toate pier”

Pe sens complementar fugii spre roşu
Universului i-a fost dăruită fuga spre albastru
Prin care toate se adună-ntr-un punct
De pe dunga albastră

În oglinda din fereastră
Punctele singulare se adună-n culoare
Pe pânzele albe-n care
Violoncelul amintirii nu tace

“Aici zace Păstorel,
Om ales şi spirit fin,
Dacă treceţi pe la el,
Nu-l treziţi , că cere vin ! ”

Universul în care m-am născut are două Jumătăţi Inegale
Jumătatea Mică, cea vizibilă şi Jumătatea Mare, cea invizibilă
Universul acesta îl port cu mine, sub Pălăria Albastră...

Am Alexandria în suflet pentru că am stat/ Două săptămâni în radă şi o săptămână in dana 44/ Timp în care-am cunoscut viaţa în Casinoul marinarilor/ Bazarurile şi faleza din Alexandria.../ Liniştită, ploaia bate-n fereastră/ Parcă ar vrea să intre-n casă/ Şi eu, cu barca prin marea adusă de ea/ Să vâslesc ca Ulysse din tabloul lui De Chirico/ Cu pelicanul Percival la babord/ Şi cu Copilul Furtunii la pupa/ Cu vâsla lui ţinând direcţia/ Iar eu ridicând pânzele albe-n vânt/ Să prind un Cuvânt care să picteze/ Autoportretul cu pălăria albastră...

Nu întâmplător, Fizica, Matematica şi Poezia/ Fac împreună Cvintetul de aur cu Realitatea şi Fantezia / Ordinea şi Haosul joacă şah cu Hazardul/ Pe rogojina din Insula cu stuf a lui Isihie/ Logica şi regula fiind “Întru bucurie”/ Din cele ce sunt, au fost şi vor fi/ Într-o perfectă armonie/ Puntea peste abis, pare un vis/ Totuşi, Marele Adevăr este unul şi acelaşi/ Nu degeaba-n Piaţa Universităţii/ Ioan Alexandru a invocat sintagma/ Nihil Sine Deo/ Dintr-un sistem ateu/ Ieşirea s-a făcut cu ajutorul lui Dumnezeu/ Întunericul, minciuna şi ignoranţa/ Încă au priză la prostime.../ Prostimea dictează. Până când?/ Simt eu aceasta că, foarte curând...

Ordinea şi Haosul joacă şah cu Hazardul/ Pe rogojina din stuf a lui Isihie/ Logica şi regula fiind “întru bucurie”/ Chiar azi s-a nimerit/ Să mă gândesc la minunea bucuriei/ De-a găsi pe pagina poeziei/ Povestea cu vestea lăsată la urmă/ De luni până joi.../ Sigur, cu un pic mai devreme sau cu întârziere/ Că aşa-i pe la noi, aceştia/ Care locuim la Trei ceasuri rele/ La Dacia de Tomis, colţ cu Lăpuşneanu/ Clipele-s lungi de ţin unele cât anul.../ Că dacă n-ar fi existat pagina de facebook/ Un fel de carte scrisă pe o singură parte/ În care, pe calculatorul meu, pot scrie doar în rubrica/ La ce te gândeşti?/ Acum aş fi scris un comentariu auriu/ Şi nu m-aş fi abătut din drumul dorului/ Şi nici n-aş fi ieşit din umbra albastră a norului/ Cum, necum, între noi fie vorba/ Ce să facem noi acum? … Ne mai gândim./ Vorba Părintelui Dumitru Ichim/ Harul nu schimbă măgarul/ Şi nici măgarul nu schimbă turma de oi/ De luni până joi...

Dacă nu-i cu supărare, vin şi eu, de la mare
Să facem împreună o cărare
Spre Lampa Japoneză
Pavată cu pietricele
Şi scoici perlate

Încă e vară

Zbenguiala lor
Pe srada Vârful cu Dor
Ploaie de vară

Iară e seară
S-au limpezit apele
Ploii de vară

Seară şi vară
La o triplă ţigară
O pipă acum

Plutesc în parfum
În lanul de secară
Culori de vară

Am zis că vara
Fericirea-i la mare
Restul, se ştie

Pe caietul meu
Tu, din hârtie-ai făcut
Vaporaş şi zmeu

Ar mai fi una
Să se facă chiar şapte
Pentru la noapte

Ne oprim aici
La Albă ca zăpada
Cu şapte pitici

Întru bucurie, în inima ta e duminică

Motto: “tac și eu
pășind vizual în urma ta pe o șosea pe care n-am fost niciodată”

Mulţumesc de întrebare. Pe ultima sută de metri îţi spun. Din vorbă-n vorbă se limpezesc apele. Nu lăsa îndoiala să-şi facă de cap. Totul şi toate, Întru bucurie, să fie, chiar dacă uneori e luni, ca acum, şi-n inima ta e Duminică…

Tocmai alergam spre mare
Prin praful memoriei, alergător, mi se întâmplă, sub tâmplă
Să-mi apară un gând rătăcit, despletit, ca o naiadă a Crişului Alb
Din plopiştea foşnitoare de la Voivodeni de Arad
Stând de vorbă-n versuri albe
Albăstrite de punctul albastru, căzut din Infinit
Pe clipa lungă de acum
Între porţi, tragem la sorţi o poveste în versuri
Un vers spun eu, altul tu, rupând, din când în când
Nuanţele cerului cu norii de la Histria, din cetate
Sau de la locul acela din stuf, unde pescuiam
Roşioare, crăpceni şi bibani
Petrecând câţiva ani
Într-o singură zi
Călare pe cal, Domnul Radical, galopând, trecea. În urma lui nori de praf şi rotocoale de fum din atunci şi acum. Stau în pridvor, martor la gâlceava clipelor lungi. Mă bucur să ştiu aceasta. Din calendar, adresele vechi, ca nişte iluzii, îmi trag cu ochiul complicitar. Parcă ar fi Fata Mării pe dunga cărării coborâtoare spre mare.
De aici, pânzele albe se colorează-n tablouri de Anul Nou
Pe care le-am avut expuse cândva la Hotelul Rex, în Mamaia
Râvnite de unii şi alţii, parcă aş fi fost un Dali
Trăznit de fericirea filozofiei de boschetar

E şi acesta un răspuns
Ca-n pilda aceea cu măgarul, boul şi gospodarul
Care trece-n pilda pescarului care-a scos din mare un efrit
Şi tot aşa, într-o zi de vară, deşi acum este, deja, iarnă
În sfânta zi de Moş Nicolae...


Constanţa, Luni, 6 Decembrie, 2021

3.
Dincolo de dig, de pe una din insule, pleacă poveştile-n lume. Că o fi, c-o păţi, doar Dumnezeu poate şti. Cum, necum, pipa mea face un rotocol de fum, care se ridică, pluteşte, creşte, se împarte-n două, fiecare jumătate, la rândul ei, pluteşte, creşte şi se împarte-n două... Spune tu, până când?
Te-ntreb eu, de-ar fi să fie/ Cum ai face-n poezie/ Darul aşteptat din vie/ Ca să ţie, să-nflorească/ Bucuria să sporească/ Din Ardeal până la Mare/ Cu frumoasa aşteptare/ Începând cu o-ntrebare/ Ce faci, Dorra, zâmbeşti?
2.
Servus, Salut, Salve!
Acesta-i salutul care trăieşte mai bine-n
Casa de la pescărie, pe plaja Tympului,
La care se ajunge de pe Stradela Vântului
Pe Scara cu iederă de la numărul 17
Cu doi plopi şi arcade pontice la poartă
1.
Pornim? Hai să ne pregătim. Începem acum, în noaptea de Sfântul Andrei. Am lustruit bocancii pentru Sfântul Nicolae şi am pornit cu dreptul. Fireşte, putem spera orice. Nu-i bine să sperăm prea mult. Un zâmbet, o floare, un cântec de mare, o depărtare, o întrebare şi-un răspuns… Vine şi pleacă motivul cu tivul./ La un semn căzu cortina/ Lăsând să se vadă versul/ Am dat drumul la bilă...
Constanţa, Duminică, 5 Decembrie, 2021

Originală
Şi ireproşabilă
Forma 5-7-5

Cu un singur ochi
Ciclopul schimbă ceva
Unu-n locul trei

zeul hoților
în Piața Victoriei –
statuia lui Hermes

Voi sau poate noi
La anotimpul din gând
Încă un cuvânt


ciclop în juriu -
dacă “voi” insistați, pot
să arunc un ochi

Plecasem de la vorba ta
“am scris până m-au durut buricele degetelor
și tot nu m-am învățat minte”

Celelalte nu ţi le mai spun acum
Pentru că sunt prea multe
Care contează şi dor
Ca o pojghiţă de gheaţă peste izvor

Întotdeauna plecăm de la o vorbă bună
În care ne punem o speranţă de adevăr
Cu o fărâmă de iubire
Capătul drumului doar Dumnezeu îl ştie…

Seara, târziu, cărarea lunii apare pe mare
Srigătul pescăruşului, ca o chemare
Colorează punctul din zare

Când cele 10 porunci
Erau cunoscute de tot omul
Altfel arătau satele, grădina şi pomul
Altfel se înţelegeau oamenii între ei
Altfel mergeau treburile-n ţară
Ce s-o mai lungim că o fi şi-o păţi
Când e rău, toată lumea vrea să fie bine
Vorba aceea: unde nu-i cap, vai de picioare


De aici, din locu-n care chiar începe Infinitul/ Marea vine, valuri, valuri, spălând dor din nesfârşitul/ Gând din visul amânării cu scenarii mii şi mii/ Care trec prin viaţa noastră răspândindu-se zglobii/ Pe o plajă-n Tymp de pace cu năframă-n vârf de băţ/ Şi o trestie măiastră călărită în răsfăţ/ De copiii nemuririi care duc taina iubirii/ Într-o Mare şi-un Poet...

Stau zâmbind pe Ţărmul Mării
Semnul i, semnul mirării
Răsturnat de dorul zării

În desiş de nepătrunderi şi-n curburi de nicăieri bat târziul cu săgeata şi mă-ntorc de azi în ieri. Apele mării se sparg de dig. M-am înfrăţit cu vântul şi-am apucat să strig: Unde eşti? Unde eşti, Pipirig?...

El, Povestitorul, domnul Pipirig
Stă cu şevaletul pe dig
Şi picteză şi pictează şi pictează
Marea, pescăruşul şi visează
Că lumea-i o mare de lumină
Întunecată acum de prea multele certuri
Şi incertitudini, trădări
Lipsă de idealuri, de iubire
Din prea proastele stări
Ce să mai vorbim
Se vede de la o poştă
Spune şi tu, unde greşesc?
Chiar nu vreau să am dreptate
Nu poţi să spui că iubeşti Adevărul
Şi-n realitate să mergi
Din minciună în greşeală
Pe o scară cu iluzii şi confuzii
Ţine tu-n mintea şi-n inima ta
Armoniile de veghe ale Infinitului
Cu jumătăţile lor inegale
Cele văzute şi tulburătoare
În împlinirea celor nevăzute şi liniştitoare

Plouă peste cântecul mierlei cu frunze de tei
Ca un ecou, lătratul de câine răspundea în inima mea
Toate s-au strâns acolo, ca o comoară acoperite cu o piatră de moară
Pe care doar ele, rădăcinile o pătrund, o ridică, făcând lăstăriş cu pietriş
Aici este casa de pe plajă cu grădina de matematicar-marinar
Cu arcadele pontice pline cu trandafirii din Parcul Rozelor
Cu îngerii, cu aerul şi cu muzica locului
Tu eşti viţa, noi suntem mlădiţele
După cum se ştie,

O Tăcere s-a luat după mine
Alergăm să prindem răsăritul
Pe plajă, Tăcerea mi-a luat-o înainte
Oprindu-se la capătul digului
- Vezi, să nu calci pe piatra cu alge că alunecă.
I-am mulţumit şi m-am aşezat pe rogojină.
- Încotro? m-a întrebat, întinzându-mi, zâmbind, o ţigară.
- Mulţumesc, am pipa mea. Am scos pipa din teşcherea. Am îndesat-o tacticos cu tutun. Am scos bricheta de pipă şi ferind flacăra de vând, pufăind de trei ori, m-am trezit făcând rotocoale de fum şi povestind. Mă duc până la gară să văd dacă-i vreun tren spre Paradis. Am de golit o valiză de comisioane, întâlniri unde nu cunosc pe nimeni,.. şi toţi vor să afle despre cei ce nu-s pe-aici....

Eu, Tu şi restul lumii, azi
(Luna povestea tăcută o poveste ne-ncepută)

Se întâmplă uneori să fie
Ca în povestea cu poezie...

S-au trezit poveştile, într-o noapte cu lună plină.
Din lumea jumătăţilor de Infinit
Un canar cântă la nesfîrşit
Aceleaşi note de ademenit
Un cântec de dragoste păsărească
Ajutat de liniştea cerească
Din care, tot mai aproape de noi
Strigătul pescăruşului de pe mare
Se aude ca o chemare

Tu: “țineam gândul cu mare grijă, nu cumva să îl ating,
mi se părea că o să dispară, venea tip-til,
când își scotea aripile mă ascundeam înăuntrul meu în mai adânc,”

Eu: În atelierul de la Pescărie
Am zis să te învăţ să pictezi
Mai frumos decât visezi

Tu: “ne-am întâlnit, astăzi, ne-am întâlnit întâmplător,
- unde, v-aș zice, însă nu cred că o să înțelegeți
unde...

...deși, se simte la fel, parcă ne-am fi întâlnit pe șleah,
ca atunci când mama mă trimitea să cumpăr pâine
de la magazinul din centrul satului”

Din pânzele albe, tabloul aşteaptă la cotitură
Stau să-mi aduc amine ce vom picta azi
Din Labirint, cântecul cocoşului, de trei ori
De la casa cu iederă, un lătrat de câine
Farul Genovez aruncă aceeaşi lumină
Spre Tympul văzut dintr-o parte

Of, Doamne, cum se adună toate într -o zi lumină
Care să fie motivul cu tivul şi cortina,
Cu Vina, Peisajul şi Arlequina
Din dunga albastră a mării
Cu visele, poveştile şi dunga zării
Cu scările amânării, adunării şi înzestrării
Dintre care prima dintre ele este
Scara fără nume
Pe care o folosim noi
Echipajele de marinari, Pictorii şi Isihie
Cu o mie şi unu de unchi, ferestre şi mănuşi

Tu: Oh, gândurile astea copilărești nu-mi dau pace ...



Constanţa, Duminică, 21 Noiembrie, 2021
Calendar: Duminica bogatului căruia i-a rodit ţarina
Ap. Evrei IX, 1-7; Efeseni V, 9-19; Ev. Luca X, 38-42; XI, 27-28; Luca XII, 16-21

Ca o ceapă îmbrăcată-n cămăşile ei albe, dimineaţa de azi se dezbracă de visele nopţii deschizând porţile răsăritului undeva unde ajungi după ce alungi toate ispitele tulburătoare de gânduri ascunse între rânduri. Glumişi dar o nimerişi. Nu de puţine ori, dintr-o glumă în alta se ajunge la adevărul gol goluţ. Vorba mea din altă parte, adevărul nu este niciodată departe. Şi dacă tot ne luarăm cu vorba să ştii că pe facebook, rubrica comentariilor mele este blocată. Acesta-i motivul că pe facebook nu răspund la comentarii. Vorba ta-i aici, între ghilimele:

“În glas de păsări și în frunza lină,
ai să găsești mai multă alinare…

Încet-încet, te-ndrepți spre viața simplă,
în care doar tăcerea-i poezie,
departe de-a cuvintelor beție…

Prudent ar fi să treci făr-a lua-n seamă
chemarea de sirenă către faimă.”