Învăţăm, încă, să ne bucurăm

Păstorind gândul cel bun La prima întâlnire cu vântul S-au născut Valul, Malul, Calul şi Cuvântul Toate se leagă între ele Adevărul are socotelile lui Fata mării umblă pe apă Calcă pe valuri Cum ar călca pe treptele unei scări Ceasul din turn bate ora exactă... Valuri, valuri, vin versurile-n maluri Învăţăm, încă, să ne bucurăm Să ne bucurăm de fiecare răsărit De fiecare sămânţă din care răsare Un fir de iarbă, o floare sau un stejar, De butucul care arde în jar... Să ne bucurăm de viaţă ca omul acesta care Stă singur în ploaie Ascultă muzica picăturilor Şi butonează pe WhatsApp un mesaj: “Azi, marţi, Ora 07:44. Avea Maria, prietena noastră din Montreal, o prietenă-n Bucureşti cu care, într-un an i-au făcut o vizită lui Augustin Costinescu, în atelierul de pictură, pe Strada Doamnei, la numărul 1. Ai cumva adresa de facebook a acestei doamne Jaqueline şi nu mai ştiu cum? Te întreb întrucât la vernisajul unei expoziţii a lui Augustin Costinescu venise şi Jaqueline. M-ar interesa pozele pe care le făcuse ea la acest vernisaj…” Poeţii sunt însemnaţi de destin cu cerul senin care se umple de nori şi fiori. Uneori, cu un cer plin de stele şi cu Calea Lactee în suflet... Gândirea Poetului este simţire, trăire, dincolo de fire... Ce-a spus Bădia, se mai înmulţeşte cu o mie şi cu încă o mie, de o mie de ori şi, cu un pic de noroc, ajungem aproape de jumătatea drumului, dar nu azi... De aici, din locu-n care Jumătate-i Infinit, tu jonglezi, cu titirezul, firul adunat în crezul, pe o tavă de argint. .. De la Toamna Matematicarului până la Toamna Inorogilor au trecut câţiva ani buni. În seara aceea veniseră unii la noi pentru că era o seară de joi şi prietenii ştiau că joia-i zi de clacă la noi... Ce vrei să scriu pe tabloul acesta? m-ai întrebat tu. "Ce-ar fi dacă n-ar fi fost...", am spus eu. Apoi mi-am adus aminte de tabloul de la Geo Bărbatu pe care ai scris: "Pe cartea aceasta dau nopţile mele". Vorba aceea: De treci codrii de aramă... Apoi am tăcut şi ai continuat tu: "...de departe vezi albind/ Ş-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint... Flori albastre tremur ude în văzduhul tămâiet;/ Pare că şi trunchii vecinici poartă suflete sub coajă/ Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă..." Vrei mai mult? Intră-n poveste. Se deschide un zăvor. Din nespusa regăsire ai un susur de izvor. Rănile-s cu văi şi dealuri, cu cărări de RodAdoR. Niciodată nu poţi spune unde-i da şi unde-i nu. Folosind azi un toiag, mai urcăm cu el un prag. Pragul viselor nescrise cu întinderi necuprinse, cele-n care azi e ieri, mâine-i ziua-n care-mi ceri, să dau calului ovăz şi să-ţi spun cum se-ntâmplară întânirile din gară... În desiş de nepătrunderi şi-n curburi de nicăieri bat târziul cu săgeata şi mă-ntorc de azi în ieri. Apele mării se sparg de dig. M-am înfrăţit cu vântul şi-am apucat să strig: Unde eşti? Unde eşti, Pipirig?... Constanţa, Marţi, 23 Noiembrie, 2021