Jurnal
Învăţăm, încă, să ne bucurăm
(Păstorind gândul cel bun)
3 min lectură·
Mediu
Păstorind gândul cel bun
La prima întâlnire cu vântul
S-au născut Valul, Malul, Calul şi Cuvântul
Toate se leagă între ele
Adevărul are socotelile lui
Fata mării umblă pe apă
Calcă pe valuri
Cum ar călca pe treptele unei scări
Ceasul din turn bate ora exactă...
Valuri, valuri, vin versurile-n maluri
Învăţăm, încă, să ne bucurăm
Să ne bucurăm de fiecare răsărit
De fiecare sămânţă din care răsare
Un fir de iarbă, o floare sau un stejar,
De butucul care arde în jar...
Să ne bucurăm de viaţă ca omul acesta care
Stă singur în ploaie
Ascultă muzica picăturilor
Şi butonează pe WhatsApp un mesaj:
“Azi, marţi, Ora 07:44. Avea Maria, prietena noastră din Montreal, o prietenă-n Bucureşti cu care, într-un an i-au făcut o vizită lui Augustin Costinescu, în atelierul de pictură, pe Strada Doamnei, la numărul 1. Ai cumva adresa de facebook a acestei doamne Jaqueline şi nu mai ştiu cum? Te întreb întrucât la vernisajul unei expoziţii a lui Augustin Costinescu venise şi Jaqueline. M-ar interesa pozele pe care le făcuse ea la acest vernisaj…”
Poeţii sunt însemnaţi de destin cu cerul senin care se umple de nori şi fiori. Uneori, cu un cer plin de stele şi cu Calea Lactee în suflet... Gândirea Poetului este simţire, trăire, dincolo de fire... Ce-a spus Bădia, se mai înmulţeşte cu o mie şi cu încă o mie, de o mie de ori şi, cu un pic de noroc, ajungem aproape de jumătatea drumului, dar nu azi...
De aici, din locu-n care Jumătate-i Infinit, tu jonglezi, cu titirezul, firul adunat în crezul, pe o tavă de argint. ..
De la Toamna Matematicarului până la Toamna Inorogilor au trecut câţiva ani buni. În seara aceea veniseră unii la noi pentru că era o seară de joi şi prietenii ştiau că joia-i zi de clacă la noi...
Ce vrei să scriu pe tabloul acesta? m-ai întrebat tu. "Ce-ar fi dacă n-ar fi fost...", am spus eu. Apoi mi-am adus aminte de tabloul de la Geo Bărbatu pe care ai scris: "Pe cartea aceasta dau nopţile mele".
Vorba aceea: De treci codrii de aramă... Apoi am tăcut şi ai continuat tu: "...de departe vezi albind/ Ş-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint... Flori albastre tremur ude în văzduhul tămâiet;/ Pare că şi trunchii vecinici poartă suflete sub coajă/ Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă..."
Vrei mai mult? Intră-n poveste. Se deschide un zăvor. Din nespusa regăsire ai un susur de izvor. Rănile-s cu văi şi dealuri, cu cărări de RodAdoR. Niciodată nu poţi spune unde-i da şi unde-i nu. Folosind azi un toiag, mai urcăm cu el un prag. Pragul viselor nescrise cu întinderi necuprinse, cele-n care azi e ieri, mâine-i ziua-n care-mi ceri, să dau calului ovăz şi să-ţi spun cum se-ntâmplară întânirile din gară...
În desiş de nepătrunderi şi-n curburi de nicăieri bat târziul cu săgeata şi mă-ntorc de azi în ieri.
Apele mării se sparg de dig. M-am înfrăţit cu vântul şi-am apucat să strig: Unde eşti? Unde eşti, Pipirig?...
Constanţa, Marţi, 23 Noiembrie, 2021
021.803
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ioan-Mircea Popovici
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 508
- Citire
- 3 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Ioan-Mircea Popovici. “Învăţăm, încă, să ne bucurăm.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-mircea-popovici/jurnal/14159239/invatam-inca-sa-ne-bucuramComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Distincție acordată
textul poetic de față are o vrajă a cuvintelor, poate datorită mării sau poate datorită Mariei, a stelei care este de un timp, poate datorită lui Eminescu, cert este că Adevărul are socotelile lui și că Poeţii sunt însemnaţi de destin cu cerul senin care se umple de nori şi fiori.
0
Când cele 10 porunci
Erau cunoscute de tot omul
Altfel arătau satele, grădina şi pomul
Altfel se înţelegeau oamenii între ei
Altfel mergeau treburile-n ţară
Ce s-o mai lungim că o fi şi-o păţi
Când e rău, toată lumea vrea să fie bine
Vorba aceea: unde nu-i cap, vai de picioare
De aici, din locu-n care chiar începe Infinitul/ Marea vine, valuri, valuri, spălând dor din nesfârşitul/ Gând din visul amânării cu scenarii mii şi mii/ Care trec prin viaţa noastră răspândindu-se zglobii/ Pe o plajă-n Tymp de pace cu năframă-n vârf de băţ/ Şi o trestie măiastră călărită în răsfăţ/ De copiii nemuririi care duc taina iubirii/ Într-o Mare şi-un Poet...
Stau zâmbind pe Ţărmul Mării
Semnul i, semnul mirării
Răsturnat de dorul zării
În desiş de nepătrunderi şi-n curburi de nicăieri bat târziul cu săgeata şi mă-ntorc de azi în ieri. Apele mării se sparg de dig. M-am înfrăţit cu vântul şi-am apucat să strig: Unde eşti? Unde eşti, Pipirig?...
El, Povestitorul, domnul Pipirig
Stă cu şevaletul pe dig
Şi picteză şi pictează şi pictează
Marea, pescăruşul şi visează
Că lumea-i o mare de lumină
Întunecată acum de prea multele certuri
Şi incertitudini, trădări
Lipsă de idealuri, de iubire
Din prea proastele stări
Ce să mai vorbim
Se vede de la o poştă
Spune şi tu, unde greşesc?
Chiar nu vreau să am dreptate
Nu poţi să spui că iubeşti Adevărul
Şi-n realitate să mergi
Din minciună în greşeală
Pe o scară cu iluzii şi confuzii
Ţine tu-n mintea şi-n inima ta
Armoniile de veghe ale Infinitului
Cu jumătăţile lor inegale
Cele văzute şi tulburătoare
În împlinirea celor nevăzute şi liniştitoare
0
