Taci că-i bine

Vrei, nu vrei, locuind lângă mare, la Pescărie, nostalgia viitorului creşte din nostalgia trecutului precum stejarul din ghinda care încolţeşte acum... Din pipa mea, un rotocol de parfum se aşează pe capul tău, peste coroniţa din ramura de măslin sălbatic, acum desfrunzit... După ce-am rămas acasă singur cu ai mei Sora şi fratele meu plecând pe la facultăţi, la Bucureşti Dimineaţa, făcea mama cafeaua într-un ibric Moştenit din Bocsig, de la bunic De cele mai multe ori, cafeaua dădea pe plită Sfârâind şi făcând un nor de aburi Pe care-l am şi acum în memoria afectivă Taci că-i bine, zicea mama Nimic nu o putea descumpăni Sigur, echilibrul acesta al ei venea de la bunicu Totuşi, când îşi amintea de pământul din zestre ei O umbră de nemulţimire îi cobora în privire Şi vorbele deveneau mai aspre şi acuzatoare Motivul şi cauza caută-le la tine Zicea tata şi mama se mai apridea un pic Ca să termine discuţia cu Taci că-i bine Mă obişnuisem, lunar să-i scriu scrisori fratelui meu Ginei îI scriam mai rar până-n clasa a XI-a Când scrisorile de la Gina se combinau Cu scrisorile de la Anuţa, care a dat năvală în viaţa mea Motiv pentru care, în ultima clipă, m-am hotărât să merg la Timişoara… Când spun Timişoara, parcă aş spune Ierusalim. Motive sunt mai multe, dintre care, pe primul loc sunt Parcurile, trandafirii, Bega, pieţele, casele, curţile, oamenii, turnurile, ceasurile, clopotele, şi porumbeii din Timişoara... Constanţa şi Dublinul sunt oraşe înfrăţite. Evident, Constanţa este înfrăţit şi cu Sulmona şi cu Yokohama. Oamenii Constanţei mi-au înmulţit fraţii, surorile şi prietenii. Pe unii nici nu-i mai ştiu. La o intersencţie mă salutase un domn. Evident că mă confundase. Când i-am spus că nu-l mai ştiu s-a arătat jignit... Mi-a părut rău de el... Când l-am întrebat dacă mi-a fost student, s-a dat de trei ori peste cap şi s-a transformat într-un corbişor şi o cioară vorbitoare... Constanţa, Miercuri, 15 Decembrie, 2021