Ioan-Mircea Popovici

din gusturi amare
accente ranite-n altare


\"s-au spart incredibil frica tăcerea teroarea
golul cu libertate a jucat nebunește cadril
interese versate au adăpat logic rumoarea
meditații de vară revarsau un cânt mercantil

disidenții murmurau iluzii utopice în surdină
democrația se joacă virtual pentru noi
politica este un câmp de lobby cu tină
să cultivăm speranța...\"


peste toate astea
si paginile de jurnal
gasite tot azi
pe val

matematicarul spune de bine si cand spune altfel
ce-ai scris
merita mai multe stele
de la mine
pumnul de scoici
si-n coltul de luna
atarna radicalul cu unitatea imaginara
din care fulguieste-n intruparea versului



\"memoria e minotaurul din labirint, singurul ce a rămas
în viață și rumegă iarba ideilor.\"

si pentru mine
Tympul este tarmul nascut
si trait in/din plaja cu suflet

nu pot sa spun decat atat
in partea asta

\"m-am trezit într-o derută totală
o apăsare puternică-n piept
și-o tuse iar mâine am două cursuri\"


nu ma asteptam sa fie o premonitie de febra
si totusi asa este cu febra si cu multumirile mele
ca treceti prin casa de pe plaja si din cand in cand pe dig
cu pana de pescarus iau cate un punct de pe dunga albastra
si-l intind intr-o acuarela bruno-albastra

rocada o facusem inaintea sublinierii tale
ti-am lasat insa loc de noduri
m-as bucura sa identifici locul acela
aici e un punct de sprijin
ca o piatra unghiulara

\"spărgându-l
interior
în care suma unghiurilor
este mai mare de două unghiuri drepte\"

eu iti povestesc aici din viata. daca inventam puteam schimba. numai ca aici sunt multe radacini dintr-o singura samanta. cum s-ar zice: se va vedea mai tarziu. de fapt azi am fost tare impartit in a face drumul in noaptea asta sau sa raman acasa.

la tine-n fereastra
urmele ploii
cărări violet

diptic schițat pe zid
cu ale tale cuvinte

\"cocostârcule strigă un copil abia sosit pe tărâmul acesta
de acolo de unde ni se spune nouă celor care împlinim în curând anii indigo
să nu fim complici la tandrețe \"

\"cântecul arborelui și al crengii și al frunzei
seamănă cu zborul meu pe lângă aburul amețit de atâta văzduh
de atâta mirare ridicată ca o cruce spre înălțare\"

\"și ne încetinim mersul în cerc
și ne rupem unii din alții cioturile
cu care arătam altădată calea\"

iubiri zidite
spre dăinuire
din efemer

\"copiii din noi pleacă...\"

între cuvinte de ieri
azi
același mâine necunoscut
în visele tale
culorile curcubeului-gânduri

\"cântarul cerului are greutațile lui

împachetate în nori colorați
în zilele încercuite cu creionul chimic
la loc sigur între\"

Ghelasie, Ghelasie, pas desculț prin Infinit
ruga ta e ca o Șoaptă de incoană-n Chip smerit
și când gestul închinării curge-n apa de izvor
se adună-n mine clipa unde rănile nu dor

Aici îl gasiți pe Părintele la stupină, în momentul
primei întâlniri http://noduriymp.blogspot.com/


de aici, din țărm de mare, unde ceru-I mai aproape
gândul meu se plimbă-n ziua care marea o desparte
într-un julie de unde mi-ai lăsat pe-un semn de carte
rugăciunea nesfârțită.............

eu cred inca in armonia spontana
in poetul nascut din poem
niciodata sa nu lasi paharul tau gol
si daca-i posibil
fa din paharul tau
paharul impartasirii
din tainele nescrise ale firii

\"azi sărbătorim poruncă tare
și-s într-un gând cu glugă

de aici
recunoști amiaza de ieri
când omul meu s-a dezlănțuit\"

pentru ca-i vorba de scara
as inlocui \"cugetarea\" cu \"incercarea\"

foarte frumaosa partea asta:

\"Să urcăm trepte cu vînt cu sînge
Cu ploaie și spălatul sîngelui
Totul pentru o mai bună dăltuire\"


tine de \"farmecul scarii\"

\"mirosind a gutui coapte
așa miroase dragostea \"

de aici am aflat ce-i cu numarul 17
si cum de si-a ales pictorul elementul central
manechinul din lemn de gutui

\"ce bine ar fi să ne întoarcem pe aceeași stradă \"

Silvillina și Katerinna
m-ați nimerit la prima cafea
tocmai povesteam versul acela cu fotografia

\"fotografia aceea din vis
culorile și efectul cam tari
revista a început serie nouă
lumea-și schimbă interiorul
ea încă scrie despre tine
unii închid
alții deschid
contratimp
de acord
pe cord
în jurul punctului\"

georg(ilievici)
cum ii spun pachițana constănțana
și miky orădeanul
cu fotografia lui de pe Ingerul negru
cea cu foarfeca lărgindu-și gura
cu trusa pictorului
un triunghi compasul și-o riglă zice
ține-le pe toate în gură
să-ți facem o fotografie
apoi a zâmbit
cum o făcea vizitiul –semn rar-
mi-am pus un strat gros de albastru pe buze
să nu-mi ardă culorile de pe pensule buzele
și l-am întrebat
de ce a făcut-o
să știu să le spun lor
acolo
pe Sabinelor
la numărul 9
sculptorul (Flaisig) pictorul (M.M.Ciobanu)
și cineva care…
pe șevalet
pânza albă sub titlu
copil înălțând zmeul
.................
de aici se vede mai bine-n interior
încă nu tot
toate au tympul lor
mulțumiri și urarea de o mie de iubiri
din 777 de fericiri

aici e o durere care nu poate fi comentata
important este ca doare dintr-o rana reala

\"cărămidă după cărămidă
din mână în mână
până ajung cuiburile
cu păsări
pe cer

de-acum
îmi aștept copiii\"

subtitlul creeaza tensiunea

Multumesc Ottilia. Fotografia despre care vorbesc aici \"fotografia aceea din vis\"
o voi desfasura-n alte coordonate. Aici e doar o parte din \"portativul\" in care apar \"doua pietre\", una din ele fiind \"piatra dorintelor\", ca cea de la Moscheea Albastra.

ia raspunsul meu drept o invitatie
de-a pune spatiile in rezonanta
marea la mine
muntele la voi
tu ea si-o umbrela

de acum nu ma mai bag pe subsolul propriului text
de fapt n-am facut-o nici pana acum decat complementar
sau mai exact intr-un joc de dualitati secunde
niciodata contradictorii

unii poeti
iau totul incrancenat
ca stoarcerea anevoioasa a caramizii

la mine-s asa cum inmuguresc din clipa
la fereastra mea poemul chiar zboara
evident ca-n unele se aud pescarusi
in altele corbii stradelei
o vrabie sau o stancuta

cantecul tarmului si latratul de caine
revin ca le este dor de izvor
eu nu fac decat sa modelez
un ulcior


ca omul marii
navig zilnic prin arhipelagul din apropiere
uneori
cand e vreme buna ca acum
o tai pana la insula din ziua de poimane
si ma intorc in maine
si daca-mi ramane vreme ajung spre seara in azi
niciodata in ieri

si atunci
reusita poemului
depinde in ce limba-l citesti
uite ce frumos suna in franceza

poemele mele sunt copiii mei de suflet
ma bucur ca acesta iti pare mai nereusit
asa i-a parut si lui Edison teoria relativitatii a lui Einstein

treci pe Stradela
ia-l și pe Vasile
si-mi lăsați la oglinda prin care trece fumul
asemănările vii

de-ar fi să dau de-o contracție
aș picura doar atât

\"pe ramul dintâi al luminii
curgem curgem curgem
coborând așteptând
coborând spre
locul adânc \"


n-am de unde să știu
în infinitatea de variante
unde-i punctul gustului tău

Poetul meu scrie după cum îi cântă valul-malul
pe drumuri pe care-l duce Calul

nu-i este teamă că-i apare vreo rimă
că pe undeva s-ar produce vreo schismă
ori mai știu eu ce și cum

oricum
de mult mă gândesc
prin Largo-vento
din Sulmona
să mă întorc prin portativ
simplu și fără motiv
insoțit de amicul Yvves
............................

pe strada fara capete
unde locuiesc eu
toate-s precum strada mea
chiar si semintele clipelor
cad pe acorduri albastre
deschise

\"ca picătura de ploaie
coborând spre
locul adânc
al...:

Da. Cotinuarea este inspirata. Personajele-s prinse in interiorul unei elipse cu focarele F1 si F2. Finalul, o foarte buna iesire din incercuire. Ma bucur sa vad ce ai lasat sa se intrevada.


F1: ”Ar fi inutil, atât de inutil. Atâtea furtuni în sufletul unui om, atîtea clipe în care ai impresia că fericirea se acordă cu infinitul, atîtea trăiri risipite…”

F2: \"Barbara nu știe ce gânduri rod mintea tatălui ei, nu știe că, deși afișează acel aer degajat în orice situație, în sine se simte din ce în ce mai constrâns,... pentru că el nici când scrie nu cere acea liniște în care mintea s-ar putea crede că reflectă mai bine, ci doar schimbare. Doar schimbând cadrul cât de des ar simți nevoia, doar cu muzica dată la maxim și bine ancorat în societate, Francesco ar fi putut scrie... vorbindu-și singur, întrebându-se și căutînd în același timp să-și răspundă, ca și cum acel exercițiu interior ar fi constituit o piesă de teatru...\"

\"Francesco râde ușurat. Ideea e bună, va scrie despre probabilul destin al acelei femei…\"

pentru că
ți-ai adus aminte duios
\"în fiecare secundă o absență esențială\"
și într-o lacrimă de septembrie ai incolțit versul
\"ce iluzie superbă și ce neputință de a fi împreună…\"
și pentru că-i vorba aici de-o așteptare în care
\"fereastra de la redacție e închisă și nimeni nu o să o deschidă până nu te întorci tu... acum am și eu 38 și nu am idee pe unde mai ești
să te rog încă o dată să te lași de fumat să nu mai pierzi nopțile cu poezia,
să povestim cum am venit noi la tine acasă ne-ai dat prăjituri cu cremă, și cum am plecat în tabără cu toata clasa, de dragul tău, iar tu nu ne certai deloc...\"
în pumnul de scoici de pe scară
pentru dirigul tău
prima oară