hergheliile vântului

Mi-am rezemat ochii de cer și de val
\"Pe primul dig/ am pierdut un pendul/ că am fost prea credul\"
Acolo am șezut cât să plece un nor
Fără gânduri
Cu o barca albastră
Își înodase câmpul iarba
Să ne aducă la mal.
Minunate sunt pozele si starea de lingă val!

lîngă

Mircea,
imagini-vers. felicitari!

cu prietenie,

m-am luat cu hazardul de mana si n-am apucat sa vad ordinea decat mult dupa ce am iesit din intamplare. acum vad totul aici, la mare. fiecare val, fiecare barca, parca-mi aduc ceva din linia care leaga cerul de pamant, din locul acela prin care stelele cad, de dupa orizont, in cer.

printre multele semne, barca sta pe locul pe care a venit anul acesta Lumina de la Ierusalim. si eram acolo cu Yann si Alex. toate din oglinda intamplarilor rare, in cheile muzicale ale ontologicului.

multumiri pentru completari, interpretari si pretuire reciproca.

ca veni vorba de imaginea a doua precedata de versurile


un val de pietre și pământ
rostogolea la tine-n gând

iata durerea unui gand... si astfel cu cat iamginile sunt mai frumoase cu atat se potrivesc unui ton mai grav...

din durerea ei povestea se aduna-n randuri versuri
si din valurile marii ies soptiri si-n mii eresuri
se aduna ghem de ganduri noduri vii de intamplari
peste care tu cu visul le arunci in sapte zari

de aici ii dau Cuvantul fratelui mai bard ca cerul
sa trec din amarul clipei in samanta lui ca fierul
si cand toate par ca-s bune si nimicului lasi loc
mai primesti o lovitura si revii mai viu in joc

pe un portativ cu lume si cu prieteni risipiti
las soptirilor nalucii intr-o mie de iubiri
......................................................
......................................................
(imp) la orele 15:47

si acum amar mai mare.................
..........................................................

si trecut prin ciur si foc

„Or să vie pe-a ta urmă în convoiu de \'nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare . . .
Iar deasupra tuturora va vorbi vr-un mititel,
Nu slăvindu-te pe tine . . . lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te așteaptă.
Ba să vezi. . . posteritatea este încă și mai dreaptă..
Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subțire
Care s-o \'ncerca s-arate că n-ai fost vr-un lucru mare,
C-ai fost om cum sunt și dânșii. . . Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Și prostatecele nări
Și le umflă orișicine în savante adunări
Când de tine se vorbește. S-a \'nțeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude \'n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înțelege . . .
Dar afară de acestea, vor căta vieții tale
Să-i găsească pete multe, răutăți și mici scandale —
Astea toate te apropie de dânșii. . . Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele și vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.”
( Mihai Eminescu, Scrisoarea I, 1881)

Foarte bună îngemănare între imagine și vers. \"Hergheliile vântului\" e o sintagmă deosebit de inspirată și conferă cititorului sentimentul unei adevărate confruntări cu desfășurarea mișcărilor elementelor naturale. Ai senzația de aer în nări și zbor de gând. Nota personală mi se pare, iarăși, binevenită. La \"nor/ scară/ lumină\" m-am dezorientat puțin, acolo se pierde oarecum senzația.

Finalul e ca o evadare în vânt.