păsărarul

Spuneam și eu cândva, în niște versuri naive: Dați drumul păsării să zboare/ din temnița inimii!\" \"Fulgerul\" acela trimis pe malurile unei alte mări s-a întors într-un ecou, cu păsări și sunete eliberate din captivitatea singurătății.
Oricum, e bine. Lasă că inventez eu magnetul acela și păsările nu vor mai fi deranjate în zbor!

am văzut:

\"un magnet poetic uriaș,
să se lipească de el toți roboții. \"

ar trebui să-l faci din gratii de colivii în formă de inimă. dar nu orice fel de inimă. aș zice să alegi între inimă de pescăruș, inimă de câine și inima spartă cu piatra...

Am traversat o parte din oras cu gandurile mele ( primele doua strofe...)apoi m-am asezat pe o banca si m-am uitat in jur... orasul disparuse. Ramasese doar universul viu non-uman si niste amintiri a unor lucruri dintr-o lume disparuta...inainte de a se naste...vazuta doar la lumina unui fulger.
Ei bine, de aceea exista poetul: sa-si tina inima in colivii în formă de inimă de pescăruș, inimă de câine și inima spartă cu piatra...
Si asta pentru ca inima poetului e tot timpul UN si IN pericol...

Erata: ramasesera. N-am observat la timp...

Excelnta stare induci, imi vine sa fierb vin si sa-l beau pe balcon, langa trunchiul plopului ce aproape a patruns in apartament.

Elena și Ștefan,
la ce spuneți voi:

“pentru ca inima poetului e tot timpul UN si IN pericol...
imi vine sa fierb vin si sa-l beau pe balcon, langa trunchiul plopului ce aproape a patruns in apartament.”

dau și eu o prelungire peninsulară:

se izbesc
de maluri valuri
ca un fâlfâit de zbor
pe un cer cu zbor de păsări
cu aripi din fulgi de dor

dintr-un fulger
prăvăliră
stânci
și
pietre
colțuroase
mărginind sinusoidă
de mătase

Pe umeri port noaptea cu cioc și gheare
ca o lună arsă deasupra aripilor mele sigilate

autoportretul crud
mi se lipește de coaste
mîna ta mă confundă cu mine
simt trecutul – o inimă
ce nu mai funcționează
atunci cineva eliberează păsările
știu acum
drumul de-ntoarcere
caută-n strigăt
colivii cu ușile deschise.

Sa fie George pasararul
Ce inca isi mai cauta o radacina
Sau unul care si-a inghitit amarul
Cu gandul doar la mult lipsita-i cina?

Iarina,

poate voi reveni
n-am reusit sa ma adun
sa fac un joc secund cu versurile tale

multumesc pentru micropoemul pus la comantarii
ca niste note grave asezate sub portativ

\"Pe umeri port noaptea cu cioc și gheare
ca o lună arsă deasupra aripilor mele sigilate

autoportretul crud
mi se lipește de coaste
mîna ta mă confundă cu mine
simt trecutul – o inimă\"

Dorule,

despre radaci
cand voi vorbi despre flori si fiori
deocamdata sunt in capcana amanarilor
povestea Pasararului este trecuta de pragul lui 1989.