Poezie
ultramarin (1)
(istorii la răscruce)
1 min lectură·
Mediu
e ceață-n dimineață
la arcul de triumf
coroane așteaptă
se reazimă de zid
în suflete e frig
istorii la răscruce
se pare că trec pragul
cugetătorii liberi
își fac acuma cruce
din cuvintele tale
fă-mi Doamne pat cald
și nu mă lăsa dezvelit
iubește-mă-n dimineața de azi
cu disperarea bucuriei
care să fie acum
și nu prea târziu
se izbesc
de mine valuri
ca un fâlfâit de zbor
dintr-un început de iarnă
frig și ceață și mult nor
la arcul de triumf
coroane așteaptă
istorii la răscruce
se pare că trec pragul
Constanța, 1 decembrie, 2009
063.691
0
