Ioan Jorz

Alexandru Ioan, este interesant punctul tău de vedere, dar nu e chiar așa. Aș vedea, mai degrabă, o catarhică re-logos-ificare a relației om-divinitate, deși în momentul scrierii, cu sinceritate, nu mă gândeam la spectul telogal. Mulțumes pentru trecere și semn. Te mai aștept!

Carmen Manuela, ți-a plăcut strofa/partea care îmi place și mie, (atât cât pot să-ți placă propriile versuri), de unde deduc că nu citești doar cu ochii, o poezie. Trecerile tale prin poemele mele le aștept, întotdeauna, cu plăcere.

Există în poezia Elei Victoria, aproape întotdeauna, și o atitudine, o poziționare estetică, etică, socială, critică, față de ceva anume. Există un mesaj incifrat al cărui destinatari suntem. Poate că, din acest motiv, \"însetați lingem același bolovan de sare\" pentru a nu linge altceva. Preferăm \"marginea absurdă a lumii\", periferia regnului, celei de \"putregai\". Mi-a plăcut \"sub foșnetul de sânge al inimii lui uscate\". Cu mulțumiri, și pentru poem,

Nu pot citi poemul altfel, decât începând lectura în acel nadir vegetal, \"savana de trăiri\" prin care rătăcim, când vânător, când vânat, desprinderea nefiind decât o problemă de timp, de ritm al mâinilor, al gesturilor. Iminenței dislocării corpului din corp neputându-i-se opune decât o amânare, conștientizată, sau nu: \"nu suntem goi nu suntem încă uscați\". Acel \"încă\" devine foarte interesant, pentru că amorsează întreg poemul. Un text nu foarte ușor de citit. Cu amiciție,

Leonardo, ai intuit bine intenția ușor blasfemică, izvodită dintr-un \"jemanfișism\" fără de care n-am putea scrie. Până la urmă autorul, (dacă revin la proza ta), face cărțile. Nu? Te aștept oricând, cu interes și simpatie,

Mulțumesc, pentru lectură și concluzii! Nu pot comenta, la rându-mi, pentru că m-am tras și din tine la cer... Cu simpatie, așteptându-te și la alte texte,

Un text interesant, încărcat de absurd, absurdul așteptărilor de tot felul, absurdul refuzurilor de tot felul. Finalul era previzibi, din păcate, dar susține bine întreaga construcție. Parcă, totuși, după semnul exclamării ar fi trebuit inițială majusculă. (Uneori o folosiți, alteori nu). În rest, o proză închegată, bine scrisă, cu un ritm interior ce ușureză lectura. Cu amiciție,

Ioane, n-ați mai rezolvat problema aia, cu Ivan și șenila lui? La câte epigrame i-ați scris tu, Efim Tarlapan și Gheorghiță Bâlici, ar fi trebuit să-i crape pingeaua obrazului, de rușine, și să se care.
Dau și eu, din solidaritate, o mână de ajutor, cu următorul catren:

Ivan, go home!
Cum să stai, să nu te bați,
Când acolo mai ai frați,
Sub talpa muscalului,
Băga-l-aș în... Rusia lui!

Am recitit poemul, oarecum confuz și intrigat de comentariul Elisei Ioan, și mi-a plăcut. Imaginea femeii care se otrăvește cu veninul foilor albe, cu veninul celor nerostite, nescrise, sugerează cu forță femeia singură, cu \"ochii fosforescenți/ pregătită pentru orice fel de obscuritate\". Poate în loc de foi albe aș folosi coli, dar nu sunt foarte sigur că ar fi bine. Strofa a treia este deosebită, de la ea începe și se sfârșește poemul. Cu amiciție,

Alice-Mihaela, bietul câine ar merita și el o scriere cu diacritice, inițială majusculă, după anumite semne de punctuație,(vezi D.O.O.M), spațiu liber după aceleași semne, etc. Îți sugerez să consulți regulamentul acestui site, unde vei găsi multe informații, care, la început, îți sunt necesare. Cu amiciție,

Spunând că-s credincios de soi,
Cred că mă iei peste picior;
În nici un caz nu cred în țoi...
Cred, mai degrabă, în ulcior!

Cristina, astfel de problematici transced abordările \"tabloidizante\" de tip Dan Brown, având o complexitate căreia abia de-i bănuim încrengănăturile. Un test ADN presupune o comparare a acestuia dint-o probă prelevată cu cel dintr-o probă martor, probă martor de proveniență indubitabilă. De unde va fi prelevată proba martor, fiind vorba de materie organică, aparținând Mântuitorului? Din \"Giulgiul de la Torino\"? De unde? Ori o construcție logică pe o premisă falsă este o construcție schizofrenică. Poate vom dezbate, la o \"savarină\", această problemă, dacă vom trăi suficiente secole pentru a afla adevărul. Cu amiciție,

\"Orice plecare este o revenire\"... în cerc, și cum acesta se deschide amplu, mai amplu, spre spirală, speranța că regăsitele întâlniri vor rămâne întregi, într-un puzzle existențial, induc acea stare de prizonierat în interiorul timpului, după \"grilajul zilei\", iar cotrobăirea prin tine după o pulsație devine neputința de a închide cercul. Cu bucuria regăsirii poetului,

Stela Baba, Laurențiu, mulțumesc pentru trecere și replici. Dacă reușesc să mă trezesc am să dau și eu o replică, deși nu-s adeptul replicilor la replici. Cu aceiași stimă și prietenie,

Ați pus un \"i\" în plus la \"își dorii\". Corect este își dori,(perfectul simplu, persoana a III-a, singular). Va trebui să refacți catrenul cu altă rimă sau să-l scrieți la persoana I-a, singular, unde aveți forma corectă \"îmi dorii\". Sugestia mea este să refaceți catrenul, pentru că primele două versuri nu prea susțin poanta din ultimele două. Cu stimă,

Stimată Flora, începeți textul cu citarea, aproximativă, a finalului romanului \"Cel mai iubit dintre pământeni\", scris de Marin Preda, (\"Dacă dragoste nu e, nimic nu e.\"), când puteați începe cu un citat, despre dragoste/iubire, oricare altul, dar pe care-l cunoașteați exact. La fel se întâmplă și cu \"turchoise\", corect \"turquoise\"- din lb.franceză. Aveați la îndemână și cuvântul românesc turcoaz sau peruzea, dar v-ați complicat. Mai scrieți și \"RAIUL\", cu litere majuscule, ceea ce este greșit, iar la \"binecuvintare\" forma corectă era binecuvântare. În rest, ideea că există anumite lucruri frumoase, pentru care merită să suporți \"mizeriile vieții\", deși nu e nouă, poate da greutate textului, dacă o reformulați, ținând seamă și de observațiile noastre. Eliminați punctele de suspensie, inutile, puneți câteva virgule, acolo unde sunt necesare, apelați la paragraf și literă majusculă după două puncte, eliminați ghilimelele pentru a nu vă autocita în text, și, cine știe, poate acesta va trece de \"Atelier\". Cu amiciție binevoitoare,

Mi-am spus: Cineva care comentează atât de frumos un text, obligatoriu scrie bine. Nu m-am înșelat, pentru că am descoperit un poet al \"axiomelor metaforizate\" sau al \"metaforele axiomatice\", căruia sentențiozitatea și propoziția \"îi șade bine\". \"Sapă tăios muchiile gândurilor tale.\" și \"Vibrează întunericul în palma mea goală ca-ntr-un mormânt.\" sunt două propoziții care mi-au reținut, în mod deosebit, atenția, asta pentru că la o sensibilitate a tactilului, (gesturi, atingeri, pipăit), contrapui tăișul muchiilor, obținând un efect de sfâșiere, de rupere, aproape vizual. Frumos poem și deosebit. Cu amiciție,

Domnu\' colonel Cornel, ca de obicei faceți o analiză pertinentă textului, semnalând aspecte la care nici eu nu m-am gândit. Sigur nu este vorba de o aliterație, deși așa pare. Nu m-am îndepărtat de epigramiști, dar n-am avut prilejul să particip la vreun duel, nefiind provoct, încă.

Teodor, o apreciere de la un poet este, oricând, binevenită. Te mai aștept! Cu amiciție și stimă,

E doar un trist cântec de dragoste, mai trist decât mine, uneori. Există o tentă religioasă în poem, dacă și dragostea este o religie, la rându-i... Mulțumesc pentru trecere și semn!

Teodor Dume, am remarcat la textele tale o claritate și o eleganță sobră a cuvintelor, o precizie cu care își iau rolul în serios, în poem, într-o curgere foarte firească. Mi-a făcut plăcere să fiu un trecător, (nu ultimul), prin tine.