un pumn de ploaie pentru o altă zi

\"Orice plecare este o revenire\"... în cerc, și cum acesta se deschide amplu, mai amplu, spre spirală, speranța că regăsitele întâlniri vor rămâne întregi, într-un puzzle existențial, induc acea stare de prizonierat în interiorul timpului, după \"grilajul zilei\", iar cotrobăirea prin tine după o pulsație devine neputința de a închide cercul. Cu bucuria regăsirii poetului,

poemul e foarte interesant. mi-a placut \"grilajul zilei\" si
\"după trecerea lamei
după ce întorci spatele și drumurile se rotesc
se adună într-un singur loc
într-un celălalt care așteaptă mereu\"
drumurile se rotesc, aici e poezie pura

desi la chestia cu cercul am ramas putin suparat pe tine, puteai gasi o alta imagine, totusi ai reusit sa eviti prea uzitatul \"cerc\" prin forma noua care i-ai dat-o... levitam intr-un cerc

amical ca intotdeauna

Ioan, un puzzle existențial încadrat de un grilaj zi-noapte-zi-noapte, uneori lipsesc esențial piese, alteori vin la locul lor, frumușel, și afară plouă solar, în-cercuind drumurile.

Alberto, apăi nu aveam cum să evit cercul ăla (multprea uzitatul și mereu bântuitorul de minți poetice și a/non/poetice. așa.), din cauză de drumuri rotitoare și adunătoare într-un punct/cord geometric în care levităm zi-noapte, ploaie-soare, fiindcă așa este pumnul de dragoste, când este, cel datorită căruia vedem dincolo de grilaje.

Mulțam vouă pentru semnulețe pe grilajul virtual,

Ela

sau așteptand purificarea, de fapt. asa citesc eu aici, asa descifrey mesajul acestui cerc ce doreste sa se reintregeasca, un cerc care are iyvorul intr-o asteptare, adica o elipsa care se cauta pe sine pana parcurge toata linia orizontului, toate cele 360 de grade ale ei. in felul acesta se reintoarce in sine si nu-i mai ramane decat sa recompuna toate imaginile intiparite la suprafata. ploaia, sau intelegerea le va adanci le va intrupa in locul unde se simt pulsatiile adica organul care preface intelepciunea in iubire sophos, in philos. o trecere din imanenta in transcendent. asa ma vad eu priceput sa spun.

descifrare aproape completă de mă amuți, duar o mică imprecizie: ploaia este deja (bine așteptată mereu, de altfel) și chiar purifică, în tuate sensurile de rotire a drumurilor inter/exter, cum or fi ele. și despre acea iubire-sophos-philos vorba fiind aici, da, din aceea de nu o taie nicio patină, nu o ține-n loc niciun grilaj. șșșșt, amu un pumn de ploaie.

Ela

marile spatii albe le confera tocmai valoarea lor poetica: ploaia ce presupune intuirea ritmului cuvintelor inventate pentru celalalt, cadenta propozitiilor rostite, alternari de pauze pline de semnificatii..
inaintea unui cuvant rostit pentru celalalt e incarcatura afectiva ca pauza de üregatire, ca o culoare apoasa ce, ca sa se valideze, trebuie sa fie precedata de o non-culoare, ca o linie care, ca sa se puna in valoare, langa ea trebuie sa existe un gol..
rostirile de iubire..
rostirile de iubire sunt aici..
si ploaia cade marunt de tot..

Linea

nu mă mai înțeleg. mă descopăr uneori în măsură să dau sfaturi. deși știu că mie mi s-ar potrivi. le ofer altora. zgîrcit. e-adevărat.deci voilla:
- poem de dragoste deghizat într-unul comun, scris în refugiu pe o ploaie...
-\"orizontală\" ...un epitet explicativ-inutil pentru...
- un final excelent, neremarcat de antecomentatori, care e și o revelație în ce privește cîștigul, îmbogățirea sinelui ex-amoros cu neașteptata putere de neînghețare...:)
- a și o parafrază în aceeași lungime de undă cu șeful nostru mare marinar:
\"dacă ploaie nu e...nimic nu e\"...:)
amical plouat drăgăstos,
george cel asztalos

Dană, albul de alb nu se ferește, albul nu ucide un alb aidoma lui, nici ploaia nu șterge, nici grilajul cel negru nu face albul sării să rămână invizibil. Sarea de mare sau de apa ochilor.

George, e orizontală ploaia aceea de privești așa cum am privit eu prin grilajul cela. Umf, rău pare că nu pot reda imaginea prin cuvinte, săracele, ploioase, ele, vorbele.

Ioană, zici să elimin acel e bine, cred că da. Să păstrez banalitatea aceea, atât de esențială ea, în felul firii ei. Ctă vreme există un sens al în-cercuirii, un sens firesc. Dar... dacă nu?

Mulțumesc,

Ela

da ela, albul nu ucide albul, e asa cum am spus si cum ai punctat apoi tu. marile spatii albe le confera tocmai valoarea lor poetica.:)
la buna recitire

Linea