corpuri întregi

o mai mare aerisire grație scurtării discursului, pe sistem concentrare și nu lăsare în afară. ceea ce mie îmi pare semn de mișcare, scuturare de riscul insistenței pe formule ale spunerii.
oricum, o spontaneitate care se poate remarca din succesiunea, în text, a fragmentelor enunțiative (nu yzic curgere, se tot zice asta mereu).
cu ce nu mă împac, deși e asumat, în context, caracterul de cvasiclișeu sau, în fine, de expresie la care se face apel deseori, este acel \"vegetație luxuriantă\". cred că ironia și încăpătorul pe care le conține puteau cumva fi punctate mai în acord cu timbrul întregului text, așadar mai personalizat, dar detașat și impactant.

dreptate ai cu acea vegetație și luxurianta ei natură, puteam fi mai în acord cu restul și, implicit, anulând complet clișeismul, dar așa m-a luat ironia sorții pe sus, că am lăsat formularea ca atare. să vedem ce-oi face din ea, din vegetație, desigur. sincer, nici mie nu îmi place cum am zis-o așa.
fiindcă în loc de luxuriantă a fost, de fapt, inițial, sufocantă.

Ela

Nu pot citi poemul altfel, decât începând lectura în acel nadir vegetal, \"savana de trăiri\" prin care rătăcim, când vânător, când vânat, desprinderea nefiind decât o problemă de timp, de ritm al mâinilor, al gesturilor. Iminenței dislocării corpului din corp neputându-i-se opune decât o amânare, conștientizată, sau nu: \"nu suntem goi nu suntem încă uscați\". Acel \"încă\" devine foarte interesant, pentru că amorsează întreg poemul. Un text nu foarte ușor de citit. Cu amiciție,

O simplă temporizare, ca o revelare a adevăratelor trăiri, percepute subtil o vreme, care ulterior vin, intens, ca niște tensiuni/presiuni, vorbindu-ți despre celălalt, din trecutul său indicibil sau greu figurabil, rememorabil. Și, din fericire, există acea savană. Și nu suntem (încă) uscați.

Ela

\" Ar fi de ajuns doar miscarile corpului in corp \" foarte foarte fain profund si adevarat,felicitari e o poezie faina succes