sunt animalul care îți simte sângele. supraviețuire

cuțitelor lungi
îmi pare declarație de credință o poziție fără urmă de îndoială

de ce l-ai cumințit la sfârșit ?

ultimele 2 versuri sunt exact in plus
sau se pot remedia asa:
”măcar să nu înghițim putregaiul
din plasma celui care minte înșală ucide”

foarte amical

eu mă gândeam la cât de faine-s animalele, sălbăticiunile, la simțurile lor, la cât de mult sunt în noi și habar nu avem, ei, tigrii, șerpii, lupii, dragonii și așa mai departele lor. și la cât de ne-om e omul. cu oamneii, cu animalele sau cu orice.
am cumințit fiindcă așa om-animal îs. și fiindcă așa am întors asumat, de la început, registrele. act simplu.
merci.

Ela

Apăi cu \"să\" era, dar nu știu de ce l-am scăpat. nu sunt în plus, de acolo a pornit ideea. Mulțam.

Ela

nu mai sunt in plus, mi se parea mie aiurea concluzia, care de fapt era un indemn, sau mai degraba o lozinca
la fel de amical

cu sine, în primul rând

îs, într-adevăr
animalele au ierarhii clare reguli simple legi la fel
instinctele vii

...nu noi am dat nume animalelor. si le-am dat dupa cum se oglindeau starile noastre in ele. eu vad finalul chiar potrivit, pentru ca tu aici ai incercat sa dai toate mastile jos, sa vedem ce ramane in urma lor. a simti face parte din supravietuire mai mult decat a devora.
seara buna

Alberto, apăi, de era ceva în plus, anihilam ad-hoc. Nu mai vreau plusuri, surplusuri, preamulturi etc.

Alice, să ne ascultăm lăuntrurile, cu animalele lor cu tot, ohaaa, ce de mai dezvăluie. Și să privim orice ochi în ochi, leopard, ciută sau pisică, orice ar fi, spiritul lor se aude. If ever.

Ștefan, omul a dat nume animalelor, tot el îl/le renegă. Sau, de atâta angoasă, sau alte cele, se cufundă-n socius ori ars ori kultur, de uită să se simtă pe sine, să își trăiască autentic firea.

Mulțam pentru revenire celor doi antecomentatori și pentru numele animalelor, Ștefan.

Ela

Există în poezia Elei Victoria, aproape întotdeauna, și o atitudine, o poziționare estetică, etică, socială, critică, față de ceva anume. Există un mesaj incifrat al cărui destinatari suntem. Poate că, din acest motiv, \"însetați lingem același bolovan de sare\" pentru a nu linge altceva. Preferăm \"marginea absurdă a lumii\", periferia regnului, celei de \"putregai\". Mi-a plăcut \"sub foșnetul de sânge al inimii lui uscate\". Cu mulțumiri, și pentru poem,

Îmi amintește comentariul tău de ceea ce mi-a scris un publicist/editor/critic, anume că tonul, în multe din poeziile mele, este sentențios. Pe moment, acest fapt m-a mirat, recitindu-le, i-am dat dreptate; da, este ceva în mesajul meu către lumea exterioară, dar și către cea interioară, ce rămâne pe filonul etic. Sper să nu se cantoneze prea tare aici.
Mulțumesc frumos,

Ela