Ioan Jorz

Diviza, haide, nu fi trist,
Că nu se dau nici bani, nici cupe,
E bun și un epigramist...
Deși observ \"că i se rupe\"!

Un poem alert, nevrotic, al introspecției, al auto-psihanalizării, al exorcizării angoaselor și depresiilor. Un poem ca o tragere de sine din sine, spre altceva, cu durere și sfâșiere:
\"încă îți mai auzi sângele
încă nu s-a terminat
mai poți să jupoi pielea din palme
să-ți tocești tălpile până la os\"
Versurile au o vehemență cromatică de remarcat. Cu amiciție,

P.S.Vezi \"tăplile\"! Eu am făcut corectura.

\"-Știi,/cînd privesc cerul,/printre aștri,/vreau să văd/și totul și nimicul.\" Îți dai seama cum sună? Păi prima dată vezi cerul, (dacă poți vedea ceva noaptea), apoi stelele, aștrii- cum le spui tu. N-ai cum să vezi cerul printre ele, asta dacă nu cumva ești cosmonaut. Trebuie să renunți la un astfel de discurs poetic, grandilocvent și gol de conținut, pentru că se observă că dispui de mijloacele de expresie necesare scrierii poeziei. Evită locurile comune și cuvintele aplatizate de îndelungată folosință, cum este și \"aștri\"! Cu amiciție,

Folosești la modul impropriu verbul a poposi, adică a se opri pentru odihnă, a rămâne peste noapte, a se opri pentru scurt timp, pentru un scurt răgaz, etc. Pare o \"găselniță poetică\" dar nu e. Este ceva deranjant, chiar și pentru sintaxa poeziei. Încearcă să-l folosești în mod corect și vei observa că nu pierzi nimic din expresivitate. Dimpotrivă, câștigi în claritate. Cu amiciție,

Un răspuns, onomatopeic, era tot ce așteptam de la tine, Alberto! Vorbeam de \"optezecism\", dacă nu mă înșe!. Și de pian, \"piano\"! Și de un text având, în engleză, un titlu greșit. Nimicuri? Poate! Cine ia în serios o amenințare agramată? Ziua în care te întorci, cu spatele? Cu dosul? Hell, in a/the one day, I\'ll be back! Sună corect? Da! Sunt titluri, în diverse limbi, care n-au nici o legătură cu limba română, nici cu poezia ei! Nu devine nimeni interesant cu titluri de poezie, în alte limbi!

Alberto, nici măcar poeții \"optzeciști\" nu puteau scrie un poem mai \"optzecist\" decât al tău. Ei erau publicați de Alex. Ștefănescu, în \"Suplimentul Literar-artistic al Scânteii Tineretului\", unde erau excluse englezismele, cu atât mai mult dacă erau greșite și incoerente, (v. titlul). Nu poți veni acum, după douăzeci de ani, (ca să-l citez pe Sandu Dumas), cu asemenea scriere. Te descalifică, sau, în cel mai rău caz, te definește. O analiză pe text, cu citatele de rigoare:\"Rezist la orice, mai puțin la o zi/ de vară/În care pleci după un algoritm propriu\"; \"Tac, așa cum se tace în orice poveste de /dragoste/Cu final nescris\", sau: \"Așa cum rostește un haiduc lustruindu-și flinta/”Dă-mi, Doamne, o caleașcă cu o domniță din poveste!”, te definește ca un \"optzecist\" întârziat, nu retardat, să fie bine precizat, pastișând o poezie ce nu-ți este foarte clară, nici foarte aproape. Așa că, mai ușor cu \"post-post-modenismul pe scări\", că s-ar putea să cadă pianul pe tine, strivindu-te ca pe un gândac \"opzecist\"! Sănătate!

\"Discută nimicuri\". Am mai auzit formularea, dar ține de oralitate, or oralitatea este, mai degrabă, specifică poeziei populare. Post-modernitatea, un concept atât de amplu încât nu spune aproape nimic, nu se reduce la scrierea fără semne de punctuație. Problema este că foarte mulți autori, (exemplele sunt numeroase și aici, pe \"Agonia\"), le folosesc parțial, ceea ce este incorect. Mă surprinde, plăcut, modul cum îți \"aperi\" textul. Ai făcut ceva efort pentru asta. Scrumiera, care este pentru țigări și scrum, era doar o sugestie. Opțiunea este a ta. Ne vom opri aici. Cu amiciție,

\"Intertextuala\" aia, cu care m-ai/ne-ai amenințat mi se pare jalnică, în comparație cu poemul acesta. Mi-a plăcut pentru viteza cu care curge, verosimil. Pentru discul zgâriat al zilei și pentru că și eu iubesc caii. Ca și observație: Nu poți fi bleagă și nevropată, în același timp, (trebuie să alegi), așa cum nici informațiile acelea nu pot fi insomniace, adică blegi și nevrotice, (ele nu pot să aleagă). Cu amiciție,

Ai scris singurătate cu inițială majusculă. Greșit. Dacă este numele barului, se scrie între ghilimele. Dacă folosești semnele de punctuație, atunci folosește-le corect! După cafea și mult, ar trebui pus punct și, în mod corect, început cu inițială majusculă. \"discută nimicuri\"- greșit. Discută despre nimicuri. Scrumiera este pentru scrum, nu pentru cenușă. Știu, sunt amănunte, dar pentru o limbă literară corectă este necesară îndreptarea lor. Poți renunța la punctuație, dar trebuie înțeles că ea nu poate fi parțială, adică nu pui pe alocuri semne de punctuație. E ori albă, ori neagră. Acestea sunt suficiente motive pentru ca un text să fie trimis la atelier. Dacă poezia ta ar fi fost lipsită de orice valoare nu aș fi ostenit cu aceste observații. Cu amiciție,

O cursivitate și o claritate a textului, impecabilă. Nu se pocticnește în poetizări inutile, în cuvinte care pot lipsi. Cadrul este, ca în multe dintre poeziile autorului, unul domestic și citadin, totodată. Discursul poetic mimează dialogul casnic, el fiind unul solilocvial, receptorului permițându-i-se doar să-l audă. Poemul este unul de atitudine, calmă și ușor ironică. Am să mor... Ei, și? Am să merg înaintea cortegiului, am să deschid portița de la țintirim și am să pun în palmele întinse poezie. Iată o formă de plată a trecerii, sugerând asumarea destinului de poet: Eu sunt dator să scriu, să depun mărturie. Mi-a plăcut, pentru sobrietate și mesaj. Cu amiciție,

Un text excelent! Nici n-am avut senzația că lecturez un \"mini scenariu\" neverosimil(oare?), atât de veridice sunt personajele. N-au ele chip, haine, nume, dar au din plin defectele, metehnele, toată tipologia necesară identificării. Sunt ele caricaturizate, dar atunci când caricaturistul este talentat, caricatura seamănă cu modelul și stârnește râsul. Mi-a plăcut și fondul sonor, etno-maneaua \"Roata\", care se potrivește mănușă cu situația comică și cu instituția milițianului modern, botezat polițai. Am râs, lucru ce mi se întâmplă rar la citirea unui text. Felicitări, Atropa Belladona! Cu admirație,

Luptîndu-se cavalerește,
printr-o magnifică șaradă,
epigramistul reușește
s-atragă proștii-n ambuscadă.
(Costel Stancu)

Pe rimele date

Eu recunosc, cavalerește,
Că m-ai atras în ambuscadă,
Dar nu știu cum de-ți reușește,
Să ai și poanta... Tot șaradă?

Așa e Sorine, volumul de debut. Și nu se poate spune că răchia, adică țuica- cum îi spun regățenii, n-a avut o contribuție la scrierea poemului. Mulțam de trecere și epigramă! Cu prietenie,

Îmi pot imagina

Te văd Sorin, ca într-un clip,
Privind blondina cea robustă,
Umblând pe plajă, nu în slip...
Ci-ntr-un tutu, sau poate-n fustă!

P.S. Accentul de la tutu se subînțelege, să nu-l mai caut că mi se răcește replica...

Din zece în zece ani critica literară, plictisită de maculatura pe care este nevoită să o citească, mai inventează câte o generație, doar, doar, prin primeniere, va apărea ceva valoros. Nici nu o să apucați să vă închegați ca și generație, darmite să vă impuneți în viața literară, și vor veni alții, mai agresivi, mai obraznici ca voi, mai puțin \"citiți\", mai scandalagii, luându-vă la goană. Tu crezi că eu n-am avut două\'șapte de ani, n-am trecut prin ce treci tu? Am făcut și eu scandal, m-am luat și eu în gură cu scriitori și critici literari, de provincie. Am contestat, la rându-mi, ba am mai și sărit la bătaie, atunci când vodca românească și lipsa de valoare a adversarului îmi dădeau imbold. Și?... Grupurile și grupulețele și-au văzut de treabă în continuare. Lumea literară e ticăloșită. Dai în unul, zbiară toți... Ai exemplele la îndemână. Mai fac câte una și astăzi, dar nu mai am furia frustrării din anii tinereții, ci doar bășcălia. Asta e! Sănătate!

Ai apărut cam târziu cu comentariul. Dacă nu l-aș fi așteptat, ca reacție la cel postat de mine pe unul dintre textele tale, unde îți atrăgeam atenția că ai mari lacune în cultura generală, aș fi concluzionat: Iată, încă un tânăr incoerent, cutremurat de neliniști metafizice și ego, care vrea să salveze poezia românească și universală, în mod special, și literatura, în general, adresându-se altora, lui lipsindu-i mijloacele de exprimare necesare. Poezia, după Pelivanov, este ce scrie el. Ce scriu alții e zero. Iată că ai reușit să definești poezia. Bravo, Pelivanov! Cum ai simplificat tu lucrurile! Dar ceva argumente ai, Pelivanov? Că nu poți să vii așa, cum scrii tu pe messenger- adică incoerent, și să dai verdicte. Mai e unul ca tine, apărut din neant, care a tras de aceiași concluzie, ca și tine. N-a găsit mâța, că o trăgea pe ea, cu condiția să nu fie mâța lui Hagi Tudose. Dacă tot ți-ai descoperit vocația de critic literar, ai putea să renunți la limbajul suburban cu care te-ai năpustit asupră-mi, că nu ești la cherhana, pe „sulaina cenăl”! Și pentru că tot m-ai făcut curios, am să-ți citesc și eu producțiile, nu cumva, din eroare, să mă stropșesc la un geniu, deși umblă vorba prin târg că mai împrumuți, de ici, de colo.

Unicul simț al aparatului meu critic este cel vizual. Dacă reușesc să \"văd\" textul, spun că am citit o proză bună. Pe acesta l-am văzut. Cadru cu cadru, poveste cu poveste, închegându-se. \"La meserie\"! Cu stimă,

Liviu Nanu, o construcție frumoasă, simetrică, în oglindă, sugerând dedublarea în spații paralele, opuse pe o axă a temporalității. Relizat prozodic, ludic ca o scriere soresciană dar atât de personal. Pentru mine a fost ca o pauză de respirație, o pauză de \"descruntat sprâncenele\"! Cu amiciție,

Carmen Manuela, un poet spunea despre tine că scrii cele mai frumoase (și sfâșietoare- adaug eu) poeme de dragoste și, iată, \"Poemul de netrecut\" vine să-i confirme afirmația. Un text țesut în jurul unui EL, ca o pânză a Penelopei menită, nu să-l readucă din depărtări, ci să-l aducă într-un univers al tău, poetic, pe un continent inițial- cu o singură formă de relief, continent pe care l-ai construit tu pentru el. Acesta este elementul de nou. Am remarcat și finalul, unde teama că s-ar rupe velele, legătura cu aerul, apa, mișcarea și punctele cardinale, este atât de gingaș subliniată: \"și aș rămâne-n derivă în mâinile tale\". În loc de steluță, un ghiocel înflorind pe cer, să ai după ce să te orientezi!

Eugen, foarte interesant comentariul tău și foarte la text. Există anumite contraste, voite, în metaforele mele, deci este corectă observația ta referitoare la caracterul antitetic, de unde și senzația de criptic. Am schimbat, la sugestia ta, sufulcat cu suflecat, (deși mi s-a reproșat folosirea acestui regionalism în titlul unui volum de poezie al meu). Mă bucur că ai mai citit și alte texte scrise de mine și-ți mulțumesc, sincer, pentru aprecieri. Cu prietenie,

Carmen Manuela, poetă sensibilă și fragilă ca un ghiocel, ca de obicei ai cuvinte bune la textele mele și observații corecte, de care voi ține cont, efectuând modificările ce mi le sugerezi. Mă bucură trecerea ta, ca un zvon de primăvară, anotimp căruia nu mă împotrivesc. Cu cele mai alese gânduri,