na-vă, mă

Vasile, am ramas blocata oarecum intre lucrurile dintre ferestre si mana intinsa spre dincolo..chiar asa se intampla. imi face impresia unui traseu de viata
\"sunt câteva lucruri între ferestre
jucării uitate
flori care s-au uscat
hăinuțe rămase prea repede mici\", cu dorinta de a merge pe jos spre propria mormantare.doar poetii pot face asta din viata, doar ei (tu) poti sa converstesti apusul la un alt rasarit.
mi-a placut enorm imaginea finala:
\"îmi voi deschide poarta cu reverență și-n loc de bani
voi pune-n palmele întinse poezie\".
incantata de trecere,
Ioana Bolba

O cursivitate și o claritate a textului, impecabilă. Nu se pocticnește în poetizări inutile, în cuvinte care pot lipsi. Cadrul este, ca în multe dintre poeziile autorului, unul domestic și citadin, totodată. Discursul poetic mimează dialogul casnic, el fiind unul solilocvial, receptorului permițându-i-se doar să-l audă. Poemul este unul de atitudine, calmă și ușor ironică. Am să mor... Ei, și? Am să merg înaintea cortegiului, am să deschid portița de la țintirim și am să pun în palmele întinse poezie. Iată o formă de plată a trecerii, sugerând asumarea destinului de poet: Eu sunt dator să scriu, să depun mărturie. Mi-a plăcut, pentru sobrietate și mesaj. Cu amiciție,

un text deosebit în desfășurarea sa, o clipă din cotidian.
acuratețea discursului și imaginile bine plasate împlinesc poemul


îmi place în mod deosebit și intrarea în poem

\"sunt câteva lucruri între ferestre
jucării uitate
flori care s-au uscat
hăinuțe rămase prea repede mici\"

și un final pe măsură

\"mi-am propus să merg pe jos
chiar și la propria înmormântare
îmi voi deschide poarta cu reverență și-n loc de bani
voi pune-n palmele întinse poezie\"

citi cu plăcere,
stimă și considerație,
teodor dume,



|

mulțumesc tuturor pentru lectură și pentru semnul de cuvânt.

Ioana: așa cred și eu, că poezia trebuia să treacă prin ceva, către cineva (același sau altcineva); în definitiv, viața e numai o transformare; mulțumesc.

Ioan: ai tu felul tău de a desface matematic parantezele (iar asta nu e rău); nu știu dacă jemanfișismul e unul voit (sau numai dacă e), dar, referitor la \"solilocvial\", cu siguranță poezia în sine e un dublu monolog: atât al autorului, cât și al cititorului; cu reciprocitate.

Florin: nu e mărturisirea unui iov, dar uneori nici revolta noastră nu e autentică; măcar sinceritatea are darul de a ne umaniza; cu reciprocitate.

Teo: vorba lui Florin, e numai trecerea unui cuvânt; de ce și pentru cine eu nu aș putea răspunde; mulțumesc.