Ioan Jorz

Dormeai morțește, albă și nudă- clapă de pian dezmorțind sunetul. Reptile reci, mușcând o singură dată, limbile ornicului îți lingeau glezna în timp ce tu dormeai, albă și nudă. Somnul tău

Simțea în palmă necioplita marmură, tresărind înfrigurată, ca sânul gravidei, spasm mineral născând statuia, albatros cu sternul frânt în reciful luminii, femeie încrustată cu dalta în carnea

Zvârlită-n sus, până la păsări, această tăcere în care recad, fără, măcar, o boare de cuvânt cât o umbră de privire, furișată spre sânul de fecioară al zilei de mâine. Alungit ca un nerv,

Pe carnea crudă-a secundei se prelingeau cocorii. Aveam cheaguri de cuvinte sub tâmplă și adormisem, morțește, în mine. Mă sărutai cu buza pleoapei, eu, somnoros, umblam prin tine, ascuțindu-i

A murit Don Cezare, poetul, urmând soarta firească a oamenilor. L-am cunoscut, timp de trei nopți și două zile, perioadă în care l-am însoțit, ca un câine, peste tot în orașul copilăriei și

Resimți tristețea, mână străină, cotrobăindu-ți lutul, pulsându-ți în trup ca o inimă de poem… Și-n strigătul ei zornăie, calp, literele: I și O și A și N! -Prezent! Mai ai timp să

mai ieși în natură cucoană să-ți latre câinii singurătatea să-ți usuce vântul toamnei acneea să-ți răsfire visele și mirarea că ești femeie mai ieși în natură cucoană scurtează-ți fusta

Nu știu de unde se-auzi C-aș fi ateu, nu credincios; Eu zic că sunt religios: Beau cu credință, zi de zi!

poetul costel și-a postat pe site o fotografie tip „moartea citește ziarul” sau moartea citește prin el cum îi stă sternul la gât și cravata pe care o poartă la maieu peste jugulară părul

Un băiat are nevoie de dezaprobarea ta... Dezaprobă-l! Dezaprobă-l, atunci când, pe ascuns, încearcă să bea apă în loc de bere, țuică, vin,etc.! Dezaprobă-l, când lasă paharul din mână, făcând

stai așa, ca un câine hămesit, hingherit de primăria sectorului șase și firme specializate în faceri și desfaceri, așteptând pisica neagră numărul treisprezece și \"ceaiul de la ora cinci\"

îți trimit poeme de pe malul surpat al iluziei despre o maladie ciudată a corăbierilor ce nu se mai întorc din larg... despre fecioara ce-și sfâșie rochia de nuntă pentru a face scutece

- dă-te cu tâmpla de gardul verde al bisericii! (biserică am zis, că n-ai față de catedrală) bang! bang! bang! limbă de clopot de lemn vestind învierea nr.2 cu sfinți deduși din

tu îmi vinzi abureli cu ziua a șaptea te caută moartea pe-acasă și tu vrei mentosane sictirul nu-ți mai ajunge bătaia… asta da aventură cuvintele tale jegoase nu-mi mai aprind

Moare filozoful “ics”– Dubii-n cauză nu încap: Unicul său gând, (și fix), I-a trecut, iarăși, prin cap!

și iese aburul din mine ca din călări expirația-mi aruncă aerul cu tot cu nări cum sub cuțitul de casap în roșu vaier cad verbele ce nu mă mai încap cu care mă încaier în tainic semn ce nu

Firi rebele, curajoase, Fără popă și inele, Astăzi fetele frumoase Se mărită… între ele!

să ne reîntoarcem în trestiile gânditoare și papură?! cu trupuri,(cantine ale țânțarilor anofeli), despuiate de carne… arșice în care zeii vor desluși drumul de reîntoarcere în preajma ființei

scriu la acest poem fără tragere de inimă tragere de urechi de toarta sufletului de „chewing-gum”-ul roz și fără gust trebuie să scriu un poem prozos scorțos grunjos pe placul câinilor când eu

Plătesc, colega, ca și tine, Al consacrării jalnic cost: De-am scris odată foarte bine, Aici e sigur că scriu prost!