Ioan Barb

Florin Caragiu pentru felicitari si luminare.
Anca, multumesc.
Cristina, multumesc.

si va astept joi si vineri la Gaudeamus.

Cu prietenie, Ioan

uitasem.

Felicitari Liviu Ofileanu! Cartea este și la mine în bibliotecă.

Multumesc pentru susținere. Voi transmite salutările destinatarului lor. O să-ți păstrez un volum pentru vremea când te vei repatria.

Ioan

Va multumesc.

Doamnă Eugenia Reiter pentru semnalare.

Ottilia, Florentina, Teodor Dume, vă mulțumesc.

vă mulțumesc și vă aștept la Gaudeamus.

ioan

Vă mulțumesc.

Paul, multumsc, să fie.

Silvia, mulțumesc.

Iarina, trimite-mi o sdresă pe email și vine.

Silviu Viorel Păcală, mulțumesc.

Sophie Polansky, mulțumesc, la fel felicitări, ne vedem acolo.

doamnă Eugenia pentru postare și recomandare.

Mulțumesc, Ottilia.

Și mult succes. Mă bucur împreună cu tine.

Felicitări Călin Sămărghițan, Adrian Suciu, Dan Herciu și echipa pentru inițiativă, pentru inițiatori și pentru polul cultural european de la Sibiu.

Prin început și sfârșit dar și prin alternanța sugestiilor avem aici un poem eliptic, construit pe un motiv proustian, chiar dacă percepția este prin acel miros care deschide și închide poemul: \"miroase puternic a răsărit(ă)/de parcă soarele transpiră când pământul își schimbă lumina\" și \"sunt nemuritor/în locul acesta în care soarele/puternic miroase a pământ\".

Mirosul puternic al transpirației solare trezește sau învie o lume telurică a unor vechi obiceiuri din lumea copilăriei, sau moștenite în copilărie, când dorințele se împlinesc odată cu stelele căzătoare.
O alternare a sugestiei și a metaforelor care mi se pare cea mai tare parte din poem în prima strofă:

\"aici la hipodrom și șopârlele călăresc caii.
le vezi cum din fân înfloresc ca niște pete.
le vezi cum cad când nu te aștepți
de pe lustre. îmi pun o dorință
ca atunci când cade o stea\"...

Pentru aceste versuri las aici o steluță.

Poemul pare că pierde din intensitate în a doua parte, dar numai în aparență, deoarece atmosfera este salvată de Spiritus, care traversează lumea nevăzută a spiritelor, în care oricine intră devine nemuritor. Paradoxal, mirosul retrezește o lume care nu poate fi echivalată prin mijloace omenești, iar în acestă lume nefirescul devine firesc cu condiția să identifici partea din tine când ești chemat să cazi în genunchi...

Poemul are nerv, este interesantă partea cu inima tatuată pe una din laturi. Remarc și finalul: \"așa mi-a spus așa am scris/c-un ochi la călimară și cerneală și celălalt/la sânii unei femei/nimerită pe aici

De unde se deduce că te fură imaginea!
Citit cu plăcere,

ioan

Pentru această reușită. Mă bucur împreună cu tine. Este un eveniment important care trebuie sărbătorit. La mai multe.

ioan

Sugestiv acest text. Foarte expresivă prima strofă. Aș renunța la ultimul vers din penultima strofă, \"le ronțăiam în dinți ca pe o durere\", cred că este suficient de sugestiv versul care rămâne și pe care l-aș pune, pereche, cu cel anterior, care este singur. Dar este doar o părere. Mai trec. Cu prietenie,

ioan

Maximinian.

Pentru această apariție, este lăudabilă atitudinea autorului de a fi scris și publicat, de-a lungul anilor, în \"Răsunetul\" din Bistrița, cu consecvență, nenumărate cronici despre cărțile confraților noștri și de a le aduna în paginile avcestei cărți. Mulțumim și lui Liviu pentru informare.

Mulțumiri!

n-am fost eu prea clar

Mădălina

De acord, cred că am fost eu prea clar.