Poezie
în câmp deschis
1 min lectură·
Mediu
miroase puternic a răsărită,
de parcă soarele transpiră
când pământul își schimbă lumina.
aici la hipodrom și șopârlele călăresc caii.
le vezi cum din fân înfloresc ca niște pete.
le vezi cum cad când nici nu te aștepți
de pe lustre. îmi pun o dorință
ca atunci când cade o stea.
sunt în genunchi, iar forfota rugăciunilor
mele miroase a tămâie.
n-am fost niciodată atât de implicat
în inima mea, dar acum văd cum în aer
caii nechează la iubirile ce duhnesc a nisip.
moartea în câmp deschis nu simte nimic.
așa, de dragul companiei
intră în gândurile mele
și se răsfață cu tăcerea. doar un cal
pe care îl cheamă Spiritus
galopează ceasul ursitoarelor. sunt nemuritor
în locul acesta în care soarele
puternic miroase a pământ.
012.543
0
Mirosul puternic al transpirației solare trezește sau învie o lume telurică a unor vechi obiceiuri din lumea copilăriei, sau moștenite în copilărie, când dorințele se împlinesc odată cu stelele căzătoare.
O alternare a sugestiei și a metaforelor care mi se pare cea mai tare parte din poem în prima strofă:
\"aici la hipodrom și șopârlele călăresc caii.
le vezi cum din fân înfloresc ca niște pete.
le vezi cum cad când nu te aștepți
de pe lustre. îmi pun o dorință
ca atunci când cade o stea\"...
Pentru aceste versuri las aici o steluță.
Poemul pare că pierde din intensitate în a doua parte, dar numai în aparență, deoarece atmosfera este salvată de Spiritus, care traversează lumea nevăzută a spiritelor, în care oricine intră devine nemuritor. Paradoxal, mirosul retrezește o lume care nu poate fi echivalată prin mijloace omenești, iar în acestă lume nefirescul devine firesc cu condiția să identifici partea din tine când ești chemat să cazi în genunchi...