Poezii

Departe sunt cerul de gheață și luna Și-mi simt înghețat și norocul din stea. Străine-s căldura și pulsul și mâna, Miroase a iarnă în camera mea. Departe îmi ești la căderea zăpezii Și-mi văd

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0

Adoarme-ușor orașul în luna lui noiembrie, Și ploaia se ascunde în negrul de pe cer, Tăcută șade turla din sus, la mănăstire, La ceas când doar sihaștrii mărire-aduc și cer. Adorm ușor doi

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0

În ziua patruzeci am fost vândut luminii, Plutesc pe un ocean sinaptic de atunci, Cu sarea-n ochi și-obraji crăpați de cute-adânci Cănite de Aton, păstor și fiu mulțimii. Și nu se simte vânt,

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0

Îmi zâmbea Iisus prin sticlă, atârnat pe alb de cui și puțin sărit din ramă... când mă uit mai bine, nu-i. L-a topit un fraged soare. M-a învăluit o rază ce ardea timid în unghi peste rama

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0

pe birou stătea uitat creionul gri, cu mină neagră și cu vârful rupt într-o vreme în care pasiunea lui era hârtia într-o vreme în care hârtia nu flirta cu stiloul într-o vreme în care mina nu era

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0

Vreau să te simt aproape. Prea mult am rătăcit departe de lumea ce ți-e dragă ; m-am părăsit pe mine, eul material, și-am căutat în spirit rațiune. Ieri, Te-am conștientizat fracțiune din

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0

Ne bucurăm de răsărit, de viață, de apus; de moarte ne e teamă. În timp ce soarele se înalță coborând în cealaltă parte în echilibru... unde este echilibrul vieții? Bătrâni, încă ne luptăm cu

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0

De trei zile, de trei nopți, port Crucea Sudului pe umăr; soare, lună, mi-e totuna, amândoi înghețați circular, departe de căldura vieții - mă prind și eu cu ei în horă, departe de

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0

Aș vrea un Rai în care să pot greși, nu-mi promite inocența! Pământul m-a binecuvântat cu vina, nu vreau să uit regretul, nici melancolia morții. Fă-mă una cu țărâna să-i învăț pe alții

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0

Zeii au murit sub aripi de lepidopteră.

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0

Munți și brazi s-au adunat în juru-mi, suflul mi-e captiv, sub vânturi, calcarosului veșmânt. De granit va deveni rășina atingându-mi pielea, nervi; munții mă vor boteza în graiul lor; cu

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0

Mi-ai spus, dar am uitat; e luni după duminică, e ziua reinventării absurdului. Mi-ai spus ce să fac și de ce, am uitat, azi știu de ce: e marți, s-a adâncit absurdul. Mi-ai spus ce să fac

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0

Spune-mi ce simți! Scrie-mi cuvântul în palmă, căci vreau să simt și eu. …durere. Nu? Mai scrie-l odată și apoi din nou. Poate dincolo de nervi și sânge devine sentiment.

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0

Dinspre fluviu, pe câmpie urcă râul de argint, Mor izvoarele și peștii, nu se-aude ciripit, Arde grâul și cetatea, arde aurul străbun, Pustiit rămâne satul, codrul înecat în fum. Du-te, fiule,

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0

Cu spirit creator, pornit spre a cunoaște, Îmi văd gândurile reflectate-n ochi străini, Și îmi adun în minte creații răsturnate, Un amalgam haotic, încoronat cu spini. Versul egocentric al

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0

Mă pierd în mine și în cugetări prea tulburi, Fire și noduri amestecând destine, Fără rost încerc să mă desprind de gânduri Ce mă împletesc mereu, în somn, cu tine. Departe îmi par munții cu

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0

Stropi de ploaie torentială cad în noapte și dispar, Duși de vânt se bat de sticlă-n ritmul dat de secundar, Plânsul norilor aruncă pe fereastră o perdea, Un izvor ce spală tandru chipul

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0

Se apropie noaptea și fulgii cad într-una, Focul arde roșu, am stins demult lumina, Mai pun un lemn pe foc să fie cald și bine, Sperând c-ai să rămâi până târziu cu mine. Orele trecute ne prind

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0

Lumea-mi pare amorțită, În visare parcă-s prins, Linia vieții-i adormită Iar luminile s-au stins. Toate pe Pământ sunt moarte, Nu le văd, dar știu că sunt; Sau probabil mi se pare, Căci m-am

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0

Prea grăbită-mi pare lumea, Obosit eu o urmez, Tot mai rece simt durerea, De lumină mă feresc. Tot ce văd strident îmi pare, Umbre-ncep a străluci, Norii-s flăcări, Luna-i

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0

Norii mă sufocă, vino, Soare, să m-atingi, Raza ta să-mi spună cine m-a lăsat aici; Am fost Phoenix, am fost scrum, ce-s acum nu știu să spun, M-am uitat și eu și simt că sunt bătrân acum. Să

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0

Ce sunt eu? O amintire a tot ce-am fost odată, O umbră înglodată în inima-mi plouată? Mă sting încet. M-am stins destul? Mă vede cineva acum? Cum a reușit ea, ploaia, din Phoenix alb să facă

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0

Mă simt greu, apăsat de un mai fără flori, Unde sunt florile de altădată? Asfaltul mă ține si merg ca prin ninsori, Dar nu-l topește soare niciodată, Iar eu mă-mpiedic de tristețea-i

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0

În depărtări aud vibrând o simfonie, Sunet de viori ca vântul ce adie, Răsunând pe munți și dealuri veștejite Ca să mântuiască inimi răstignite. Cânta-n seninul amiezii și în miezul

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0

Cerul era acoperit de nori plumburi, Nu era lumină care să-i pătrundă, Nici vânt aprig să încerce să îi stingă, Să apară luna cu razele-arginti, Să-mi dea o rază când umbra mă-conjoară, Cheia

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0

Soarele-i întins pe catafalcul orizontului Și îl întreb: Unde ți-e mormântul? Vreau să vin cu tine. Ai rămas singura mea lumină, nu apune! Sau ia-mă cu tine-n măruntaiele pământului! Te

IAIlin Bogdan Alexandru

0

1

Ploaia cade-n jos greoaie, Dar ca umbre văd zburând Corbi plutind pe stropi de ploaie, Printre nori alunecând. Stau pe trepti să-i văd cum zboară, Care primul va ceda? Sub mâna ploii-ncet

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0

Ziua se topește-n noapte, Se simte o furtună, Se-aud tunete ca șoapte, Bliț în depărtări, sau poate Se simte o furtună. Șoapta se transformă-n urlet, Se simte o furtună Cu lumini ce scot un

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0

Sub o pânză albă pașnică de nori, fără fulgere sau ploi Se întinde o câmpie de smarald fără urme de noroi. Dar dintr-o pădure-ntunecată umbra morții se ridică, Corbi se zbat prin crengi golașe,

IAIlin Bogdan Alexandru

0

3

Când Soarele apune în lacul lui de sânge Peste lume se așterne cea din urmă umbră, Pe cer apare un chip de înger ce-ncet plânge, Stele cad și se pornește-o adiere sumbră. Pe oase în putrefacție

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0

Simt a caldei ploi cădere, Privesc; unde sunt norii? Ia-mi, te rog, a mea durere! Încă simt căderea ploii. Te-aud acum plângând ușor, Dar nu văd lacrimi curgând lin; Ia-mi, te rog, al meu

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0

În apusul roșu pe-un lac din lacrimi de sânge Un copilaș părăsit într-un coș pe lac plânge, Cerul se-înnorează lacrimi cad în continuare, Coșul se frânge, copilașul în lac moare. Din nori

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0

Soarele apune-ncet în orizontul sângeriu, În sânge mă scaldă, dar eu știu: sunt al Soarelui fiu. Nici o stea nu strălucește, cerul devine pustiu, În atmosferă domnește o tăcere de sicriu. Un corb

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0

Soarele strălucește în zenitul azuriu, Pești arginti se joacă în al bălții cristal viu, Prin crengi pătrunde o voce de privighetoare... Și totuși, pe mine, dorul tău m-apasă tare. Din nori cad

IAIlin Bogdan Alexandru

0

2

Dincolo de nori funebri Tăiați de-nalții zgârie-nori Ca umbre zboară corbii negri, Șiroaie cad acide ploi. Spre lună zboară corbii negri, Prin fulgerele dintre nori... Cad corbi morți din

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0

Prin umbre nemișcate de coloane împietrite, Spre altaru-mpodobit cu icoane-ncremenite Două mâini se împreună, un psalm se-aude încet, Cântate-n lacrimi line, șoapte umbrite de regret. Ieri a

IAIlin Bogdan Alexandru

0

0