Poezie
Lumină
1 min lectură·
Mediu
Ne bucurăm de răsărit, de viață,
de apus; de moarte ne e teamă.
În timp ce soarele se înalță
coborând în cealaltă parte
în echilibru... unde este echilibrul vieții?
Bătrâni,
încă ne luptăm cu boala vârstei
pe umerii copiilor,
încă așteptăm un Moș Crăciun
să ne aducă dulciuri,
încă folosim lumina lumii
să ne aprindem zorii putrezi.
Domnule doctor, veți fi responsabil
de noaptea fără dimineață...
Dar de noaptea minții
doar eu pot fi de vină,
când spaima trecerii mă ține
captiv în ce urmează, ce a fost,
departe de acum.
Lăsați-mă să mor, domnule filosof,
cât încă e lumină!
001.722
0