Poezie
Sinapsă
1 min lectură·
Mediu
În ziua patruzeci am fost vândut luminii,
Plutesc pe un ocean sinaptic de atunci,
Cu sarea-n ochi și-obraji crăpați de cute-adânci
Cănite de Aton, păstor și fiu mulțimii.
Și nu se simte vânt, nici valuri nu mă-nclină,
Doar eu mișc marea cu plămânii,
Din aer mușc și uit nevoia pâinii,
Iar setea mi-o înec în sare splină.
Plutesc pe spate, palme-ntoarse spre palpabil,
Să mângâi valea și abisul dedesubt,
Bucata mea de Éden rătăcit și rupt,
Amenințare decrepită spre culpabil.
Și simt și simt și simt țiparii cum mă-nțeapă,
Erau de la-nceput, dar tot mai mulți în timp,
Electric își încheagă în adânc un nimb,
Rețele din dendrite ce m-atrag sub apă,
Iar nimbul crește, crește și dizolvă sarea,
Cu șocuri mă îndeamnă să cutreier,
Aud, necunoscut, un cânt de greier
Și mă întreb: ce-ascunde-n orizonturi marea?
Și-înot, înot, înot, să ies din propriu-mi creier.
001771
0