Poezie
Străin
1 min lectură·
Mediu
Soarele apune-ncet în orizontul sângeriu,
În sânge mă scaldă, dar eu știu: sunt al Soarelui fiu.
Nici o stea nu strălucește, cerul devine pustiu,
În atmosferă domnește o tăcere de sicriu.
Un corb mi se-așează pe umăr și se-ntreabă: \"E viu?\"
\"E noapte, iar eu sunt fiul Soarelui, cum vrei să fiu?\".
Pe cer, din mistice jocuri de nori, Luna apare,
Stelele nu pot învinge întunericul din zare.
Luna se-apropie și mă-ntreabă: \"Tu ești fiu de Soare?\"
Nu-i răspund. Corbul îi spune: \"Da, așa se pare.\"
Luna se-ntristează când îmi vede a mea stare
Și în vidul absolut admirabila dispare.
Pe cer apar stele, cad lacrimi de lumină pline,
Mă udă cu lumină, corbul zboară-n zări senine.
Stelele mă-ntreabă: \"Ești fiul soarelui, copile?\"
\"De ce nu mă lăsați în pace? Ce-aveți toți cu mine?\"
Oare ce și-au spus surprinse stelele în sine?
Soarele le stinge și totul la normal revine.
002051
0