Priveam în zare mai demult,
Pe vechile cărări,
Unde-mi veneai ca și un prunc
Cu dulcele alinări.
Și cât de mult mi se părea
Că trece pân\' să vi,
Simțeam cum și clipirea
Se scurge
Cu aripi frânte încă zbor,
Mă-nalț deasupra unui nor.
Orizontul mă îndeamnă
Să tot zbor cu a mea rană.
Când vântul se întețește,
Peste față-mi zăbovește
Și mi-aș fi dorit să scap
De aș
O ploaie cade din cer,
Un foc se stinge stingher,
Un vânt împrăștie cenușa,
Ce un suflet înăbușa...
O floare a răsărit,
Un bătrân s-a veștejit,
O altă ușă s-a deschis
Când pe cealaltă
Þi-am aflat de ieri secretul
Ce în suflet se zbătea,
Și ți-am desenat portretul
Să poți privi inima ta.
Chiar și în portret tot bate
Căci stau eu în fața ei.
Câte zâmbete deșarte,
Ca o ploaie din cer,
E rece și m-ascund.
Mă lupt, dar e de fier
Și tot mai tare m-afund.
Mă uit și sunt pierdută,
Ca într-un labirint.
Ieșirea este mută,
Umbre mă cuprind.
Ce greutate să te știu
Aproape, lângă mine.
Sunt ce ai fi vrut să fiu
Când nu eram cu tine.
Am schimbat o lume-ntreagă,
Lumea ta să fie a mea,
Dar ai sfărâmat-o în grabă,
Nu
Cândva priveam întreaga lume
De pe-un piedestal înalt,
N-aveam pe conștiință urme
Și nu credeam că am să cad.
Lumea în palma mea stătea
Și părea să-i placă.
Dar timpul tot o clătina
Cântam note înalte
S-ajungă către Marte,
O stea să se aprindă
Și-apoi să se stingă.
Norii dansau pe cer,
Îngerii cântau la violoncel,
Sunete puține,
Îmi amintesc de tine...
Pășesc pe un
Îl vezi adesea suspinând
Într-un colț mic de lume,
Încă se visează zburând
Pentru a nu lăsa urme.
Cu fiecare lacrimă ce-i cade,
Pierde un întreg...
Și lacrima iar reapare
Când o vede cu
Lumea ta, regatul meu,
Tu m-ai făcut regină.
Dar nu a fost așa mereu
Oare cine-i de vină?
Mă vrei aproape
Dar e cam târziu,
Căci erai departe
Când a ta voiam să fiu!
Și când lacrima a
Îmi amintesc că într-o zi
Am rămas fără suflare,
Dar ai venit asupră-mi
Ca un parfum de floare.
Tu, fără de seamă,
Mi-ai redat speranță,
Și umbra ta suavă
M-a readus la viață.
De
E printre fire de nisip
Și-n gândurile toate,
Unde nu-i ea, nu-i nimic
Doar încercări deșarte!
O simt în adierea
Ce-o duce unde vrea,
Și amară-i mierea
În comparație cu ea!
E în fiecare
Pașii tăi mă ghidează la răscruce de drum,
Ochii tăi mă fac să văd dincolo de fum,
Gura ta este hrană pentru tot restul zilelor
Și mâna ta ușoară este leacul inimilor!
Iți simt inima când bate
S-a răcit demult amorul
Ce nemuritor era,
Inima ta și-a luat zborul
De lângă inima mea.
Și visele dispar încetișor
Căci sunt amare.
Florile de la al nostru loc`șor
S-au ofilit în zare!
Pustiu e tot în mine,
Am sânge rece-n vine,
Iar nouri plumburii
Se-abat asupră-mi...
Te văd ca-ntâia oară,
Ce miros de primăvară!
Privești direct la țintă,
La inima mea frântă.
Dar
Dă-mi mâna ta, lângă a mea s-o simt,
Dă-mi glasul tău, glasul tău vestit,
Ca pe mâna ta iubire să-ți împletesc
Iar glasul tău în cutie să-l păstrez.
Și de nu mai vrei vreodată să mă privești,
Eu
Ciudat că avem răspuns la orice întrebare
Dar nu știm să întrebăm ce ne dorim mai tare.
Cunoaștem tainele ascunse ale lumii
Dar nu și să le interpretăm, așa cum spun unii.
Ciudat cum
Să uit aș vrea când în jur totul e pustiu,
Când sunt acolo unde nu aș vrea să fiu,
Unde nici zgmot, nici liniște nu e,
Doar nimeni îmi este aproapele!
Să uit că întreb și nu aud răspusul,
Că
Când am privit spre marea agitată
Un suspin m-a cuprins de-ndată,
Furtuna se-arată foarte vioaie,
Marea nu are pe cineva să o ferească de ploaie!
Iar frunzele copacilor se mișcă,
Se strivesc
IM