Poezie
Privirea ta
1 min lectură·
Mediu
Ca o ploaie din cer,
E rece și m-ascund.
Mă lupt, dar e de fier
Și tot mai tare m-afund.
Mă uit și sunt pierdută,
Ca într-un labirint.
Ieșirea este mută,
Umbre mă cuprind.
Sunt prinsă în lațul
Din care n-aș mai vrea să scap,
Și cât de cald îți este brațul
Când nu mai știu ce vreau să fac.
Mă simt atât de mică
Când zăresc privirea ta.
Bucăți din inimă îmi pică,
Iar valul vine și le ia.
Urme din ele nu rămân,
De parcă n-ar fi existat.
Se pierd în zare și se frâng,
Și degeaba m-am luptat...
E aproape și căderea...
Și exclud cuvântul -nu-,
Căci mă frământă întrebarea
Oare când vei știi și tu?!
001924
0