Ileana Popescu Bâldea

În chinul de-a curge-ntre maluri, fără-nțeles de dragostea ta, un țărm stingher.. bătut de valuri, așa te simți…fetița mea. Aș vrea să-ți ating tâmplele

Zâmbetul tău face Pământul să se rotească, și păsările…și cuvântul și roua sângelui și semnul dintre treceri… lumină a singurătății! Ileana Popescu Bâldea

Poate visezi cum plânge toamna, Cum cornul lunii mi-e tras pe rădăcină- Atât cât între cer și malul tău Să port în iriși aburi de lumină. Poate visezi cum trece toamna, Cum sângerează inima-n

Pe care cer te pierzi în valuri? Pe care nor te risipești? Rătăcitor printre iluzii, c-un ochi închis și unul șters… Doctor de vise, fără leacuri, actor de piese

M-am adâncit în iarba din cuvânt. Ce reavăn, pământul de sub mine! Creșteau prin pori silabele de vânt și virgule-mi puneau iubirile divine. Priveam spre cer rotindu-mă prin nori… Mai albă

Mă strecor printre voi, diafani și stingheri Aș putea să v-ating... dar mi-e teamă de gând Între Cer și Pământ mai e loc pentru voi… Printre răul din om…printre lacrimi plângând…

Eu port în suflet inimi de cuvinte, Rime căzute demult din calendar Și nu mi-e teamă de litere mai albe Și nici de ritmuri uitate -n buzunar. Eu port în suflet amurg și licurici, Seara

N-am să-nțeleg niciodată pentru ce frunzele nu pot să comunice între ele pentru ce primăvara sau toamna sau orice alt anotimp cunoscut sau imaginat de universul fiecărei treceri își

Să nu te superi de n-am să pot să vin! Voi zăbovi, de-o stea, printre izvoare, cu clipocit de dor, iubire și suspin și galbene cuvinte, cu răni în buzunare… Să nu te superi de umbrele le-am

Zâmbeai( cred). Știam că ești tu( dar păreai diferit). Timpul trecuse prin tine și-ți pictase pe obraji, umbre. Þi-am sărutat fruntea. Ai întors capul, ca o adiere. Îmi doream să te îmbrățișez

Clipe cad. Le aud. Cioburi în aer. Hiat în unde. Lumină. Alt contur. Uimire! Alerg din urmă cu mine… Cine sunt? Unde sunt? 3000…- se pare! Poate …frunză! Și durerea în mine se

În fiecare toamnă trec… Pe vânt prind frunze de gutui... Și-n țipăt de cocor petrec Un gând pribeag și amărui! Ileana Popescu Bâldea

Tot cad deși m-ai aruncat odată de pe ram mai am frunze ce se pot roti adiate de-o boare de verde un puf de păpădie m-a atins acolo, sus- unde doar norul trece jos și umil în palmă

Arbore cu păsări înlăuntru, vânt de împrumut, virgula dintre cer și pământ, prețul ploii cu nori de lut, lacrima cu fața în jos, dor de scrum mincinos, cer cu un singur copac, pădurea

Și totuși… pe tâmpla acesta va curge uitarea? Vor troieni iubirea nopțile somnambule, sufocarea poemului de-atâta chemare, pleoapele roase de irișii- căutând privirea din cuvinte? De-aș