nu știu să scriu despre îngeri...

...doar despre timp. îl îmbrac cum vreau, îl trezesc atunci când consider și-i servesc cafeaua când pot. amară sau dulce, după cum este dimineața. nu mă ceartă, apropie sprâncenele surprins și mă rotește pe taburet până când îi zic să mă lase, să plece pe străzi, să dea mâncare la căței sau să spele mașina. nu comentează, îmi arată degetul, își acoperă fața cu gluga largă și dispare. stau. visez. stau. la început mă simt bine, apoi, un fel de dor ciudat mă face să-l strig. apare, înclină capul și-mi mângâie mirarea. în ochii aceia verzi și tulburi citesc, întotdeauna, întrebarea... "De ce nu mă folosești? De ce pierzi vremea?" . "Nu știu" - îi răspund și mă așez pe taburet, să aflu. astăzi a nins din nou, am alunecat între lumi fără să-i spun ceva. mâine, mâine sper că va fi altfel... noapte bună, timpule!