igor cladov

încă din prima strofă poemul te coboară în catacombe(aici nu e Alice în Țara Minunilor, aici e Alice \"între tunete și bucăți de omenire\" mitraliind orice urmă de falsitate cu un cinism îndrăcit).
un text care te determină să te simți ca o Ariadnă fără fir în labirintul fiarei, sau, de ce nu, a \"jetului de lumină\"... îți pompează adrenalină în vene, îți crispează măruntaiele, aici nimic nu e în limite normale, catharsisul însuși face implozie lăsând în urmă nu o gaură neagră ci mai degrabă acel \"perfect circle\" cu care ne-a obișnuit până acum autoarea.
aproape de final, cu acea
\"ploaie ca sfârșitul/cu tot ce înseamnă mai urât sfâșietor mai trist și mai mârșav la o ploaie sau la o despărțire\"
poemul te purifică, te udă până la os dar totuși nu te îngroapă sub aluviuni.
poemul nu mușcă din necesitatea de a se apăra.
el mușcă sub impulsul unei furii perfect legitime.
e un asalt. în niciun caz o retragere.


cu plăcerea lecturii,
mă înclin.

ai cateva chestiii misto aici raluca
(cam prea multe comparatii pentru gustul meu,uneori sunt ok, alteori dau o tenta facila textului cu pricina, dar asta e problema mea, nu neaparat a textului de mai sus)

daca mai strecori putin, ramane ceva frumos :)

cred ca toate ioanele din generatia \"cu cheia de gat\" isi amintesc mirosul ala de sampon de urzica, mirosul tristetii.


ultima strofa ar putea sa lipseasca foarte bine. poti sa termini la mirosul ala al tristetii. are un alt impact...

Florentina,

Știu ca acum îți sunt antipatic dar poate că îmi vei da și tu dreptate peste ceva timp când, recitind textul (dincolo de nostalgia care te va lovi poate) îl vei găsi și tu la fel de anemic pe cât îl găsesc eu astăzi. Mai ales că vrei să-l publici într-o carte. Presupun că ți-ar plăcea ca viitoarea carte să fie cumpărată și de cititori care nu-ți sunt rude sau prieteni. :)

În umila mea opinie de cititor total neavizat, bucata asta de proză (cel puțin în stadiul actual) pusă într-o carte nu ar face decât să îngroașe teancurile de maculatură. Dar...să mă ajute cerul să mă înșel când spun asta. Spre comercializarea cărții tale peste 100 de bucăți.
Deși mi-e tare milă de copaci. Se doboară în 3 minute. Cresc în 30 de ani. :)

Un comentariu negativ la adresa textului nu înseamnă otravă. Otravă ar fi dacă aș face atacuri la persoană. Cred că nu am alunecat pe această pantă. Nu te cunosc dar presupun că ești o persoană ok. Cel puțin așa vreau să cred. Nu mi-aș permite așadar, să te stropesc cu vitriol :) Mai ales că m-ai avertizat că ești chimistă :P

E doar o părere care se referă strict la text și nu la autor. E un atelier și se presupune că interacționând (chiar și negativ – atâta timp cât, repet, nu se fac atacuri la persoană) userii vor avea ceva de câștigat. Plus că de cele mai multe ori , elogiile gratuite nu ajută cu nimic la evoluția unui autor.

Ps : comentatorul va putea „mai mult” în momentul în care va remarca la textele tale ceva „mai mult”. Până atunci acceptă-l așa cum este, al draq și cu argintu viu pregătit :)
Și să fii sigură că atunci când va fi cazul voi fi primul care va face o reverență în fața textului tău.

Te pup și nu te încrunta din pricina unor astfel de fleacuri. Tot răul spre bine să fie :)

de la \"dansul zglobiu al fulgilor de nea...\" pierzi cititorul omule.

ii ucizi orice dorinta de a parcurge mai departe textul.

de fapt totul incepe de la titlu. suna a Acasa tv. a zana surprizelor. a ce vrei tu.

Fad si siropos. Textul e atat de plictisitor incat se prabuseste grandios in el insusi.

Genul de proza care poate captiva mic-burghezele dupa masa de pranz.

Telenovelistic, lipsit de expresivitate, teribil de plat si mult prea patetic in ceea ce transmite.

Nu am nimic personal cu autorul si sunt convins ca poate mai mult de atat, insa astfel de texte mediocre nu justifica accesele de entuziasm.


Presupun ca voi fi la off …desi m-am referit strict la text :)

Salutari.

De ce poezie și nu o bucată de proză? Nu spun că abordarea universului rural plus natură nu s-ar preta în poezie. Dimpotrivă. Doar că e nevoie de multă măiestrie pentru a nu spune chestii plate, fade, care s-au mai spus de zeci de ori până acum. Și mai ales de concizie. Că slavă cerului, de scrieri bucolice și prolixe nu duce lipsă literatura noastră.

Deși e binevenită o poezie care să fie situată în exteriorul sferei urbane , cred că e o zonă destul de riscantă la ora actuală.
Și pentru că tot se marșează pe descriptiv în text, ar putea foarte bine să fie și așa:
(eu știu, poate ca fragment care să aibă și o continuare, să se închege în ceva mai consistent)


Măgurile astea sunt niște fânețe de-ale noastre din bătrâni care fac fânul acela ca mătasea - i se zice de oi - părând că se prăvălesc peste valea poienii ca o grozavă cădere de ape
sub niște ceruri largi.

Se duc până-n pustietățile muntelui la tăul de la zănoaga boului, la frunți și la zmăoaica și aproape că se pierd în lărgământul acestuia. O treabă care amintește de niște vremuri când prin părțile locului oile erau mai multe decât oamenii și era mai bine -zic unii.

Însă este țăpișul ăsta până să ajungi. O parte din cărarea dintre fagi unde spinarea dosului iese la vedere așa cum este ea, numai stâncă. Un loc ca păretele - cum ziceau cu un anume respect cei ale căror picioare și inimi și minți îl înfruntau în fiecare vară după sfântu\' ilie și după târgu\' de la găina când se urca la măguri pentru coasă.

Ar fi fost de ales ce este drept, pe la râpa roșie - de pildă. Locuri mai domoale, mai aproape de putințele orișicui. Oamenii apucaseră însă din vremuri și a te feri era un semn cât se poate de limpede despre cum stau cu adevărat lucrurile. Gata! ziceau rânjind
mai ales cei care simțeau că sunt ei înșiși pe-aproape.

De-acuma să se-mpace cu baba și cu nurorile, să dea feciorilor ce-i de dat, să iasă mai din des naintea popii și să treacă pe la ăla care ia măsurile pentru...hmm. Ca să nu-l ia treaba chiar pe nepregătite...

Cât despre țânci, cu ăștia nu era cine știe ce întristare, au să poată la anu\' ori după, nu-i nici un fel de grabă - ziceau cu îngăduință și cu o anume invidie în glas aceiași gospodari.

Aici mà fraților, s-a pomenit vorbind într-o vreme unu\' drulea de pe valea cu schitu\' ținut de înțeleptul satelor ăstora până departe - țăpișu\' ăsta...hă...aici se sfârșește începutu\' și începe sfârșitu\' carevasăzică.

Pentru că la măguri nu poate fi nicicum altfel dacă-i de când se pomenește, dacă de-acolo ne tragem după cum a rămas vorba din vechime.

burduf nou, brânză bună ce-i drept dar mai veche prin zona asta...

aroma mi-e cunoscută :)

hai să fie pace și să ai baftă.

Monica nu era proasta deloc . as spune mai degraba ca (citandu-te) “sistemul ei imunitar era perfect dresat sa dea muie” :D

Ar fi misto daca te-ai detasa oarecum de texte, Helena. Daca le-ai privi ca si cum ai fi in exteriorul lor. Ca atunci cand te decorporalizezi. Te poti studia din toate partile. In rest esti pe drumul cel bun.

Un buchetel de flori de la mos igor :)

leo

ia și tu o roabă cu stele. (vezi, vezi? ei îți dau doar una singură io îți dau mai multe :P) :D

baftă multă cu lansarea și felicitări.

ps : hmmm...ce o fi oare dincolo de fluture...?

(hai că i-am luat pe ăștia cu stelele) :D))))))

lisandre felicitări pentru cărțulie și la cât mai mulți cetitori!

o criza existentiala ilinca...? :D)))))))

iesind la plimbare intr-o duminica
am avut sentimentul asta tare ciudat
de oras pustiu - nicio masina pe strada, niciun om (bine, eram io, da io-s ca si cum n-as fi deci nu se pune) si uite asa

si nimeni si nimic.

apoi a venit asta, cum ii zice si ne-am plimbat si am mers la cofetarie da era prea multa lume si apoi iar acas.

io eram asa cu lehamitea mea ea nu era acolo da nu m-am suparat si asta.

pana la urma am zis

lasa fata, va fi bine

si ea a zambit si io am stiut ca nu am cum sa o salvez si am lasat-o sa plece

si s-a dus si eu am fost trist o vreme dar apoi am ascultat carnea sfaraind si am stiut ca exista totusi ceva. si nimic.

ps: hai sa te iubesc putin ilincika :)sunt un zburator. vin la fereastra ta la noapte. ale tale doruri toate numai eu stiu sa le ascult...

ploaie
fâșâie o pungă imensă și goală prin seara orașului
femeia care vine din față ascunde între umeri o umbra

sunetul pașilor
lumina rece - o pasăre de pradă
se rotește deasupra apoi cade
se desface în fâșii la picioarele noastre
din limfa ei creștem
curgem mai repede
timpul se pliază la jumătatea distanței
suntem față în față
aerul se sparge în bucăți mari tăcute
vântul îmi șfichiuie gura
cu părul ei ud și negru

îmi strâng umerii
ascund în mine
o umbră

blur

M-am jucat putin cu poezia ta (fac asta cand ma prinde cu adevarat textul pe care-l citesc) sper sa nu fie cu banat. :)

Cam asa vad eu, de aici, de la mine. Olecuta mai compact, fara acele replay, rewind (le-am gasit in prea multe texte la prea multi autori – au devenit antipatice) fara „liniste” din moment ce exista acele „fâșâie o pungă imensă și goală …” si “sunetul pașilor” care presupun zgomot. si titlul ar putea fi „dare electrice” imi place mult cum suna chestia asta.

Cum obisnuiesc sa spun cand „ma joc” pe textele altora, e doar o parere- posibil sa nu se muleze pe ceea ce simti tu vis-a-vis de text, in definitiv autorul stie cel mai bine ce si cum. Daca te ajuta cu ceva, e ok, daca nu, fa pur si simplu abstractie de prezenta mea :)

Ps : place fiindca pare un cadru tensionat dintr-un film cand te astepti sa se intample ceva, ceva concret , ceva care sa-ti zburleasca parul dar nu se intampla nimic – momentul trece si ramai cu senzatia ca ceva iti scapa da’ nu stii ce :)


cu drag

Domnule But, m-ați ghicit. Sunt „vâlva lupilor” Dacă sunteți bănățean și mai și cunoașteți legendele bătrânilor, înțelegeți la ce mă refer. :)

Nu am nimic personal cu dvs și dacă au existat „colți” atunci acești colți au vizat doar textul nu și omul din spatele textului.

Anca, nu e vorba de nicio confuzie. Așa cum am scris mai sus, respect convingerile tuturor.
Când am spus „categoric, fără dumnezeu” mă refeream la ce reprezintă expresia asta pentru mine – un zeu de mucava situat în exteriorul omului, pe cât posibil undeva, în sfere intangibile, care poate fi „contactat” doar prin intermediul bisericii. Refuz să cred în existența unui astfel de zeu sau dumnezeu sau spune-i cum vrei. Din punctul ăsta de vedere mă pot autoproclama fără rezerve ateu (deși detest catalogările) Dar când spun asta sunt de regulă autoironic :) Pentru că de fapt nu sunt de partea niciunei tabere. Ar însemna implicare. Și mie îmi lipsește cu desăvârșire apetența pentru așa ceva. Îmi permit să fac o analogie și să spun că sunt asemenea mercenarului neutru, capabil să lupte și de o parte și de alta a baricadei dar care face chestia asta cu detașare, fără să-l intereseze plata sau rezultatul final al luptei respective.

Și mai spuneam că dacă există „dumnezeu” (în ce mă privește, utilizarea acestui cuvânt e doar un automatism) atunci strict pentru mine - acest dumnezeu sunt eu. Așa cum strict pentru tine, dumnezeu ești tu. Știu că afirmația asta e blasfemie în toată regula pentru un reprezentant al bisericii. Trufie. :) Însă pentru mine este doar un aspect care ține de firesc.

Sunt „înverșunat” pentru că mă gândesc la posibilitatea de a avea un copil. Și desigur, voi opta să nu participe la orele de religie. Și cu siguranță va fi privit într-un „anume” fel de profesori. Iar persoana care predă ora aia de religie le va spune copiilor din clasă că elevul cu pricina este un păcătos, iar copiii, cu preponderență creștini (și ușor influențabili) îl vor stigmatiza și-l vor marginaliza pe elevul respectiv. Pentru că așa se întâmplă Anca, fie că vrem sau nu să recunoaștem asta. Justificăm cu multă indulgență cruzimea copiilor prin „așa sunt copiii”Am trăit și eu asta pe propria-mi piele în școală când, curiozitatea specifică vârstei, mă determina să adresez părintelui sau profesoarei de religie tot felul de întrebări care „nu cadrau” cu sistemul lor de convingeri. Și răspunsurile lor nu mă satisfăceau deloc. Dacă în elementară și gimnaziu eram mustrat și mi se sugera că diavolul mă îndeamnă la „a ispiti”, în liceu am fost dat afară de la orele de religie pe motiv că sunt „ateu” și pot „sminti” pe alții. :) Recunosc – nu mi-au lipsit acele ore :)

Și ceva îmi spune că se vor naște din ce în ce mai mulți copii „răzvrătiți” iar paradigma creștină va fi incapabilă să le satisfacă setea de cunoaștere. Pur și simplu au un alt nivel de conștiință, diferit de cel al generațiilor trecute și presimt că acești copii vor stârpi din rădăcină toate cutumele care la ora actuală sunt considerate adevăruri supreme.

Nu cred că am fost „zbuciumat” sau am vorbit cu „ură” în comentariile lăsate sub acest text. Doar am prezentat problema din alt unghi. Calm și relaxat Anca :) Și mereu cu zâmbetul pe buze.

Nu vrea nimeni răul credincioșilor. Nici măcar lupul ăsta de Igor :)
O zi frumoasa tuturor.

Stimate domn :)

Credeți că dacă utilizez „tu” în dialogul cu dvs înseamnă că vă respect mai puțin? Suntem în mediul virtual unde se renunță de regulă la adresari prea formale. Nu am intenționat să fiu nepoliticos. Vă prezint așadar scuze pentru insolența de care am dat dovadă. Dar pentru că dvs vă simțiți ofensat de această „tutuire” voi fi cât se poate de apretat în limbaj :)

1 – Nu sunt „intelectual”. Am oroare de ceea ce reprezintă abțibildul ăsta. Și în genere, ador să ironizez această titulatură considerată de mulți un soi de insignă bună de pus la rever. Sunt un om simplu căruia îi place să citească uneori. Atât și nimic mai mult.

2 - îmi mențin în continuare părerea potrivit căreia ați încadrat acest text cu prea mare lejeritate la categoria eseu. Puteați foarte bine să încadrați la „personale – gânduri”. Nu vreau să fac aici un expozeu despre tehnica eseului. Am convingerea că știți și dvs foarte bine ce ar trebui să presupună un eseu, indiferent de tema aleasă.

Suntem într-adevăr pe un site de creație literară care presupune pe lângă „împărtășirea trăirilor personale cu ceilalți” și acceptarea faptului că potențialii cititori sunt îndreptățiți
să-și exprime părerea pe marginea unui text. Fie această părere apreciativă sau nu. Altfel nu ar mai fi existat căsuța pentru comentarii. Încercați să fiți obiectiv și să apreciați o „critică negativă” la fel cum apreciați și opiniile pozitive. Consider că nu am dovedit nici lipsă de respect și nici „răutate” față de dvs. Mi-am expus punctul de vedere vis-a-vis de textul pe care l-ați postat. Text șubred din punct de vedere al conținutului mai ales că vorbim de eseu. Modul facil în care ați abordat această temă, lipsa unei argumentații solide, toată lamentația dvs „unde a dispărut credința strămoșească, cât mai îngăduie dumnezeu generația îmbuibată de nonvalori” etc, m-a determinat să scriu ceea ce am scris în comentariul anterior.

3 – Vă asigur stimate domn că sunt suficient de documentat în privința religiei creștine (și nu numai – să spunem că am studiat într-o vreme, din pură pasiune, istoria religiilor) încât să-mi permit să fac anumite „afirmații puerile” :) Sau, cum plastic vă exprimați dvs, să le „arunc”. Spuneam în comentariul anterior că respect credințele sau convingerile celor din jur chiar dacă se întâmplă să nu le aprob într-un for lăuntric. Întrebarea este următoarea: domnia voastră, și în general, preoțimea ortodoxă, poate accepta că există și oameni care au un alt punct de vedere în privința ideologiei creștine? Este biserica dispusă să recunoască faptul că nu este deținătoarea adevărului suprem când vine vorba de modul cum a luat naștere acest univers și ființa umană? Mă îndoiesc. Mi-ar plăcea să văd mai multă flexibilitate, mai multă deschidere în rândul slujitorilor bisericii, și nu această atitudine ermetică, refractară la progresul științei.

4 – cred că voi fi capabil să găsesc o modalitate de a-mi educa eventuala odraslă în așa fel încât să nu-i contaminez gândirea cu tot soiul de „viruși” aparent inofensivi :)

5 – Din ce am citit în unul din comentariile postate mai sus, chiar dvs sunteți cel care admite faptul că nu mai există preoție făcută din vocație ci doar „meserie” prestată strict pentru foloase materiale și că, aceeași preoție este, citez „un teatru ieftin, de doi bani, cu care credem că putem să aprindem suflete”. Dați-mi voie să vă aprob din toată inima. Cabotinajul și anumiți reprezentanți ai bisericii se juxtapun perfect :)

6 – Nu am negat și nu voi nega niciodată contribuția bisericii la promovarea artei. Chiar dacă mă pot extazia în fața unei fresce sau a unei icoane pictată cu mult rafinament, admirația mea se rezumă doar la obiectul în sine și nu neapărat la ceea ce reprezintă el din punct de vedere religios. Mai spun că mi-ar plăcea să vizitez cât mai multe locașuri de cult fie că sunt catedrale, sinagogi, moschei sau temple, deși nu aș simpatiza pesemne cu ceea ce se predică în aceste clădiri.

7 – nu am afirmat niciodată faptul că aș fi „cel mai deștept”. Posibil să fiu un tâmpit. Cine să mai știe...?

8 – oamenii ca mine nu ar putea în veci să pornească războaie. Igor este doar un vajnic apărător al butoaielor cu vin, ocrotitor neostoit al coapsei ronde, mai mult copac decât om, mare iubitor al sărăciei în duh, leat cu cerul și pământul, doftor în contemplatul acestei plămădeli numită lume, înalt dregător în ordinul jerpeliților, poreclit uneori și Toropeală cel Blajin. :)

9 – Sub nicio formă nu am încercat să vă „impun” cum să gândiți. Sunteți liber să aveți orice convingeri doriți dvs, tot așa cum eu sunt la fel de liber să am orice convingeri doresc. Repet: tot ce am „comis” a fost să fac un comentariu „la obiect” pe textul dvs – în calitate de simplu cititor. Dacă mă detestați...asta e. :) Eu vă găsesc foarte simpatic.

10 – Sper să înțeleg și eu într-un final de ce sunt aici. Care e scopul.

11 – Posibil ca atât întunecimea mea, cât și luminăția voastră, să greșească în aceste convingeri, așa cum este la fel de posibil să avem amândoi dreptate :)

Numai bine vă doresc și eu și vă rog să mă iertați dacă am fost prea dur în comentariul anterior.

O noapte liniștită.

mai sunt typo. scuzele mele.

Domnule But,

Te rog să nu vezi în acest comentariu un atac la perosană. E doar un punct de vedere. Și de vreme ce postezi aici orice user de pe acest site are dreptul să-ți aducă ceva feedback - fie că-ți place sau nu.

În primul rând ai încadrat acest text la categoria eseu cu prea multă lejeritate. Nu găsesc aici nici elevație, nici referințe culturale cât mai ample, nici o informație bine argumentată care să mă determine să spun wow!

La nivel de structură, redactare și acuratețe a ideilor... lasă foarte mult de dorit.

O mână de panseuri clișeistice, dogmatice care nu reușesc (oricât s-ar chinui) să imite
măcar umbra palidă a unui eseu.

Dacă textulețul ăsta poate fi declamat (cu mult succes la audiență) la finalul slujbei duminicale, într-un cătun izolat, alcătuit din oameni foarte în vârstă care nu au avut niciodată contact cu știința, nu putem spune același lucru despre publicarea sa pe ceea ce se dorește a fi un atelier de literatură.

Și acum, să ne oprim puțin și asupra subiectului pe care l-ai abordat mai sus „cu sau fără Dumnezeu?”

În opinia mea (subiectivă și posibil eronată) categoric fără dumnezeu.
Îmi permit să afirm cu tărie : fără zei și în genere, fără instanțe supreme percepute de om ca divinități. Acceptarea și supunerea oarbă în fața unui zeu (indiferent de religia care „promovează”acest zeu) denotă o monstruoasă obtuzitate și un caracter îngrozitor de slab.

Cum spuneam la începutul acestui comentariu, este doar punctul meu de vedere. Am dreptul să-l exprim public însă nu doresc sub niciun chip să-l bag pe gât altora. Respect adeziunea altor oameni la anumite sisteme religioase, oricare ar fi acestea. Chiar dacă eu simt nevoia să o dezaprob, e opțiunea lor, credința lor.

Nu voi face referire la alte religii ci mă voi limita strict la creștinism, religia care predomină pe plaiul mioritic.

Fundamentată pe ce anume? Pe „adevărurile” livrate de-a gata în biblie. Carte „sfântă” care a fost scrisă și rescrisă de biserică în funcție de interesele acesteia. Nu există dovezi concrete care să ateste evenimentele descrise în biblie. Niciun om sănătos la cap nu va înghiți pelteaua asezonată cu amenințări bolnave servită pe tavă de creștinism (măcar în privința descrierii iadului au dat clericii dovadă de imaginație) :)

Vorbești stimate domn, cu mult patetism, despre „mugurii curați ai generației de mâine”. Despre „distrugerea” spirituală a generațiilor viitoare prin necredință. Eu aș spune că se încearcă imbecilizarea acestor „muguri curați” tocmai prin predarea religiei în școli. În era atâtor descoperiri științifice, când fizica cuantică și cercetările atâtor savanți care și-au dedicat întreaga viață pentru a înțelege acest univers, vin și întăresc o numită teorie (posibil să nu fie cea corectă - adevărul suprem - însă deocamdată este cea mai plauzibilă teorie, cea mai de bun simț prezentată până acum) și anume, teoria potrivit căreia acest univers s-a creat singur, că nu a fost și nu este nevoie de un creator, un moșulică bărbos care să-și arunce „robii” în iad sau în rai într-un mod absolut arbitrar – într-o astfel de eră, dumneata consideri că biserica mai poate fi credibilă cu poveștile sale gen moș crăciun?

În loc să educe copiii într-un spirit al gândirii libere, creatoare, o gândire capabilă să deschidă mereu orizonturi noi, în loc să-i învețe să pună totul sub lupă, să cerceteze și să analizeze la sânge orice informație care li se prezintă drept adevăr de nestrămutat, ce face în schimb, această mult venerată biserică?

Predică „teama de dumnezeu”, pentru că omul este „robul” lui dumnezeu și dacă nu împlinește exact voia acestui dumnezeu va arde în focurile iadului. Unde e Dragostea
în toate astea? Din start se pornește cu un șantaj psihologic de cea mai joasă speță. Este ca și cum ai dresa un animal sălbatic folosind bătaia. Te va asculta poate din frică însă va pândi momentul să te sfâșie. Și iar întreb: unde e dragostea în toată această cămătărie?

Să presupunem că ar exista o formă de inteligență care a stat la baza tuturor lucrurilor. De ce aș avea eu nevoie de un intermediar gen religie biserică etc pentru a stabili o legătură cu această inteligență?? De ce atâtea ritualuri stupide pentru a intra în grațiile acestei divinități? Dacă există dumnezeu atunci mă conține și îl conțin. Fiecare om își este propriul său dumnezeu. Nu avem nevoie de o altă ființă umană (mă refer aici la clerici) ca să-i vorbim acestui dumnezeu.

Posibil ca la începuturile sale creștinismul să fi fost curat, frumos. O paradigmă salvatoare pentru oamenii care trăiau acum două mii de ani. Însă de-a lungul timpului chiar „slujitorii domnului” au fost cei care au pervertit în ultimul hal această religie.

Și nu mai „ține” părinte, nu mai ține. Nu mai este de actualitate. Religia mai poate oferi consolare doar acelor indivizi gregari care simt nevoia unui astfel de refugiu călduț.

A fost creată pentru a stăpâni turma și va sfârși călcată în picioare de turmă.


Instituția bisericii este retrogradă și ipocrită. Mulți slujitori ai bisericii sunt mercantili și filistini până în vârfurile unghiilor. (îmi amintesc un preot care juca la ruletă cot la cot cu mine, înjura ca un birjar și a doua zi la slujbă predica „nu iubiți banul că este ochiul dracului” :) Poate or fi existând și preoți care posedă verticalitate...însă mi-e din ce în ce mai greu să cred asta.

Cum spuneam și în comentariul de la offtopic, toate religiile sunt găunoase, nocive și absolut inutile. Pentru că presupun de regulă, existența unei zeități de carton a cărei bunăvoință trebuie câștigată prin tot soiul de ofrande și rugăciuni plătite, prin tot soiul de canoane care au drept scop înăbușirea instinctelor naturale, absolut normale. În creștinism, oamenii care nu se botează nu sunt oameni, ei trăiesc în afara „luminii”, sexul care nu urmărește strict reproducerea e un păcat, o altă orientare sexuală? vai! conduce fix spre cazanul cu smoală, munca în zilele de sărbătoare înseamnă păcat (și avem tată de-a sfinți...să tot benchetuim zilnic) dacă nu te spovedești și dacă nu te împărtășești trăiești în păcat, dacă nu ți se fac nu știu câte slujbe după ce mori nu ai nicio șansă să pupi iarba aia verde și alte asemenea aberații inventate de biserică etc etc.

Plus că Dorian are perfectă dreptate. Dacă e să consultăm istoria, religiile au stat la baza multor conflicte sângeroase. Să mai pomenim oare de inchiziție...?


Și veșnica lamentație a fețelor bisericești „tânăra generație este în ghearele diavolului și alunecă tot mai mult pe calea întunericului” Pff.

Cum să-i spun eu părinte, copilului meu (dacă voi avea chef să fac unul) că dumnezeu a luat o mână de țărână, a suflat peste și a plămădit astfel prima pereche de oameni? Apoi Eva cu Adam = love și așa au apărut primii lor copii care s-au împreunat între ei rezultând astfel această omenire? ( care apropo, trebuie să fie degenerată de vreme ce a apărut dintr-un incest ) :)

Oare nu mai bine îi las acestui copil libertatea de a stabili singur la momentul potrivit – în cazul în care simte nevoia să creadă în existența unui dumnezeu – cine să fie acest dumnezeu? Poate nu va fi un dumnezeu creștin, poate va fi unul musulman. Sau evreu. Sau budist. Poate va fi oricare dintre zeii considerați păgâni.

De ce să-i spăl creierul de mic? De ce să-l handicapez în felul ăsta?

Poate va decide să fie ateu. Să spunem că eu aș fi creștin fervent. Am oare dreptul să-i impun credința mea? Să-l reneg și să-l dezmoștenesc doar pentru că a ales o altă potecă?

Aș vrea să nu mă înțelegi greșit.
Nu sunt un extremist. Chiar dacă nu sunt adeptul niciunei religii, le tolerez pe toate. Presupun că sunt un „rău” necesar. Credincioși sau necredincioși, ar fi foarte frumos dacă am putea conviețui într-un mod cât mai armonios. Accept faptul că există posibilitatea ca aceste convingeri ale mele să fie eronate. Accept faptul că nu există un singur adevăr suprem, ci mai mult ca sigur, o infinitate de adevăruri. Sau, mai corect spus, există un adevăr pentru fiecare om în parte.

Însă adevărul tău nu va funcționa pentru mine și adevărul meu nu va funcționa pentru tine. Just? :)

Sunt foarte multe de spus referitor la tema abordată de dumneata. Deja m-am lungit prea mult. Dar m-am gândit să vin cu un comentariu „aplicat” de vreme ce redactorii mi-au băgat la off prima vizită. :)

Pe final nu pot să spun decât următorul lucru: Poți simți Dragostea, Lumina Și Adevărul chiar dacă te afli în afara unui perimetru religios. Și faptul că ești un paria pentru biserică nu înseamnă că ești un „ușuratic”. Aș spune părinte, că lipești etichete cu prea mare ușurință pentru cineva care este în slujba iubirii de hristos și de aproape.

Salutări.

Ps: Domnule Sibiceanu, cu toată stima, cred că autorul acestui \"eseu\" este cel care a tratat cu \"superficialitate\" tema divinității.

hmmm...autoarea mea preferată. :)

mie îmi place de tine. nu mă plictisești deloc.

e nevoie de curaj (și talent) pentru abordarea unei astfel de teme într-o poezie.
în sensul că e destul de dificil să vorbești despre „suflet” fără să aluneci spre șablonard.

însă mixul ăsta de protozoare și chestii metafizice e... foarte foarte șic. dap. ăsta e cuvântul.

ilinca, reverențe...

alea care aveau mereu șorțulețul apretat, fondele cele mai albe și mai mari, erau așezate mereu în prima bancă, proveneau din famelii înstărite de intelectuali, nu se jucau niciodată cu noi, ăștia copii săraci din clasă, puteau lua râie sau cine știe ce microb(așa le-a spus mami și tati) învățau mecanic absolut totul, le vedeai cu păturica cu păpușele în fața blocului supravegheate de ochiul matern din fereastră (nu aveau voie să depășească perimetrul, era periculos și „nu se cădea” pentru o fată de familie bună să facă asta, erau învățate de mici că trebuie să fie musai mirese, musai să ajungă șefe de promoție mai târziu, musai neveste obediente capabile să se „poarte” în societate, și desigur, nu ieșeau din cuvântul părinților, chiar se transformau în toate astea.

măi ligio, bine le mai spui :)

bărbat fiind, nu pot decât să te iubesc.
Muiere fiind, asemenea :)

Bravos!
Un cititor care nu poartă chiloți când stă pe coșul de baschet :D

no, poema aiasta nu-i porno deloc. di ci apare capu\' di mort?

asa. apoi:

toate filmele porno au un final trist draga mea.

viata este un film porno cu final trist (ioi, chestia asta suna a vers tipic agonistic :D))))) treci si tu peste :P

place ironia asta naiv-domoala
ascunde chestii mici perverse

iaca a trebuit sa zic.

nu stiu de ce
da\' ma zgarie punctuatia pe un astfel de text

vocea ta nu e sacadata alisule
vocea ta e curgere fluida

si asta e una din marcile tale

iaca de asta zic ca ai putea renunta la cele semne

in rest (cu exceptia \"si stiu ca asta va fi poezie\"- redundanta)

poema are koi
&
sensibilitate (iubesc mixul asta la tine)

cam asta. te tzuc.

ps. si baga un roman intr-o zi!