Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Neconvingător de convins

1 min lectură·
Mediu
Clipă de clipă
Mă aștern în fața pașilor tăi, Doamne
Răstignindu-te secundă după secundă
Pe mărăcinii înțelenitului lut
În care de mult nu a mai crescut o cruce.
Înalți piramide din sterpe și mute cuvinte
Amăgind înaltul cu sfidătoare cântări
Pe scara deșertăciunilor și a slavei pustii
Mă ridic în fățarnice rugi
Către același cer fals – iluzoriu.
Aduc jertfe spurcate pe altarul neființei
Arderi de tot întru ispită simțiri
Spre desfătarea celor care m-au golit de lumină,
Cobor în adânc pustiită epavă
În care de mult nu mai miroase a Dumnezeu.
Abandonat îngerul șchioapătă înapoia umbrei,
Din ochi s-a șters până și cea din urmă icoană,
Orbecăi căutându-mă prin scorburi de suflet,
Plec genunchii neputincios în fața păcatului,
Împătimit îmbrățișez întunericul.
Euharistic îmi sfâșie demonii trupul
Puțin pentru atâtea guri nesătule,
La cina cea dintre două clipe
Se îngrețoșează până și viermii -
Crucificat fiind fără binecuvântare.
001434
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
148
Citire
1 min
Versuri
25
Actualizat

Cum sa citezi

Iftime Vasile. “ Neconvingător de convins.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iftime-vasile/poezie/1745371/neconvingator-de-convins

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.