Poezie

Neputințele aceluiași Noe

1 min lectură·26 septembrie 2007

Mediu

Plouă ca în Bacovia iubito,

Privește pe fereastră cum se deșiră norii

Strâmb și fals precum niște lacrimi de îngeri fățarnici

(Cerșetori stingheri la porțile cerului).

Plouă cu stropi de întuneric iubito,

Își stoarce luna tristețea peste coliviile gri …

Noapte peste noapte, toamnă peste toamnă,

Se descompun statuile curgându-le plumbu-n noroaie,

Putrezesc suflete decojite de umbră

Și rădăcini dezbrăcate de muguri.

Privește cum se îneacă iubirile în lacrimi de demoni,

Cum se amestecă negru cu negru

În acest cimitir de atomi

Ne-om întâlni în copite de cai

Poate mâine.

Degeaba te răstignești în metanii,

Degeaba ți-ai crestat aripile,

Pe care creștet o să-ți odihnești zborul?

S-au prăbușit catedrale iubito,

În brațe de cruci și-au făcut dracii balansoare

Și Noe nu mai vine.

Sau poate că s-a făcut deja strigare

Poate că nu toate speciile i-au făcut trebuință.

Nu mai plânge

Apa potopului e mult prea sărată

Ne-om întâlni în copite de cai, iubito

Poate mâine

În copite de cai, poate mâine.

001.983

Iftime Vasile. “Neputințele aceluiași Noe.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iftime-vasile/poezie/1745658/neputintele-aceluiasi-noe

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.