Poezie
Pantocrator
2 min lectură·
Mediu
Stăpâne deplin ai fractalilor unici,
din care purced orbite și cârje de aer,
călăreț fără saț pe spinările zilelor,
când cobori în cuiburi de purpură,
de ce sfâșii corolele crinilor
și stelele țipă?
Ne-arăți doar rotundul pântecului
și spargi dinadins câte un colț al clădirilor,
pentru a-ncurca pașii vulpilor
vânate cu surle trufașe.
Îmi curge sângele prin viori si fructe aprinse
când te arăți
între laturile unghiului deschise spre cer,
un du-te-vino incandescent desenând
pe diagonalele de prezență și umbră.
În ce glob de sticlă, în ce ochi de piatră
îmi vei căptuși cu fulgi risipiți
culcuș de tăceri fără reazem și slavă?
Pantocrator
Maître tout-puissant des fractales uniques,
dont naissent orbites et béquilles d’air,
cavalier sans repos sur les reins des journées,
quand tu descends dans des nids de pourpres,
pourquoi tu déchires les corolles des lys
et les étoiles crient?
Tu nous montres seulement le rond de ton ventre
et tu casses à dessein les coins des maisons,
pour embrouiller les pas des renards
chassés à cor et à cris orgueilleux.
Mon sang coule parmi violons et fruits en flammes
quand tu te montres
dans l’angle les côtés ouverts vers le ciel
qui dessinent un va-et-vient incandescent
sur les diagonales de présence et d’ombre.
Quel globe de vitre, quel oeil de pierre
enveloppent à des flocons dissipés
mon gîte de silences sans support et gloire?
023.866
0
CD