Hogiu Adrian

Cărări spre soare prin gândurile negre ale celor care își calcă în picioare trupurile pline de noroaie. Zâmbetul acesta fals l-am vazut aseară în timp ce țineam în palmă pașii celor care

Astăzi pentru câteva secunde, astăzi, Da astăzi Scrumul de țigară, al unei țigări încă nefumată și-a găsit sfârșitul Pe fila goală a ultimei cărți neterminată în paharul acesta făcut dintr-un

ai renunțat de mult să mai calci pe piciorul încă nevindecat rănile suferite în cel de-al doilea război mondial sunt acum simple amintiri povestite de un băiat prins și el în propriul lui

știi melodia asta o ascult de fiecare dată când îți simt aproape trupul fraged ca al unei căprioare în care glonțul își caută locul de veci nu înainta poezia asta am scris-o lângă trupul

boala mi-a înfundat arterele inimii prin mintea mea zburdă de-o eternitate douăzeci și două de zile parcă nu se mai termină odată această poveste lângă calculator pe-o masa veche o carte

mâinile ei pe lângă trupul gol caută un loc unde pământul s-a întâlnit cu dumnezeu o singură dată mi-am aprins țigara acolo unde vântul s-a întâlnit cu buzele tale îmi arăți că pereții

hainele de pe mine au însemnele diavolului sângele se scurge spre sânii tăi mai frumos ca orice răsărit mi-e trupul sfâșiat, carne, sânge, drumul pietruit, moarte subită viermii se adâncesc, din

aș fi vrut ca atunci când plouă să pot să întorc pământul cu susul în jos după care să îl pun la loc alb am reușit să înțeleg cum se face că omul năpârlește în fiecare săptămână de două ori

în fiecare zi din mâinile Domnului picură sânge

suflet de copil prin mâinile Domnului trecut

și am încetat să mai alerg singur prin ploaie încă de când mi-au crescut pe trup noi rânduri de piele am trăit cu iluzia că mâine o să pot să te iubesc pentru ultima dată nu mai pot să trec

tu ești femeia-om ai gâtul înfășurat într-o basma îți cresc pe corp frumoasele femei în casa de alături pe masă o bucată de pâine mucegăită în sobă parcă același foc ardea doar când îmi aplec