heghedus camelia

a lui Lion Feuchtwanger, a fost una dintre acele cărți, pe care le pot enumera oricând, ce au acționat asupra mea ca un șoc puternic la o vârstă destul de fragedă. articolul e semn de aducere aminte despre acele lucruri care pot modifica traiectoria unei vieți, cu atât mai mult cu cât într-o deplină independență de alți factori iei cunoștință de ele. ba da Anni, au observat oamenii și de multe ori m-au chiar supraprețuit. eu nu încetez să-i mulțumesc lui Radu, în gândul meu, pentru ideea acestui spațiu de dialog, învățare, cunoaștere a unora despre alții, în care se creează neîncetat legături din cele mai frumoase între oamenii care suntem.
mulțumesc gândului tău bun!

erai la București când s-a ivit articolul ăsta, care nu e tocmai o reușită fiind prea general. poate de-asta nici nu s-a comentat. fii sigură că lumea te citește. te citesc și eu cu fidelitate, chiar dacă nu comentez decât foarte rar și destul de lipsit de inspirație. mulțumesc pentru gestul de validare a acestor rânduri, scrise la ore impsibile.

iubirea fie cu noi. iubire dai, iubire primesti, fapt ce mi s-a dovedit in nenumarate randuri ale vietii asteia ce multe surprize mi-a scos in cale. iar cand surpriza sunt eu insami, atunci stiu si destul de greu am aflat asta, ca ma aflu la un moment de rascruce. stranii si ademenitoare intersectii ale drumului liniar, care au toate un rost al lor. multumesc pentru incredere, fiindca doar increderea in cele cu greu spuse mai sus te-a manat sa citesti cartea. mult inseamna pentru mine acest fel de izbanda.

sălbatică nu e altceva decât o sumă de cuvinte. Mai apoi, unele dintre ele, sortate cu grijă, se aranjează cu rafinament și demnitate în poezie. Deloc particulare lucrurile despre care vorbești, de aceea ești citită cu plăcere.
cu drag,

binevenită intervenția și mai ales adăugirea ta. Știm cu toții că tot ceea ce cladește de-a lungul întregii vieți atât trupul cât și spiritul, poate fi spulberat într-o secundă de neatenție. Cu cât ne expunem mai mult ‘bătaii soarelui și aerului de cleștar de pe podișurile spiritului’, cu atât demoni de toate felurile ne bântuie mai aprig. Iar dacă Dumnezeu are legi după care ne judecă, cu siguranță sunt altele decât cele cunoscute de noi. Îți mulțumesc mult de tot.

mi-a luat graiul această prefață, scrisă cu o acuratețe a interpretării și o finețe a stilului imposibil de egalat. cum spuneam, nici nu cred că ar fi existat cineva mai potrivit să descuie porțile, adesea înțepenite, ale minții și sufletului spre poezia Elei. felicitări Ela, mă bucur mult pentru tine și mă mai bucur că știi asta. niciodată nu pot privi, nici măcar de la depărtarea la care mă aflu, un asemenea eveniment cum e nașterea unei cărți și slobozirea ei în lume, fără o înfiorare la propriu.

pic de somn, asa ca nu-ti pot spune altceva decat ca iti multumesc din suflet. nici o cale nu e usoara. sa ai un somn bun! draga de tine

cu drag,

Dacă ar fi totul atât de simplu, atât de reductibil la o simplă clasificare. Baștovoi nu a negat nici un moment drepturile pe care și le cerea carnea, chiar după ce apucase calea călugăriei. Îmi pare rău că-s așa obosită și n-am răbdare până dimineață, să-ți pot răspunde cu mintea limpede. Ca și cum sângele urlător n-ar fi de ajuns, vin apoi gândurile, adevărații demoni. Nu știu chiar foarte multe amănunte despre Savatie, nici nu vreau neapărat să te contrazic. Știu însă că toată viața asta nenorocită e o luptă, indiferent de “statutul” pe care-l ai. Ca să fiu mai exactă, apelez la Bataille, un alt nebun care a chiar trecut prin focurile despre care a scris: “Spiritul uman este expus celor mai surprinzătoare injoncțiuni. El se teme tot timpul de sine însuși. Tresăririle-i erotice îl îngrozesc. Sfânta se ferește cu spaimă de cel care iubește plăcerile simțurilor: ea ignoră unitatea dintre pasiunile inavuabile ale acestuia și ale sale proprii. Cu toate astea, rămâne posibil să căutăm coeziunea spiritului omenesc, ale cărui posibilități se întind de la sfântă la iubitorul de plăceri. Eu mă plasez într-un astfel de punct de vedere, încât percep aceste posibilități coordonându-se. Nu încerc să le reduc pe unele la altele, ci mă străduiesc să surprind, dincolo de fiecare posibilitate care o neagă pe cealaltă, o ultimă posibilitate de convergență. Nu cred că omul ar avea vreo șansă de a face puțină lumină în jurul lui înainte de a domina ceea ce-l înspăimântă.” Poate că Baștovoi s-a întors în lume, deși nu pe fereastră, pentru a privi drept în față ceea ce-l sperie. Și să înlăture astfel o eventuală proastă cunoaștere de sine.
Mă bucur mult de comentariul tau. Eventual, revin dimineață. Ce te-a pornit așa împotriva acestui om? Nu cumva niște informații false, lansate din motivele pe care tocmai le-ai combătut?

mi-a propus cineva din Zalau sa-i trimit articolele, dar n-am luat propunerea in serios, parca se ascundea ceva in dosul ei si oricum omul e prea plin de sine, asa cum nu-mi place. habar n-am la ce revista as putea sa le trimit, nu m-am gandit deloc la asa ceva, nici nu le-am scris in ideea vreunei altfel de publicari decat aici. multumesc mult. anni, la fel de recunoscatoare si tie, la fel de pozitiv surprinsa de comentariul tau. sper ca esti bine.

ci o sa mi-l cumpar cu emotie si bucurie, desi, pana acum n-am vazut in nicio librarie nicio carte scrisa de vreun autor de care cu drag am luat cunostinta aici, pe agonia.

apreciez tendința ta de concentrare a expresiei, care deși pare, nu e deloc ușoară. nu știu dacă sună chiar bine înaltul acela de după adânc, poate ar merge și fără
cu mult drag,

un stil degajat și spontan. reușită imaginea gropii, absolut necesare pentru a aminti de cele înalte. la fel imaginea copilului îmbătrânit cu piatra în mână. o poezie autentică, ce-și află menirea

până la urmă, drumul acesta care ocolește umbra (de unde oare-l cunosc?) o fi un destin care aici se vădește a fi exploatat la maxim. nelipsitul alb-negru, pereții păstrând căldura mângâierilor, iarba ce crește în prag ating corzi din cele sensibile
iarăși te disper: ai pus niște căciulițe invers

mă bucur că nu suntem indiferenți la vocea lui Baștovoi, una dintre cele care se aud tot mai rar și mai încet. Din nefericire, nu am citit decât o mică parte din poezia lui, ce-am putut găsi pe internet. Dacă te ajută, cartea am cumpărat-o de la Cora.
Mersi mult pentru semnul lăsat.

minunarea mea continuă văzând ce dibaci mânui absurdul pentru a dovedi un adevăr sau a oglindi o realitate. pe lângă ironie, umor mascând tragic, să nu spun suprarealism și oleacă de simbolism ca să nu folosesc cuvinte mari pe care nu le prea stăpânesc, omul își mai poate trage răsuflarea și mărturisi încântarea când citește “pașii uleioși ai luminii” sau alte spuneri de acest fel. cel mai tare mă enervează că n-o să pot avea nici cartea asta, așa cum nu le-am putut avea nici pe altele de mi le-aș fi dorit.

11. Heghedus Camelia
profesor, Ocna Mures
Croco, locul de intalnire al tuturor poetilor, scriitorilor, membrilor de cenacluri, al tuturor studentilor din Cluj, locul unde-mi luam zilnic pranzul, adica punga de pufuleti si cafeaua, pe langa care trec mereu cu infiorare si nostalgie, trebuie sa reziste!!
Adina, mare incercarea ta! sa dea Dumnezeu, si trebuie sa o faca, sa fie cu izbanda!

Ela, chiar de stai ascunsă la off, îți mulțumesc mult. Nu-ți văzusem intervenția la timp, așa că m-am întors să rectific barele. Sper că nu te-am încurcat prea tare. În ce privește dispunerea imaginii, pentru mine a rămas o mare enigmă.
Elia, câtă căldura pot să transmită niște simple cuvinte! Cred că vei gasi în carte câte ceva din cele ce pot să-ți cadă la suflet.
Radu, nu pot decât să mă bucur găsindu-te, cu atât mai mult cu cât te văd destul de rar pe aici. Cartea e mai mult liniștitoare decât pasionantă, mică și ușor de citit. Îți mulțumesc pentru conținutul semnului. Eu vreau totuși să cred și chiar o fac, anume că oamenii sunt mai buni și oleacă mai adânci decât lasă ei să se vadă.
Nicolae, lucru mare îmi spui tu. Dacă am fost convingătoare înseamnă că am reușit! Într-adevăr, de pus în ramă citatul din Blaga. Și totuși, \"să trăiești pe pământ ca și cum nu ai fi\" nu-mi înseamnă irosire. Printre multe altele, îmi amintesc de prezențele atât de necesare ale unora pentru alții, neajunși încă a se întreba cum le-ar fi fără; îmi amintesc de tata.
Florin, îți mulțumesc pentru semnul adițional celui luminos, care e prezența ta.
Laura, da. Impresionantă povestea vieții acestui om. Vezi, eu nu am intrat deloc în detalii. M-am temut că gestul poate părea patetic. Am scris mai mult, apoi am tot șters, mergând tot mai înspre simplu. Apoi, nimic mai greu decât a vorbi despre dragoste. Aici toate s-au spus și toate s-au petrecut. Puținele rânduri de mai sus mi-au dat mai multă bătaie de cap decât toate celelalte articole la un loc. Am vrut să citez câte ceva din carte, spre exemplu răspunsurile date lui Simeon: “în hainele astea parcă nici nu mai pot să râd” sau “dacă tu nu te însori, atunci nici eu n-o să mă mărit” de Caliopi, cea care “mânca, râdea și plângea în același timp”. Dar luate din context, își pierd încărcătura.
Din tot sufletul, mulțumiri vouă!

ce statea sa dea afara sub forma de lacrimi cu o gurita de vin rosu. Anni, spontaneitatea si volubilitatea ta ii face bine omului. in ce priveste scrisul, sa fim seriosi, ma aflu departe.

nu ma pot tine prea strans de subiect, ca-mi lipseste curajul. ieri mi s-a cam pus depresia-n gat, ce sa fac?