Grig Salvan

mai bîntui în unele seri prin ierburi învinse mai caut focuri de ieri pururea stinse... acesta-i locul dintîi pajiște mută o floare strivită mîngîi rană tăcută... din ochii întorși

în seara asta,iubito cum dorești așa am să fiu! tristețea din ochi mi-am gonit-o vesel voi fi și hazliu! cu gura la urechi am să rîd și-am să-i fac și pe ceilalți să rîdă nimeni să nu mai

plîns e numai și vaer soarele-n zbateri muncit clatină ziduri de aer soarele-n văi prăvălit soare căzut se ridică fîlfîie greu din obraji suflă spre țărna calică roată fac fluturii

te-arunci înainte cu surîsul pe buze nespus de frumos strălucește Ea! Steaua Polară - mirifică stea te-atrage la sine cu doruri confuze te-arunci înainte de căldură avid găsești Adevărul! -

vin trudit la tine-n împărăție mărire ție! cu hainele murdare și barba nerasă mă lasă! trece-mi cu vederea gaura din pălărie vai mie! iartă-mi bubele de pe trup! cum să le rup?... știu că

ce să fac, nevastă sînt cam decolorat și bătrân mă-njunghie un fir de iarbă-n coastă reumatic îs și nu mai pot să dorm în fîn... tu mă lași tot mai mult in pace e drept că nici eu nu mai

părul tău verde Marie verde-i de te-ntunecă! pe poteci de piele vie ochiul meu ți-alunecă suprafețe de curbură și contururi grafice matematici îți născură formele serafice... geometrii

...și m-am dus,m-am dus... Zeul scăpase soarele-n apus mîna de-ntuneric un ochi mi-a răpus sînul cerului greu stătea in celălalt ochi al meu... ...și m-am dus,m-am dus... pasul tău nu știe

Lacrimi și ploaie - Virgil, de cîte ori ți-am spus să-mi aduci o prăjină din pădure să sprijin frînghia de rufe! Uite și tu cum atîrnă rufele pe jos! Femeia se agită

să te mai port pe brațe mi-e tot mai mult un chin nu știu de ce devin pe zi ce trece mai longilin mai subțiratic și mai fragil semăn tot mai mult a copil... mă tem tot mai mult de cai! mi-e

mă bucur că-mi simt ochii mai limpezi {sufăr din cînd în cînd de-o boală-n priviri} îmi șterg ochii apăsat și cu grijă zîmbesc celor ce-n dar mi-aruncă zîmbiri... prea bine nu-i văd dar de

mai fluieră mierle în lemnul de carpen ghionoi mai bat în lemnul de arțar mai zgîrie-n tării al cocoșului pinten vulturii mai cată în coame de stejar peștii mai flutură branhiile roșii glezne

îți scriu, my lady, așa cum mi-ai cerut despre robul tău – de tine vîndut: ți-aș spune întîi despre locul părerii odaia de veghe, odaia tăcerii odaia-nălțării, odaia căderii umilă lume în care

singur își înhamă jugul neostenit apasă plugul înalță case de nuiele înșiră șiruri de mărgele adună flori de mărăcini în spuză coace rădăcini detună stânca de granit se bate crunt ca un

zilele prădate vărsate din sac hainele-ți curate mînjite de mîini morile-ți stricate făină nu fac și-așa trecută-i vremea de pîini! acum doar mai mesteci frunza de dud nici o mâncare cu tine

pe tine doar te-am cunoscut și singură mi-ai dat lumină rai cîștigat și rai pierdut grădina domnului, grădină!... și para focului fecioară în tine doar o am văzut pe sub caișii

în zori de argint din ochi îți alint trezirea fierbinte de dor ca aurul topit mi-e privirea! binecuvîntat este ceasul de foc timpul vrăjit bate pasul pe loc... învolburate văpăi de-ntuneric

orologii mă poartă pe brațe-ostenite printre femei ce nu pot să-mi fie iubite... nemărginit mi-e dorul, noian tălăzuind ce lanțuri să rup spre voi cutezînd? cerb speriat de lupi, cu

de nimic nu ți-e teamă de ai brațul de stei, arme si cai! n-ai frică de canalii, de Omul Spîn de Omul Fățarnic ori de Cel Păgîn de Femeia-șarpe, de șarpele din stog de Bizonul Negru ori de

mă ustură varul pe ziduri strada mă strînge în sticla brăzdată de riduri chipu-mi se frînge... oricît ai vrea să te pierzi urma-ți rămîne - zîna pădurilor verzi ia-mă cu tine!...

ceasul auriu bate a tîrziu fiind prea tîrziu nimic nu mai scriu nici bine nu știu de mai sînt viu ori a venit timpul să urc Olympul... mă văd în Olymp afară din Timp în haine de in la

Nimfa Uitării, Nimfa Uitării! fă-mă de piatră ca cearcănul mării! fă-mă să nu simt otrava chemării și fă-mă să n-ascult porunca plecării! fură-mă o noapte din jocu-ntîmplării! fă-mă să uit

rostogolind povară de sisif mă pierd în desfrunzire străfulgerat de gânduri al cerurilor sunt sărman pontif spre ceruri voi purcede în mantie de scânduri... pe calea mânturii merg și sufăr și

stau întins și ascult melodia ce simt că te poartă în sine așa cum te poartă înfășurată iia învolburată pe tine... în valuri de sunet aș veni să mă scald să te aflu goală în