Grecu Gim

prima rază de lumină a dimineții puritate gratuită, sfâșietoare amestec de bucurie și umilință obținut prin nesomn și revărsat peste mizeriile zilei peste mizeriile mele nu am unde să mă

plutirea unui sunet suplu răpit de-o forță anonimă pătrunde în carnea liniștii ritualic purificator sângele secundelor curge fără întoarcere nemăsurat pe altarul minții

într-o durere adâncă nu înțelegi nimic privești hipnotic și înăuntru e un țipăt înghețat pe care neputința îl topește leneș într-o indiferentă tăcere omul e o tristă risipă într-o iubire

fugară zi prin stepa nimănui copita clipei caută pămîntul pentru a-l părăsi apoi într-o zvâcnire ce spintecă universul adânc până oriunde cenușa ultimului zâmbet oferit de tine - stingheră

Urlând sau blând Oriund-oricând Timpuri arzând În iad de gând Decad pe rând Zadar plângând Zadar negând Neant aflând.

Soarele cade după deal Ca un ban În cutia milei.

Împreunarea nopții cu argintul Suflat de luna albă ca o mască Nu lasă nemișcarea să trăiască Neliniște-i tăcerea .. și cuvântul Un gând solid, sinistru, sacadant În avalanșă-și urlă

Ceva în mine-ngenunchează Pierdut În vraja-ți nesupusă. Mi-e dor de visul tău Cu unde limpezi Mi-e dor să îl aud șoptind Să-l strâng la piept. Îmi amintesc zâmbind De al tău zâmbet Îl

Stau nemișcați și singuri pomii, Cu brațe goale, înghețate, Privesc umili la cerul lumii Visând la frunze-nrourate. Înaltul păsări nu aduce, Doar fulgi șăgalnici de zăpadă Ce pe pământ vin să

M-aș arunca în mări de lavă Cu pești oribili de metal, Mi s-ar părea nu foarte gravă Ratarea unui salt mortal. Aș sparge ceruri după ceruri Cu ochiul meu flămând și mut, Aș fi tristețea din

Un vals dansat de un bețiv, Așa îmi pare viața mea. Mișcările pornesc tardiv Și melodia-i tare grea. Din timp în timp mă mai opresc Să rezonez cu ritmul viu În ring neghiobii mă

Mă-ntreb uneori, Când noaptea devorează Certitudini, Unde mi-e sufletul ? Acela cu sâmbure de divin Ascuns în fiecare, Fărâma de puritate Ce locuiește În visele noastre Treze. Cineva,

Valuri de invizibil mângâie frunzele cu abilitatea șarpelui biblic. Fragile și neputincioase, frunzele se-nfioară la șuierul ce le-mpresoară și își acceptă căderea întorcându-se în

Mișcarea mâinii tale Înșeală spațiul și privirea Amintind de lumi fără greutate, Fără de haos. Când mă atingi Pielea-mi devine pielea ta Și invers; Magie și mirare, Tandrețe a

Tăcerea de marmură-nalță palate, Zadarnice clipe cu forme de fum. Ușile scârțâie, ferestrele-s sparte Suntem micii prinți ai marelui drum. O lume de vise, iluzii în lanț, Ne ține-nghețată

Mersu-i leneș, unduit Se prelinge lin la vale, Soarele din asfințit Îi trimite raze-n cale Și-i mângâie gamba crudă Urcă tandru pe picior Când gelos și plin de ciudă I se pune-n

Mi-e dor de timpuri fără ceas, De seri fără de nume, De-un colț în inima-ți rămas. Mi-e dor să pot a-ți spune Cuvinte calde, de alint, Când soarele apune. Cenușa clipei ce-a trecut În vânt

Omul – o lacrimă curgândă Spre un ocean fără sfârșit, Un vis plutind pe o secundă, Întors cu fața spre zenit. Nu știe unde-l duce drumul Mereu surprins de ce va fi, Constant cu sine cum e

Te țin de mână Cum ține-un orb ciomagul, mai strâns. Mă duci ușor În lumea ta de dor Și sfântă taină A vieții. Îți țin sufletu-n palmă, Din aripi lin el bate, fragil și delicat. Îl las să