Suflet din intamplare

Mă-ntreb uneori, Când noaptea devorează Certitudini, Unde mi-e sufletul ? Acela cu sâmbure de divin Ascuns în fiecare, Fărâma de puritate Ce locuiește În visele noastre Treze. Cineva, demult, Credea că Oricât am încerca Nu vom găsi Marginile propriului suflet. Dar centrul, Drumul spre centrul sufletului, Găsitu-l-a cineva ? Sufletul E punctul în care Lumea aceasta din jur Se întoarce pe dos Ca o mănușă. De aici iluzia unității și a centrului. În fiecare dintre noi Trăiește efectiv o lume. Demiurgi fără vină, Fără voie, Inconștienți de creația lor. Sufletul Respiră prin întâmplări La fel cum Întâmplările respiră Prin suflet.