Imponderabilă

Te țin de mână Cum ține-un orb ciomagul, mai strâns. Mă duci ușor În lumea ta de dor Și sfântă taină A vieții. Îți țin sufletu-n palmă, Din aripi lin el bate, fragil și delicat. Îl las să zboare și el zboară. Întâi în jurul meu apoi, treptat, Ocoluri tot mai mari el face. E-n depărtare acum. Oare-a plecat ? Se-ntoarce. Mă întreabă: - De ce pe mine singur m-ai lăsat ? Mă simt greoi, de lut străvechi, De soare ars, de vânturi spulberat. Și el – așa fragil și delicat. Să îi răspund încerc. Cuvinte cad abrupt și repezit, Lovesc țărâna și-acolo-ncremenesc. Cum să îi spun cât e de delicat și de fragil ? Acum sunt singur, a plecat.