Poezie

Se-ism la persoana I

1 min lectură·6 decembrie 2005

Mediu

Împreunarea nopții cu argintul

Suflat de luna albă ca o mască

Nu lasă nemișcarea să trăiască

Neliniște-i tăcerea .. și cuvântul

Un gând solid, sinistru, sacadant

În avalanșă-și urlă anvergura

Lasă în urmă limita, măsura

Fixându-mă pieziș, ex-orbitant

E-un gând, ca altele atâtea, mii

Ce mi-au tăiat în carnea minții

Mușcând adânc, mușcând părinții

Până la ceasul cel dintâi

Origini nu mai sunt, n-au fost

Timpul își schimbă sensul și culoarea

Vicleană e acum îmbrățișarea

Ce clipa mi-o oferă adăpost

Așa, răpit de mii de umbre

Și deformat de propria-mi oglindă

Mă dau oricui vrea să mă prindă

Cu mine la rever să umble

N-am nici o greutate dar

Imensitatea lumii mă apasă

De-atâta vid e mult prea grasă

Sunt semnul întrebării în zadar.

002.554

Grecu Gim. “Se-ism la persoana I.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/grecu-gim/poezie/154301/se-ism-la-persoana-i

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.