Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Intensitate

1 min lectură·
Mediu
Salcâmii știu,
Zadarnic plâng.
N-aș vrea să fiu
Secundă-n vânt.
Salcâmii știu, salcâmii știu că te iubeam
Dar ție nu ți-am spus decât târziu,
Când nu mai auzeai, nu mai visam
Decât cenușă stinsă în pustiu.
Zadarnic plâng, zadarnic plâng acum,
În van de ploaie gura-mi e înfiorată,
Pământu-i străbătut de-un singur drum,
Pe care n-oi mai merge niciodată.
Aș vrea să fiu, aș vrea să fiu fântână,
La margine de drum adânc săpată,
Să fiu un pictor orb ce ține-n mână
Portretul tău ce l-am făcut odată.
Secundă-n vânt, secundă-n vânt mă simt,
Izvor ce-a ruginit săpând pământul,
Un vultur ce plutește-n cerul strâmb,
Din fericire n-a rămas decât cuvântul.
002.539
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
111
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

Grecu Gim. “Intensitate.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/grecu-gim/poezie/135965/intensitate

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.