Gil Vlad

ziua mea ca o poveste povestea ca o furtună flacără iubire ură trăiesc și n-am nici o veste de la entitați celeste să m-anunțe ora locul când voi întâlni norocul fum cenușă și

domiciliul conștiinței mele e la țară cumpărat intabulat ipotecat subsol parter etaj ferestre mate televizoare plate dar sunt in partaj cu propria-mi conștiință mă acuză că am

mama-mi spune să nu beau tata-mi spune să nu stau degeaba să-mi fac un rost să am un post să am un fiu o facultate o demnitate * tata ar vrea să-mi iau casă mama să mai stau

colega mea de cameră îmi citeste textele vrea sa para entuziasmată elogiindu-mă mă prefac că o cred dar știu că și-ar dori să fac politică bani sau măcar să o

Baroni avem în loc de zei. Ne-au preschimbat în humă. Ba roni avem în loc de lei. Și doică-n loc de mumă.

Aerul a devenit irespirabil de emoție condiționată încă 75 de minute și calc pe pământul făgăduinței. America visul bunicului în dreapta oceanul în stânga monsieur

14 iulie o viață desenată cu mâna stânga pe eticheta unei sticle de margaux sub ea un pașaport cu cinci mii de zile cu cinci mii de nopti cu cinci mii de vise înghesuite în 24 de

Paris,iunie 1994 descopeream francezii pe rând unul câte unul * barul unde ne înecam amarul avea un nume predestinat L'Arrivée rue Dunkerque în fața gării de Nord a

îmi lepăd straiele de slugă mă lepăd de credința-n tine Doamne că Te-am cinstit cu lacrimi cu vin cu pâine cu toate zilele de mâine mi-am luat cruce mi-am luat cuie mi-ai spus să mă-ntorc în

oare ce cadou îti pot face un borcan de nutela o sticlă de coca cola un gateau aux caramels un strop de Veneție un colț de Antibes doi ochi de copil două oglinzi care-ți vor da toate

nu demult purtam pantofi roșii cămăși roșii curele roșii vise rosii acum roșu a rămas doar cerul pe care îl respir prin gaura cheii cand se apropie miezul noptii vând câte o bucată din

mai am cateva țigări patru ar trebui sa ințelegi îmi va veni in minte o imagine atemporala Dumnezeu cumpărându-și un pachet de john player special înainte sa își salveze creația cerând un

e lună plină iar și plin e Universul de minima vocală, și-n zadar consoana își caută sensul dar mâine e atât de ieri și lacrima se-ntoarce în diafragmă în dimineți ce sunt doar

nu-ți cer să crezi vreau doar să vezi cum vântul ne spulberă vise ne sunt privirile concise si nu-mi doresc nimic să stric dar stau pe-un colț de nor și pic aș vrea să-ți spun dar nu

copacii tăiați s-au înțeles între ei să ne fie sicrie

mă trezesc deschid ochii e întuneric sunt într-un tunel gândesc nu-i nimic o sa astept să ies însă ce dracu caut într-un tunel aud un zgomot metalic și o voce patru se

atunci când viața pare-o farsă si pe umărul zilei plâng când noaptea-i lumânare arsă copile-n preajma ta mă strâng ca pe o icoană te privesc nu știu ce-am dat dar te primesc ca pe-o ramură

mi-am cheltuit tristețea prea curând reconstruindu-te din noapte și din zi din fum de țigară din zaț de cafea te-am mângâiat cu stânga eu dreptaci iubindu-te nebun umil stângaci

ei sunt culți puțini,senini noi inculți desculți, dar mulți ascultăm manele la geam perdele și-avem Logan în noi e o rugă pe cap purtăm glugă nu caftan îl iubim dar nu-l