Poezie
Andrei
2 min lectură·
Mediu
atunci când viața pare-o farsă
si pe umărul zilei plâng
când noaptea-i lumânare arsă
copile-n preajma ta mă strâng
ca pe o icoană te privesc
nu știu ce-am dat
dar te primesc
ca pe-o ramură de măslin
ultim cadou
ultim destin
aș vrea să fii ce eu n-am fost
să crești ca un copil latin
cu suflet mare de creștin
și-aș vrea să fii și ce-am fost eu
uneori bun
alte ori rău
un simplu om
verbul să-ți fie de granit
dar inima de catifea
căci viața e uneori grea
nimeni nu-i născut troglodit
însă prea mulți au devenit
să plângă norii când ești trist
să-nveți cuvântul altruist
și să iubești
copilul meu
să te-nchini unui Dumnezeu
să asculți frunza care tace
și de vioara care-l face
nemuritor pe un Enescu
iar slova lui Baudelaire de-ți place
să nu il uiți pe Eminescu
când lacrima-ți devine sânge
și patu-ncare dormi te strânge
când vrei ca mâine să nu vină
și ai nevoie de morfină
iar Bachus zeu în care crezi
când vezi
că nimic nu mai vezi
atunci să-ți amintești de mine
de mame ce își pierd copiii
de-adevărata suferință
de Isus și a lui căință
de cei ce au și cei ce n-au
de cei tăcuți
cei care stau
în genunchi pentru-n colț de pâine
ce n-au nici ieri
și n-au nici mâine
002464
0